Remus Cernea, candidatul USL Constanţa în Colegiul 9 „Nu am avut deocamdată timpul necesar să mă plimb prin colegiu"

03RemusCernea-RemusCernea1.jpgUSL a „catapultat", la Constanţa, pentru proximele alegeri generale, doi candidaţi din alte judeţe, candidaţi care nu se bucură de cine ştie ce notorietate în zonă. Este vorba despre Remus Cernea şi Mădălin Voicu, aspiranţi la un mandat de deputat în Colegiile 9 şi 10.

Pe cine mizează USL Constanţa în Colegiul 9? De ce intră în cursă Remus Cernea în Constanţa, fief USL, şi nu în alt judeţ? Cât de bine îşi cunoaşte Cernea colegiul în care va cere voturile electoratului? Potrivit propriilor sale declaraţii, Colegiul 9 îi este cunoscut, deocamdată, după... hartă.

Remus Cernea, consilier de stat al premierului Victor Ponta, va candida, din partea USL, într-un colegiu din judeţul Constanţa. Este vorba despre Colegiul 9 - Camera Deputaţilor, pe care însă, aşa cum chiar el mărturiseşte, nu îl cunoaşte încă prea bine. „Da, îl cunosc, acum nu la nivel de străzi. Am văzut harta, conformaţia colegiului", a declarat liderul Mişcării Verzilor - Democraţi Agrarieni. El a adăugat însă că în perioada imediat următoare, pe parcursul campaniei electorale, va lua la pas străzile din colegiul său: „Mă veţi găsi pe străzi în campanie. Sunt foarte aproape de cetăţeni, voi merge să mă întâlnesc cu ei". Cu toate că până la alegeri nu mai este foarte mult timp, Remus Cernea nu a prea ajuns în colegiu: „Nu am avut deocamdată timpul necesar să mă plimb prin colegiu". „Dar o s-o fac cu mare drag", a subliniat el. Cernea a explicat că vizitele făcute la Constanţa până acum au avut loc în scopul discuţiilor cu staff-ul USL, în vederea pregătirii strategiei pentru campania electorală.

Întrebat de ce tocmai în judeţul Constanţa va candida, Remus Cernea a declarat: „Pentru că judeţul este «ofertant» din punct de vedere al problemelor, al subiectelor de mediu", şi a menţionat aici Marea Neagră şi parcurile eoliene. „Au fost mai multe discuţii, au existat mai multe variante. Premierul Victor Ponta a afirmat că îşi doreşte să sprijine intrarea în Parlament a verzilor din România", susţine Cernea.

„Nu am avut timp să aprofundez această temă"

În ceea ce-i priveşte pe contracandidaţii săi - amintim, din acest punct de vedere, că pe acest colegiu mai candidează Dănuţ Culeţu (ARD), Gică Slabu (PP-DD), Dumitru Bădrăgan (PER), Florin Daniel Toma (UDMR) şi Dumitru Inderjoschi (PRM) -, Remus Cernea a mărturisit: „Nu am avut timp să aprofundez această temă. Dar competiţia electorală este cheia democraţiei. Voi merge, în campanie, pe promovarea de proiecte. Voi evita atacul la persoană".

De ce din partea USL şi nu independent? „Aş fi putut candida şi ca independent, însă mă bucur că pot să candidez în acest judeţ, o să am ocazia să lucrez în echipa USL, să găsesc soluţii viabile (n.r. la probleme). Nu e o chestiune de curaj. Eu am avut curaj să candidez şi la prezidenţiale, dar şi să atac, la Curtea Constituţională, legea electorală. Am câştigat procesul în 2010, iar candidaţii independenţi au posibilitatea acum de a candida şi ei la alegerile parţiale", explică Remus Cernea.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Tina

03 Nov, 2012 17:44

iti inchipui ca daca te vrea plagiatorul in parlament o sa se si intample?Noi cei din Psd Constanta nu sintem de acord cu Ponta si sa te sustinem pe tine care vi aici si te folosesti de munca noastra.Te anunt ca ai ghimionul sa locuiesc in colegiul 9 si eu si ai mei nu votam candidatul la deputati.Ar fi jenant pentru noi.

Articole asemanatoare

Istoria Dobrogei Dinastia Alexandrescu - cap de afiș în cultura Constanței

26 Apr 2024 1479

Ședință CJ Constanța. Elevii constănțeni au depus amendamente pentru lotul 3 de transport pe traseele din județul Constanța Ce spune Mihai Lupu (VIDEO)

24 Apr 2024 590

Peste cinci zile va fi convocată ședință extraordinară a CJC în format fizic LIVE TEXT. Consiliul Judeţean Constanţa, întrunit în şedinţă ordinară. Ordinea de zi, suplimentată cu un proiect (DOCUMENTE +FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 721

Un constănțean, la mâna aleșilor locali Planul urbanistic de detaliu pentru construirea unei locuinţe, pe ordinea de zi a ședinței CLM Constanța (DOCUMENT)

23 Apr 2024 418

Ședință CJ Constanța Consilierii vor vota pentru aprobarea documentației de atribuire a lotului 3 din contractul de delegare a gestiunii Serviciului public de transport județean de persoane (DOCUMENT)

22 Apr 2024 1310

Ședință CJ Constanța Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului își dorește repartizarea unui spațiu pentru înființarea unui birou județean (DOCUMENT)

21 Apr 2024 393

Proiectul de modificare a statului de funcții și organigramei pentru Spitalul Județean Constanța, pe agenda ședinței Consiliului Județean (DOCUMENT)

21 Apr 2024 404

CJ Constanța aprobă acordarea unui drept de uz și servitute în favoarea White Gate Industrial Park SRL pentru niște suprafețe de teren (DOCUMENT)

21 Apr 2024 1817

Un proiect ce vizează instituțiile publice, pe ordinea de zi a ședinței CJ Constanța (DOCUMENT)

21 Apr 2024 474

Proiect finanțat cu bani europeni Primăria Constanța caută o firmă care va reabilita Școala Gimnazială nr. 7 „Remus Opreanu“. Contract de peste 6,7 milioane lei (DOCUMENT)

21 Apr 2024 495

Bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2024 pentru Spitalul Județean Constanța, pe masa consilierilor județeni (DOCUMENT)

21 Apr 2024 379

Ședință CJC Rămâne sau nu, Consiliul Județean Constanța în Asociația de Dezvoltare Durabilă? (DOCUMENT)

21 Apr 2024 594

Investiția "Amplasare stație fixă telefonie mobilă", pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Județean Constanța (DOCUMENT)

21 Apr 2024 430

Ședință CJC Regulament de finanţare nerambursabilă din fonduri publice pentru activităţi de tineret de interes local (DOCUMENT)

21 Apr 2024 615

Ședință CJ Constanța Achiziția serviciilor juridice de consultanță pentru obiectivele de investiții în curs de realizare, pe ordinea de zi (DOCUMENT)

21 Apr 2024 423