Furnizeaza echipamente pentru promovarea cetatilor antice dobrogene

circuit_cetati.jpgSC Expertissa Constanţa, din nou pe lista câştigătoare

Arhicunoscutei societăţi, mereu desemnată câştigătoare la mai toate licitaţiile de la judeţ şi municipiu referitoare la furnizarea de produse de IT, i-a fost atribuit, pe 28 septembrie a.c., un contract de 1.718.174,48 de lei pentru a derula servicii şi echipamente pentru introducerea în circuitul turistic a unor cetăţi antice aflate pe teritoriul Dobrogei. Directorul SC Expertissa Constanţa SRL este nimeni altul decât consilierul local PSD Daniel Georgescu.

Patru din cele cinci cetăţi pentru care se doreşte reconstituirea virtuală sunt situate pe malul Dunării (Carsium, Capidava, Durostor şi Turtucaia), iar Ulmetum este o cetate situată în centrul Dobrogei.

Potrivit datelor înscrise în caietul de sarcini, locul principal de prestare a serviciului va fi în judeţul Constanţa şi în Districtul Silistra din Bulgaria. Contractul privind furnizarea de servicii şi echipamente pentru introducerea în circuitul turistic a unor cetăţi antice dobrogene se referă la achiziţionarea de servicii de dezvoltare de software, de desen şi imagistică, de computere personale, scanere informatice, imprimante grafice color şi servicii de dezvoltare de software pentru editare de pagini web. Valoarea estimată a echipamentelor şi serviciilor se cifrează la 407.500 euro fără TVA. Deschiderea ofertelor a avut loc pe 21 septembrie, SC Expertissa Constanţa SRL fiind singura societate care şi-a depus oferta. Contractul câştigat de societatea directorului pesedist a primit de la municipalitate 1.718.174,48 de lei, fără TVA. De pe lista echipamentelor pe care trebuie să le furnizeze societatea desemnată câştigătoare fac parte un Scanner 3D, o staţie grafică, un plotter şi două ecrane plasmă. De asemenea, s-au achiziţionat şi servicii modelare 3D, servicii modelare 3D evoluţie timp, a unei pagini web, dar şi a unui fim documentar.

Aceeaşi Expertissa

Societatea este binecunoscută în prim planul administraţiei locale şi judeţene pentru că de-a lungul vremii a furnizat pentru acestea suficiente echipamente de calcul, ocupându-se de asemenea şi de serviciul de mentenanţă.

Cât despre societatea în cauză, aceasta are ca unic acţionar pe SC Expert Service IT SRL din Bucureşti, redenumită Expertissa HQ. Firma cu sediul în Constanta îi are ca administratori pe Dragoş Ion Iorgulescu şi Ion Colţan. Din datele furnizate de Registrul Comerţului reiese faptul că firma din Bucureşti este deţinută de Ion Colţan, care este asociat, cu 98% părţi sociale, cu Mihail Alexandru Marica, acesta din urmă deţinând doar 2% din Expertissa HQ.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Volei CSM Constanța a învins SCM U Craiova și s-a clasat pe locul șapte în Divizia A1

01 May 2024 437

MAE Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza

01 May 2024 333

Tenis de masă Echipa feminină a LPS „Nicolae Rotaru“ Constanța, vicecampioană națională la Under-13 (GALERIE FOTO)

01 May 2024 375

Volei. Miercuri, 1 mai 2024 CSM Constanța, ultimul meci al sezonului, în Sala Sporturilor „Simona Amânar“. Intrare liberă!

01 May 2024 356

Mariana Gâju și echipa Primăriei Cumpăna aduc bucurie și speranță în sufletele celor defavorizați de sărbători (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 644

Baschet CSM Constanța trimite seria cu CSU Sibiu în meciul decisiv (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 646

Licitație importantă la Poliția din Constanța! Sunt vizate autospecialele IPJ (DOCUMENT)

29 Apr 2024 817

Gimnastică aerobică Echipa CS Farul Constanța, câștigătoarea Cupei Cetății Deva (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 701

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 924

Rugbyștii de la Tomitanii Constanța au încheiat en-fanfare sezonul regular. Urmează turneul final

29 Apr 2024 657

Fotbalistele de la Farul Constanța, în continuare pe primul loc. În ultimul meci, egal cu Csikszereda Miercurea Ciuc

29 Apr 2024 619

LIVE Text+VIDEO Vergil Chițac își depune candidatura la Primăria Constanța-„Viitorul Constanței stă în proiectele începute” (FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 711

Editorial Predare de ștafetă în Superligă. De la Farul la FCSB

28 Apr 2024 616

Echipa Under-18 de la Farul Constanța s-a calificat în finala Ligii de Tineret (GALERIE FOTO + VIDEO)

28 Apr 2024 836

Candidații PNL, Florin Mitroi și Vergil Chițac își depun luni, 29 aprilie, candidaturile pentru alegerile locale

28 Apr 2024 697