Judecat dupa ce a mituit un jandarm

Robert Relu Olaru, bărbatul de 31 de ani, care a încercat să mituiască un jandarm constănţean, va fi judecat de Tribunalul Constanţa, prima înfăţişare în procesul său fiind stabilită pentru data de 13 octombrie. Olaru a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, sub acuzaţia de dare de mită.

Potrivit anchetatorilor, pe 16 decembrie 2008, suspectul a fost prins în flagrant în timp ce încerca să-i ofere 150 de euro unui luptător din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa. Conflictul lui Robert Relu Olaru cu oamenii legii, dar şi al minorului de 17 ani care-l însoţea, a început pe 15 decembrie, când, în jurul orei 20.30, au fost depistaţi de un echipaj de jandarmi aflat în patrulare pe drumul care leagă localităţile Agigea şi Bărăganu. Cei doi au fost surprinşi în timp ce demontau accesorii auto de pe o Dacia 1310 berlină, de culoare roşie. Imediat ce au fost prinşi, cei doi le-au predat luptătorilor şurubelniţele, cheile inelare şi patentul descoperite asupra lor. Totuşi, pentru a scăpa de dosarul penal de furt calificat care îl păştea, Robert Relu Olaru s-a gândit că ar putea cădea „la mica înţelegere" cu unul dintre jandarmi, căruia i-a promis o sumă de bani, cu condiţia ca acesta să nu înainteze dosarul către instanţa de judecată. Luptătorii, însă, l-au informat pe magistratul delegat să îndrume activitatea cadrelor Jandarmeriei, care a dispus efectuarea unui flagrant. Acţiunea s-a desfăşurat pe 16 decembrie, când a fost ridicată de la Robert Relu Olaru suma de 150 de euro, respectiv câte trei bancnote de 50 de euro. Astfel, Olaru a ajuns să fie cercetat şi pentru furt calificat, dar şi pentru dare de mită, în stare de libertate.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Polițist din județul Tulcea, suspectat că ar fi lovit telefonul unei persoane care filma! Ce a decis conducerea IPJ Tulcea (VIDEO)

18 Jun 2024 388

Constanța susține echipa națională în Germania, la EURO 2024. Poze, în tribună, cu jucătorul care a ratat turneul final (GALERIE FOTO)

17 Jun 2024 736

Handbal Interul Nicolae Cristian Ungureanu, transferat de CSM Constanța

17 Jun 2024 553

Luni, 17 iunie 2024 Cine transmite meciul România - Ucraina, de la EURO 2024. Mesajul lui Denis Alibec

17 Jun 2024 1440

CS Medgidia a câștigat prima manșă a barajului de promovare în Liga a 3-a (VIDEO)

16 Jun 2024 1280

Sondaj de opinie 72% dintre respondenți nu cred că România va depăși grupa la EURO 2024

16 Jun 2024 572

Volei Divizia A1 Nou promovată, CS Medgidia întâlnește în prima etapă Volei Alba Blaj

16 Jun 2024 536

Triatloniștii de la CSM Constanța, contribuție importantă la medalia de aur cucerită de România la Cupa Europeană (GALERIE FOTO)

16 Jun 2024 700

EURO 2024 Astăzi, 16 iunie 2024, selecționerul Edward Iordănescu își serbează ziua de naștere. Cu o zi înainte de România - Ucraina!

16 Jun 2024 629

Spania a învins Croația în primul meci din Grupa B a Campionatului European de fotbal - EURO 2024 din Germania

15 Jun 2024 557

Primăria Medgidia, în doliu. „A trecut în neființă o colegă deosebită și un om de bază în echipa Primăriei“

15 Jun 2024 1454

Handbal CSM Constanța, meci plin de dramatism cu CSU Suceava, la turneul final al juniorilor 4 (GALERIE FOTO)

15 Jun 2024 721

Fotbal CS Medgidia începe barajul de promovare în Liga a 3-a

14 Jun 2024 927

Farul Constanța, primul antrenament pentru noul sezon. Ionuț Larie și Gabriel Iancu, declarații (GALERIE FOTO+VIDEO)

13 Jun 2024 1831

Farul Constanța „Marinarii“ au efectuat vizita medicală și încep pregătirea. Patru amicale confirmate (GALERIE FOTO + VIDEO)

13 Jun 2024 772