Ce este acidoza şi cum o putem preveni

Organismul nostru este un sistem în continuă schimbare. Limitele de echilibru sunt foarte precise. Hrănirea corectă şi asigurarea unui aport optim de vitaminesunt elementele necesare unui echilibru perfect. Altfel, modicifările se pot reflecta la nivelul corpului. Unul dintre aceste dezechilibre este reprezentat de acidoză. Simptomele acesteia includ, în primă fază, accelerarea respiraţiei, oboseală, confuzie. Un metabolism care primeşte în doze corecte nutrienţii de care are nevoie, păstrează rezerve alcaline corespunzătoare pentru a face faţă solicitărilor de urgenţă. Acidoza apare atunci când acizii în exces trebuie să fie neutralizaţi. Soluţia, chiar pentru o viaţă mai lungă, este eliminarea deşeurilor acide. Specialiştii consideră că răspunsul ni-l dă neutralizarea meselor acide şi apa alcalină. Astfel, medici recomandă o dietă vegetariană sau săracă în carne, deoarece mineralele alcaline şi legumele ajută la neutralizarea deşeurilor acide. Apa alcalină  de băut este un mod uşor şi eficient de a ajuta la neutralizarea unui organism acid. Apa alcalină este apa ce conţine o cantitate mare de oxigen faţă de hidrogen. În timpul absorbţiei sale de către corp, ajută la neutralizarea deşeurilor acide. Atfel, acestea devin mai  solubile în vasele de sânge şi ulterior pot fi eliminate cu uşurinţă din corp, sub forma de urină sau transpiraţie.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#ConstantaEsteBineValul 4 de energie – partea a doua – ziua 8. 16 aprilie 2024. Energia de lună în creștere se simte din ce în ce mai intens

16 Apr 2024 423

#ConstanțaEsteBine 27 iulie 2023 Mijlocul verii

27 Jul 2023 1083

#ConstanțaEsteBine 29 iunie 2023 Ne apropiem de finalul lunii iunie, și de luna plină de la începutul lui iulie

29 Jun 2023 1353

#ConstanțaEsteBine Ziua 338 – 4.12.2022. Astăzi sărbătoresc ganglionii

04 Dec 2022 1179

#ConstanțaEsteBine Ziua 160 – 9.06.2022. Astăzi sărbătoresc ciupercile

09 Jun 2022 1202

Constanța Noi decese în registrul negru Covid-19. Trei femei au murit !

28 Nov 2021 1401

Centrul natura Orice apare pe față arată starea de acidoză a sistemului digestiv/urinar

16 Oct 2021 2043

Centrulnatura.ro Treceri între lumi

09 Sep 2021 1084

Centrulnatura.ro Mituri și legende alimentare. „Nu se poate fără mese gătite“

26 Jul 2021 1093

Centrulnatura.ro Semne ale acidozei

17 Jun 2021 1078

Coronavirus în Constanța! Numărul decedaților a ajuns la 902

24 Mar 2021 1939

Constanța Nouă persoane infectate cu COVID-19, decedate

11 Jan 2021 2269

Coroanvirus Cinci noi decese, înregistrate la nivelul județului Constanța

03 Jan 2021 1661

​Despre alimentele alcalinizante

24 Feb 2017 1901

Centrul natura Săptămâna colaborării

10 May 2016 2289