Economie de 100.000 lei pe an la Spitalul Municipal Medgidia

Consiliul Local Municipal Medgidia a aprobat recent proiectului „Neutralizarea deșeurilor medicale periculoase rezultate din activitatea spitalicească”, proiect finanțat prin Programul Operațional Sectorial de Mediu. Pentru acest proiect s-a aprobat utilizarea unei părți ale unui imobil din incinta spitalului, cu o suprafață de 226mp. Această încăpere va fi folosită pentru amplasarea echipamentelor speciale de neutralizare a deșeurilor periculoase, respectiv autoclavare, mărunțire și compactare a acestora.
Proiectului  „Neutralizarea deșeurilor medicale periculoase rezultate din activitatea spitalicească” va fi demarat la începutul verii și, pe lângă faptul că va reduce considerabil riscurile de mediu și de sănătate, va aduce o economie în bugetul local de 100.000 de lei.
În prezent, deșeurile medicale sunt depozitate într-o încăpere a spitalului și sunt colectate de două ori pe săptămână, iar costurile de colectare ajung la aproximativ 100.000 lei pe an. Tocmai aceste costuri de colectare vor fi economisite, deoarece o dată cu implementarea proiectului, deșeurile vor fi neutralizate în incinta spitalului. Mai mult, se vor elimina și riscurile de mediu și sănătate implicate de colectarea și transportul deșeurilor.
Spitalul Municipal Medgidia se află printre alte 87 de spitale din țară care vor implementa acest proiect.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Volei CSM Constanța a învins SCM U Craiova și s-a clasat pe locul șapte în Divizia A1

01 May 2024 265

MAE Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza

01 May 2024 228

Tenis de masă Echipa feminină a LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța, vicecampioană națională la Under-13 (GALERIE FOTO)

01 May 2024 343

Volei. Miercuri, 1 mai 2024 CSM Constanța, ultimul meci al sezonului, în Sala Sporturilor „Simona Amânar“. Intrare liberă!

01 May 2024 350

Mariana Gâju și echipa Primăriei Cumpăna aduc bucurie și speranță în sufletele celor defavorizați de sărbători (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 638

Baschet CSM Constanța trimite seria cu CSU Sibiu în meciul decisiv (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 638

Licitație importantă la Poliția din Constanța! Sunt vizate autospecialele IPJ (DOCUMENT)

29 Apr 2024 814

Gimnastică aerobică Echipa CS Farul Constanța, câștigătoarea Cupei Cetății Deva (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 696

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 921

Rugbyștii de la Tomitanii Constanța au încheiat en-fanfare sezonul regular. Urmează turneul final

29 Apr 2024 647

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 603

LIVE Text+VIDEO Vergil Chițac își depune candidatura la Primăria Constanța-„Viitorul Constanței stă în proiectele începute” (FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 711

Editorial Predare de ștafetă în Superligă. De la Farul la FCSB

28 Apr 2024 613

Echipa Under-18 de la Farul Constanța s-a calificat în finala Ligii de Tineret (GALERIE FOTO + VIDEO)

28 Apr 2024 835

Candidații PNL, Florin Mitroi și Vergil Chițac își depun luni, 29 aprilie, candidaturile pentru alegerile locale

28 Apr 2024 696