O zi la “mititica” cu Jiji şi Felix Motanul, miercuri seară, la “Cronica Cârcotaşilor”

Jiji este de ceva vreme la „răcorică”, aşa că a avut timp să se familiarizeze cu regulile din închisoare. La fix ca să-i facă instructajul şi lui Felix Motanul care, de curând, a fost şi el condamnat. Cei doi vor fi nevoiţi să împartă, cu restul deţinuţilor, Camera Matrimonială.
 
Cum arată o zi în arest pentru Jiji şi Felix, vă arată Cârcotaşii de la Prima TV, într-o scenetă inspirată din realitate.
 
Dom’ profesor face alergie când i se spune „să trăiţi!” şi dacă la această sintagmă se adaugă şi cuvântul „bine”, devine de-a dreptul irascibil. Trecând peste detaliile ce-i amintesc de Băsescu, Felix ajunge şi el la Camera Matromonială a închisorii. Aici dă nas în nas cu Jiji şi a sa mioară, care profită de moment pentru a-i ura proverbialul „să trăiţi bine!”.
 
Noroc cu Gâdea, care nu-l lasă la greu şi vine să-l viziteze la „mititica”, să-i aducă alinare şi să-i mântuiască sufletul.
 
Dacă vreţi să vedeţi ce activităţi au Jiji şi Felix în închisoare, nu rataţi „Cronica Cârcotaşilor”, miercuri, 2 octombrie, de la ora 20:30, la Prima TV.
 
Extra info: Din 2007, Prima TV face parte din prestigiosul grup
pan-european ProSiebenSat.1, care opereaza in Romania si prin postul de televiziune Kiss TV, radiourile Kiss FM, Magic FM, Rock FM si onefm.ro si platforma de video sharing MyVideo.ro.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Horoscop pentru luni, 29 aprilie 2024. Segmentul financiar atrage atenția în mod deosebit unuia dintre nativii zodiacului

29 Apr 2024 478

Știri Constanța azi Accident mortal în Sinoe! Un tânăr de doar 21 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 6065

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 513

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 512

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3765

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 606

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 1029

UPDATE Mai multe persoane rănite într-un accident în lanț la ieșire din localitatea Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 2655

LIVE VIDEO. Știri Constanța Incendiu la Hotel Parc din Mamaia. Intervin pompierii (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 3650

Sancțiuni aplicate de jandarmii tulceni la sfârșit de săptămână

08 Apr 2024 438

Accident rutier pe bulevardul 1 Mai din Constanța, în zona Gării CFR (GALERIE FOTO)

06 Apr 2024 1120

Oficial de la MApN despre detonarea din Poligonul Capul Midia!

05 Apr 2024 980

A fost condamnată în primă instanță Mirabela Călin, fost secretar al municipiului Constanța, vrea să anuleze dispoziția primarului Chițac prin care a fost concediată!

04 Apr 2024 664

UPDATE Caz șocant la Constanța! Adolescent de 17 ani decedat după ce a căzut de la etajul unei clădiri în construcție. Minorul fusese dat dispărut (GALERIE FOTO+VIDEO)

04 Apr 2024 5366

UPDATE Autocamion încărcat cu piatră răsturnat în județul Constanța, O victimă, încarcerată (GALERIE FOTO)

04 Apr 2024 1194