Mihai Găinuşă a mâncat porcuşor de Guineea şi a dansat cu tribul yagua în Amazon

Emisiunea “Călătoriile lui Mişu – Un Cârcotaş în Peru”, continuă şi în această săptămână. Veţi avea astfel ocazia să vedeţi pe unde a umblat Găinuşă şi cum a petrecut cele două săptămâni în Peru.
 
“După un zbor epuizant de 16 ore cu escală, până la Lima, am luat un alt avion pâna la Cusco, în Valea Sacra a incasilor. De acolo am urcat în trenul special spre Aqua Calientes, singurul acces spre Machu Picchu. De la tren a urmat un autobuz care ne-a dus până la situl istoric, la cel mai bine păstrat oraş din Imperiul Incas, oraş nedescoperit niciodată de conquistadorii spanioli. Mi-a depăşit aşteptările. Mai ales că am fost şi a doua zi, să prind răsăritul în varsul Machu Picchu, la Intihuatana, piatra de care preoţii incasi ‚’’legau’’ astrul ceresc. Am plecat apoi spre Puno, lângă lacul Titicaca, cel mai înalt lac navigabil din lume, la aproape 4000 de metri altitudine. Am vizitat mai multe insule de pe lac, din care una făcută din paie, plutitoare, locuită de indigeni. A urmat o călătorie lungă de 12 ore până la cel mai mare canion din lume, Colca, patru kilometri adâncime, de două ori mai mare decât Grand Canion. Aici am admirat pasărea naţională, condorul cu aripi de trei metri şi jumătate anvergură. Am ajuns apoi în desertul Nazca, unde am privit un cimitir de mumii pre-incase, perfect conservate. Am zburat cu un mic avion deasupra misterioaselor linii Nazca, despre care nu se ştie de ce anume au fost făcute. Am ajuns la Oceanul Pacific, unde am admirat insulele Ballestas, rezervaţie naturală de păsări de mare, pinguini şi lei de mare. Apoi am trecut prin Lima, am vizitat câteva muzee, ca apoi să plec cu avionul spre Amazonul peruvian. Unde am aruncat bocancii şi am transpirat printre tarantule, aligatori, peşti piranha şi triburile de indieni amazonieni. Am fost la un shaman care mi-a purificat o ciachana, o cruce-simbol tradiţional peruvian. Am mâncat specialitatea casei în Peru, Cuy - porcuşor de Guineea. Are gust de pui. Am dansat cu tribul yagua în Amazon şi m-am întors cu certitudinea că a fost cea mai interesantă şi plăcută vacanţă din viaţa mea”, încheie Mihai Găinuşă jurnalul său de călătorie.
 
Cârcotaşul şi-a propus să viziteze toate continentele, până va împlini vârsta de 50 de ani, “deoarece în viaţă, pe lângă familie, cele mai importante sunt amintirile”, spune acesta.
 
Dacă vreţi să vedeţi toate frumuseţile pe care le-a surprins în imagini Găinuşă, în vacanţa sa în Peru, nu rataţi partea a doua a emisiunii “Călătoriile lui Mişu – Un Cârcotaş în Peru”, duminică, 29 septembrie, de la ora 13:00, la Prima TV.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Horoscop pentru luni, 29 aprilie 2024. Segmentul financiar atrage atenția în mod deosebit unuia dintre nativii zodiacului

29 Apr 2024 476

Știri Constanța azi Accident mortal în Sinoe! Un tânăr de doar 21 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 6049

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 513

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 512

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3762

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 606

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 1027

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2655

LIVE VIDEO. Știri Constanța Incendiu la Hotel Parc din Mamaia. Intervin pompierii (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 3649

Sancțiuni aplicate de jandarmii tulceni la sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 438

Accident rutier pe bulevardul 1 Mai din Constanța, în zona Gării CFR (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1120

Oficial de la MApN despre detonarea din Poligonul Capul Midia!

05 Apr 2024 980

A fost condamnată în primă instanță Mirabela Călin, fost secretar al municipiului Constanța, vrea să anuleze dispoziția primarului Chițac prin care a fost concediată!

04 Apr 2024 664

UPDATE Caz șocant la Constanța! Adolescent de 17 ani decedat după ce a căzut de la etajul unei clădiri în construcție. Minorul fusese dat dispărut (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 5362

UPDATE Autocamion încărcat cu piatră răsturnat în județul Constanța, O victimă, încarcerată (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 1194