Clarificări privind unele presupuse migraţii politice la Constanţa

Organizaţia UNPR Constanţa dezminte unele informaţii apărute în presă şi solicită mai multă onestitate din partea competitorilor politici locali, care propagă informaţii false în spaţiul public: „Organizaţia UNPR Constanţa constantă cu surprindere cum unul dintre liderii politici de la Constanţa, rămas pustnic în sediul de partid, se laudă cu mari capturi politice, cum că ar fi convins nu ştiu câţi membri închipuiţi de la UNPR Deleni şi Valu lui Traian să treacă la PMP. Din respect pentru constănţeni ne-am simţit datori să informăm corect presa şi opinia publică asupra faptului că UNPR Constanţa nu a avut niciodată organizaţii locale nici la Deleni şi nici la Valu lui Traian. Aşadar, cei care se laudă că au dat lovitura în aceste localităţi înseamnă că au luat fix zero membri de la UNPR. Înţelegem că minţile celor care au rămas singuri în filialele unor partide, din narcisism sau din autocompătimire nu ştiu cum să mai atragă atenţia asupra propriei lor existenţe. Chiar dacă s-au propagat nişte minciuni sfruntate în spaţiul public, îi asigurăm pe cei care au făcut-o că, până în anul 2016, UNPR Constanţa va avea organizaţii locale în cele două localităţi. UNPR se consolidează la Constanţa şi, spre deosebire de competitorii noştri politici, noi nu ne construim prin minciuni. Din păcate pentru cei care fac astfel de gesturi, constănţenii au înţeles foarte bine cine face politică onestă şi cine face politică mincinoasă la Constanţa. ”
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Gabriel Oprea, fost ministru de Interne, reales președinte al UNPR

16 Dec 2023 771

Compania fostulului șef al UNPR Constanța va supraveghea plaja din 23 August în sezonul estival (DOCUMENT)

05 Jun 2023 1408

Un fost consilier local din Cogealac preia o firmă de la un cunoscut om de afaceri constănțean

20 Feb 2023 2117

Fiul unui fost lider UNPR a mai pus bazele unei firme cu profil de restaurant. În trecut, Ioniță senior a făcut business cu liberali de top

26 Sep 2022 3332

Are o diplomă în jurnalism. Fostul parlamentar Marian Vasiliev și-a făcut o firmă de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune

05 Aug 2022 1988

Firma fostului președinte UNPR Constanța, George Lipoveanu, va asigura serviciile de salvamari în sudul litoralului

14 May 2021 5429

#alegerilocale2020 Prima candidatură pentru Primăria Constanța și CLM, respinsă de Biroul Electoral Municipal (documente)

17 Aug 2020 2744

Știați că….Data de 14 mai marchează Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste

14 May 2020 1707

Valeriu Steriu, noul purtător de cuvânt al PSD. Teodor Meleșcanu va fi votat președinte al Senatului

09 Sep 2019 2484

Şef la Sanatoriul de la Techirghiol, fost vicepreşedinte UNPR, mort în a doua zi de Rusalii

17 Jun 2019 11253

Fostul președinte al UNPR Constanța, George Lipoveanu, și-a făcut o firmă

25 Apr 2019 2653

UNPR a depus lista candidaților pentru alegerea membrilor Parlamentului European

27 Mar 2019 1770

Ce anunț a făcut președintele UNPR, la Mamaia

02 Mar 2019 2952

Generalul Valeriu Nicuț s-a stins din viaţă

06 Dec 2018 3028

Gabriel Oprea și președintele Ion Răducanu, prezenţi la Reuniunea Regională a organizațiilor UNPR

18 Oct 2018 1849