A fost şedinţă extraordinară la Saraiu. Află de ce (galerie foto)

Saraiu_Dorinela_Irimia.jpgConsiliul Local Saraiu s-a întrunit ieri în şedinţă extraordinară în vederea aprobării a şase proiecte de hotărâre introduse pe ordinea de zi de primarul Dorinela Irimia. Tot în comuna Saraiu se lucrează în această perioadă la renovarea parcului din faţa Primăriei.

Primul punct înscris pe ordinea de zi a prevăzut rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al comunei pe trimestrul al III-lea din anul 2012. Primarul Dorinela Irimia a explicat că în urma unor controale efectuate în decursul zilelor trecute au fost găsite o serie de societăţi care nu aveau impozitele şi taxele plătite la zi, acestea fiind restante la plată din 2009 sau chiar din anul 2004. Firmele au primit somaţii de plată şi o parte dintre ele s-au achitat de obligaţiile care le revin. Pentru ca banii încasaţi în urma somaţiilor să poată fi folosiţi de Primăria Saraiu, a fost necesară aprobarea unei rectificări bugetare care a fost supusă aprobării în şedinţa de Consiliul Local de ieri. De asemenea, în cadrul şedinţei de Consiliul Local a fost pus la cale un eveniment important pentru localitate. Mai precis, cel de-al doilea proiect de hotărâre înscris pe ordinea de zi a presupus stabilirea datei când va fi sărbătorită Ziua Comunei Saraiu. Următorul proiect de hotărâre a făcut referire la achiziţia unui motor şi a unei pompe necesare pentru sistemul de alimentare cu apă.

SRL-ul din cadrul Primăriei îşi intră în atribuţii

saraiu_2.jpgŞefa autorităţii locale a anunţat că s-a reuşit înfiinţarea unui SRL al Primăriei, denumit Progres Dezvoltare Servicii SRL. Societatea funcţionează în cadrul Căminului Cultural din localitate şi are drept scop gospodărirea comunei. De aceea, nu întâmplător, pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare s-a aflat şi un proiect de hotărâre privind achiziţia în leasing a unui tractor de 95 CP cu plata în avans a 20% din valoare fără TVA. Potrivit Dorinelei Irimia, tractorul va fi folosit pentru gospodărirea comunei, precum şi pentru transportul resturilor menajere.

Probleme ale comunităţii, regăsite pe ordinea de zi

Ultimul punct înscris pe ordinea de zi a prevăzut rezolvarea problemelor comunităţii invocate de primar şi de consilierii locali. La acest punct s-au votat proiecte referitoare la: acordarea unei denumiri parcului public din comună, placarea monumentului în memoria eroilor martiri şi mutarea acestuia din faţa sediului Primăriei în faţa sediului Căminului Cultural, impozitele şi taxele locale pentru aplicarea prevederilor Codului Fiscal privind înregistrarea pe rol a noului proprietar în cazul dobândirii de bunuri în vederea impozitării.

Parcul din faţa Primăriei a fost reabilitat

Prezenţa beneficiarilor ajutorului social de pe raza comunei Saraiu se dovedeşte a fi de bun augur. În ultimele zile, aceştia au fost cooptaţi în lucrări de înfrumuseţare şi salubrizare a comunei, iar implicarea acestora s-a dovedit de bun augur. Cu costuri minime, parcul din faţa Primăriei s-a transformat total prin plantarea de flori şi gazon, prin montarea de fântâni şi prin amenajarea trotuarului. Cât de curând, aceleaşi transformări le va suferi şi parcul din faţa Căminului Cultural Saraiu, lucrare pe care primarul Dorinela Irimia speră să o inaugureze pe 14 octombrie, de Sfânta Cuvioasă Parascheva.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cine va elabora cererea de finanțare pe proiectul „Creșterea capacității de cogenerare a sursei de producere a energiei termice pentru îmbunătățirea eficienței energetice în SACET Constanța”

17 May 2024 155

Primăria Constanța Lucrări de asfaltare pe bulevardul Mamaia. Mâine traficul rutier va fi restricționat total! (FOTO)

17 May 2024 292

Autorizație de construire pentru o investiție la adăpostul pentru câinii fără stăpân din Constanța

17 May 2024 223

Primăria Constanța Ce restricții de circulație se aplică de Zilele Constanței

17 May 2024 420

De Zilele Constanței 2024, iubitorii de mișcare și distracție sunt invitați din nou la CSM Sport Corner

17 May 2024 318

Alegeri locale 2024 Candidații propuși pentru funcțiile de primar și consilieri locali la Albești, județul Constanța (DOCUMENTE)

16 May 2024 422

Primăria municipiului Tulcea Sesiunea de bugetare participativă începe la 1 iunie 2024

16 May 2024 345

Delegație diplomatică din partea Irlandei la Constanța. Ambasadorul Irlandei în România, în vizită

16 May 2024 318

Primăria Constanța Teatru, concerte, recitaluri, spectacole de operă și jazz la Zilele Orașului

16 May 2024 429

Imobiliare Constanța Strolz Drilling SRL a obținut autorizația de construire pentru continuarea blocului de pe strada Eugen Lovinescu

16 May 2024 394

Cumpărări directe Constanța Mural Serv SRL contract de 500.000 de euro cu Primăria Crucea pentru asfaltarea străzilor din Crișan și Stupina (DOCUMENT)

16 May 2024 386

Cumpărări directe Constanța Daf Trans 2000 SRL montează borduri la Eforie, cu 17.000 de euro (DOCUMENT)

16 May 2024 433

Primăria Cumpăna, județul Constanța, a celebrat familia în comunitatea locală

16 May 2024 431

A fost livrată prima tranșă de bani pentru construcția noului CET din Constanța

16 May 2024 349

O serie de activități culturale vor fi organizate de Primăria Constanța și Asociația Dobrogea pentru Patrimoniu, cu ocazia Zilelor Constanței

16 May 2024 318