Condiţii de participare draconice Licitaţia de la Costineşti, reluată a patra oară din cauza RAJDP

Costinesti_Traian_Cristea_02.jpgComuna Costineşti a reluat pentru a patra oară procedura de achiziţie pentru investiţiile din cadrul proiectului integrat în valoare totală de 2,5 milioane de euro, finanţate prin Măsura 322 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.

Deschiderea ofertelor pentru contractul privind „Proiectare, verificare şi execuţie modernizare drumuri zona de nord, asfaltare strada Mănăstirii, construire clădire pentru asistenţă după programul şcolar şi amenajare punct arheologic din comuna Costineşti" este programată să aibă loc pe 11 aprilie, începând cu ora 12.00, la sediul primăriei comunei. Aşa cum relatam într-o ediţie anterioară, licitaţia pentru aceste investiţii a fost anulată de trei ori. A doua oară, licitaţia a fost anulată ca urmare a contestaţiei depuse împotriva documentaţiei de atribuire de către Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa, subordonată Consiliului Judeţean Constanţa. Prin contestaţia depusă la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, RAJDP a cerut „anularea parţială a fişei de date a achiziţiei", solicitarea făcând referire la secţiunea privind criteriile de atribuire. Pe 23 februarie, CNSC a admis contestaţia depusă de RAJDP în contradictoriu cu comuna Costineşti, anulând fişa de date a achiziţiei, procedura de achiziţie şi implicit deschiderea ofertelor programată pentru 28 februarie.
Potrivit anunţului de participare publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP), valoarea estimată a contractului este de 9.525.183 lei fără TVA. Durata de finalizare a contractului este de 12 luni de la data atribuirii. Garanţia de participare la licitaţie este de 190.000 de lei pentru întreprinderi mari şi de 95.000 de lei pentru întreprinderi mici, iar cea de bună execuţie de 5% din valoarea contractului. Investiţia va fi finanţată, în cea mai mare parte, prin Măsura 322 din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, dar şi de la bugetul de stat şi de la bugetul local al comunei Costineşti.

Ofertanţii trebuie să dispună de 60 de miliarde de lei vechi

Ofertanţii trebuie să aibă o cifră medie de afaceri de cel puţin 19.000.000 de lei, IMM-urile beneficiind de o reducere de 50% din cifra de afaceri. De asemenea, potrivit fişei de date a achiziţiei, ofertanţii trebuie să facă dovada disponibilităţii unei sume de 6.000.000 de lei (confirmare din partea băncii privind existenţa disponibilului în cont ulterior datei de 01.03.2011 sau linie de credit cu disponibil pentru lucrarea ofertată ulterior datei de 1.03.2011) pentru susţinerea execuţiei lucrărilor pe o perioadă de minim trei luni, independent de angajamentele pentru alte contracte.

Potrivit SEAP, criteriul de atribuire va fi preţul cel mai scăzut. După cum se observă, condiţiile de participare la licitaţie sunt draconice, având în vedere faptul că nu orice firmă poate avea 60 de miliarde de lei vechi disponibil în cont sau acces la o linie de credit în acelaşi cuantum.

Traian Cristea: „Intrăm în istoria SEAP"

Contactat telefonic, primarul comunei Costineşti, Traian Cristea, ne-a declarat că licitaţia a fost anulată de atâtea ori pentru că Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa, din subordinea Consiliului Judeţean Constanţa, a fost nemulţumită de criteriile cuprinse în fişa de date a achiziţiei şi a contestat acest lucru la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. „Intrăm în istoria SEAP", a afirmat primarul, adăugând că a mai organizat până acum patru sau cinci licitaţii de asemenea anvergură, dar că nu i s-a întâmplat să fie anulate de atâtea ori. „RAJDP a contestat la CNSC criteriile din fişa de date a achiziţiilor. Au fost nemulţumiţi şi era dreptul lor să conteste. Am anulat licitaţiile în urma deciziilor CNSC. De data asta cred că sunt mulţumiţi şi cei de la RAJDP, pentru că au cumpărat caietul de sarcini", a precizat primarul Traian Cristea. Cât despre condiţiile de participare, primarul Traian Cristea ne-a declarat că nu sunt exigente. „Nu sunt exigente, pentru că firmele se pot uni câte trei sau câte patru sau pot avea un tutore", a adăugat edilul comunei Costineşti.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Scandal monstru la Costinești! Începe procesul turiștilor care s-au luat la harță cu polițiștii, în august 2023! (FOTO+VIDEO)

02 May 2024 292

Afaceri Constanța Infinity By Carla SRL, firmă nouă în Costinești

02 May 2024 226

Jandarmii Grupării Mobile Tomis Constanța, la datorie în perioada minivacanței de 1 Mai și a Sărbătorilor Pascale (GALERIE FOTO)

01 May 2024 307

Polițiștii, alături de tineri la festivalurile de pe litoral

30 Apr 2024 475

Licitații Constanța Primăria Costinești vrea să atribuie contractul de delegare a gestiunii privind deșeurile municipale. La ce valoare este estimat (DOCUMENT)

30 Apr 2024 358

Județul Constanța Festivalul Hustle din Costinești s-a încheiat fără incidente. Ce spun jandarmii

30 Apr 2024 460

UPDATE Șofer beat și fără permis implicat într-un accident rutier la Costinești. Conducea o mașină furată

28 Apr 2024 491

Jandarmii în acțiune la Festivalul Hustle Music din Costinești. Verificări și controale pentru o experiență sigură

28 Apr 2024 466

Prima intervenție Tânărul polițist Ștefan acționează prompt chiar și în timpul liber, la un accident în Costinești, județul Constanța!

27 Apr 2024 613

Constanța Polițiștii serviciului siguranță școlară și prevenirea criminalității, prezenți în rândul tinerilor alfați pe litoral (FOTO)

27 Apr 2024 435

Constanța Prima zi a festivalului Hustle 2024 din Costinești. Iată ce au constatat jandarmii

27 Apr 2024 596

Fotoreportaj Costineștiul își deschide porțile pentru primii turiști (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 648

Aproape 450 de poliţişti din Constanța, în misiune pentru asigurarea siguranței publice în acest week-end

26 Apr 2024 658

Festivalul Hustle 2024 de la Costinești, în siguranță. Ce au declarat specialiștii antidrog (GALERIE FOTO)

26 Apr 2024 761

Mai multe evenimente programate astăzi la Constanța! Unde pot petrece constănțenii și turiștii la malul mării

26 Apr 2024 659