Conferinta Nationala cu participare internationala, intitulata „Democratie, politici publice si drepturile omului-repere, evolutii si tendinte”

Comunicat de presă

         Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii “Ovidius” Constanţa şi Centrul  de  Studii şi Cercetări privind Drepturile Omului şi Discriminarea organizează în zilele de 13 şi 14 aprilie 2010 Conferinţa  Naţională cu participare internaţională, intitulată: „Democraţie, politici publice şi drepturile omului-repere, evoluţii şi tendinţe”.
Conferinţa va debuta cu decernarea titlului de DOCTOR  HONORIS CAUSA al Universităţii „Ovidius”, domnului  Dr. Ernesto Pinto Bazurco Rittler,  ambasadorul Republicii Peru în România.
          Programul conferinţei este structurat pe următoarele secţiuni: Politici publice, resurse umane şi demografie; Secţiunea 2: Cadrul juridic european privind drepturile omului;  Secţiunea 3: Aspecte socio-juridice ale democraţiei.
 Conţinutul programului reclamă interesul comunităţii academice pentru organizarea acestei manifestări ştiinţifice.
            Partenerii Universităţii „Ovidius” Constanţa în organizarea  conferinţei sunt Ambasada Republicii Peru la Bucureşti, Universitatea din Lima, Republica Peru, Universitatea Lille 2, Franţa, Consiliul Judeţean Constanta,  Editura „Universul juridic”.
Lucrările conferinţei se vor desfăşura în Sala Senatului,  Aleea Universităţii nr.1, începând cu ora 10.00.

Biroul de presă
Universitatea Ovidius Constanţa
8 aprilie 2010


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Accident grav în Valea Dacilor! Autoturism răsturnat

16 Apr 2023 2131

Legile securității naționale, pe masa Coaliției. Stelian Ion (USR) „Este o nebunie, ca în România să-i transformăm pe toți în colaboratori ai serviciilor secrete”

06 Jun 2022 1352

15 septembrie - Ziua Internaţională a Democraţiei

15 Sep 2021 1657

DNA Constanța, NUP pentru ONG-ul fondat și condus de Alexandru Cumpănașu, candidat la alegerile prezidenţiale 2019

05 Apr 2021 2138

Stelian Ion(USR) “PSD caută să-şi reactiveze baroni locali şi tot felul de personaje dubioase pentru alegerile locale din acest an”

06 May 2020 3635

UPDATEA început votul moțiunii de cenzură

05 Feb 2020 1943

Pompierii, de la ISU Dobrogea, solicitaţi să stingă incendiul care a cuprins o centrală termică în Constanţa

22 Dec 2019 4204

Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța marchează trei ani de la tentativa eșuată de lovitură de stat

12 Jul 2019 2884

Poziția președintelui României, cu privire la situația politică din Republica Moldova

09 Jun 2019 1366

Victor Ponta (PRO România) - „Am decis să salvăm valorile social-democraţiei europene şi prestigiul de profesionalism dobândit în guvernarea 2012-2015!“

04 May 2019 1263

Detalii noi despre accidentul de pe strada Democrației din Constanța. Un bărbat gol-pușcă a lovit mai multe mașini

02 Jan 2019 9704

Moțiunea opoziției împotriva ministrului Carmen Dan, a picat

12 Sep 2018 1893

Anunț important RATC Constanța. Ce linie va fi deviată și pentru cât timp

25 Jun 2018 4326

Alertă la pompieri Arde o casă pe strada Democraţiei din municipiul Constanţa (galerie foto+video)

05 May 2018 2877

Ziua internațională a democrației, marcată pe 15 septembrie. Iată tema din 2016

15 Sep 2016 1525