„Natură fără frontiere”

În perioada 13-15 septembrie 2013 a avut loc la Varna, la Graffit Gallery Hotel, conferința regională „Sustainable approches to interpretation:Sharing experience from Black Sea region”, din cadrul proiectului european “Interpretative Trails on the Ground - Support to the Management of Natural Protected Areas in the Black Sea Region (InterTrails)”, implementat de către ONG Mare Nostrum, din Constanța, în parteneriat cu The Black Sea NGO Network, din Bulgaria şi alte trei organizații neguvernamentale din Ucraina, Georgia și Moldova.
La această întâlnire au participat parteneri ai proiectului din țările riverane Mării Negre, cât și colaboratori din Ucraina, Georgia, Moldova,Turcia, Rusia și Bulgaria. Din Romania au participat 8 persoane, echipa de proiect si experții implicați în activitățile de pe parcursul celor 2 ani de implementare.
Lucrările conferinței au durat 3 zile, primele două dedicate activităților inside, cu prezentări, unde fiecare partener din proiect a expus rezultatele obținute, diferite materiale, ariile protejate unde au dezvoltat traseele și exemple de bune practici. Ultima zi a fost dedicată vizitării unui traseu interpretativ din Bulgaria, realizat într-o arie protejata arheologică, Yaylata, un traseu foarte pitoresc de pe coasta Mării Negre.
 
Scopul proiectului este conştientizarea, înţelegerea şi responsabilizarea legate de problemele din zona de coastă, inclusiv activitatea umană şi efectele ei.
 
Durata proiectului este de doi ani, iar costul său total este de 396 912 euro, cu finanțarea Uniunii Europene prin Joint Operational Programme “Black Sea Basin 2007 – 2013”. Motto-ul proiectului este “Natură fără frontiere”, iar website-ul unde se pot găsi mai multe detalii este: www.trails.bsnn.org.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Horoscop pentru luni, 06 mai 2024. Apar schimbări în domeniul profesional pentru una din zodii

06 May 2024 344

Autoturism electric, implicat într-un accident, pe strada Cibinului (FOTO+VIDEO)

03 May 2024 970

Constanța Accident pe Autostrada Soarelui, lângă Ciocârlia

03 May 2024 695

Știri Constanța Un autoturism cu numere de Ialomița a intrat în mai multe mașini, în zona Hotelului Nevada

02 May 2024 995

Horoscop pentru joi, 02 mai 2024. Află cum va fi ziua de azi pentru zodia ta

02 May 2024 523

Alertă lângă o stație GPL O camionetă, cuprinsă de flăcări, pe Șoseaua Mangaliei! (FOTO+VIDEO)

01 May 2024 1704

Mai multe mașini avariate în zona unor localuri din Constanța (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 2142

Știri Constanța azi UPDATE. LIVE VIDEO. Accident rutier mortal, la ieșire din 2 Mai spre Mangalia. Mașină răsturnată (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 9543

Horoscop pentru luni, 29 aprilie 2024. Segmentul financiar atrage atenția în mod deosebit unuia dintre nativii zodiacului

29 Apr 2024 569

Știri Constanța azi Accident mortal în Sinoe! Un tânăr de doar 21 de ani a murit după ce s-a răsturnat cu mașina (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 6754

Primăria Amzacea, județul Constanța, concesionează mai multe zeci de loturi de teren. Iată ce trebuie să faci

22 Apr 2024 535

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 546

Teren lângă SRI Constanța, restituit proprietarilor de drept! Ministerul Afacerilor Interne se opune. Decizia Curții de Apel (MINUTA)

16 Apr 2024 3793

Misiune de salvare desfășurată de echipajul Navei „Sar Artemis”. Un marinar a avut nevoie de ajutor (FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 626

UPDATE Accident rutier pe strada Tulcei din localitatea Lumina, județul Constanța

11 Apr 2024 1063