Cui a dat Domeniul Public şi Privat lucrări de peste patru milioane de lei?

lucrari_srl_sediu_dppj_2.jpgDouă firme, cliente cu state vechi ale Domeniului Public şi Privat Judeţean Constanţa, nimeni altul decât SRL-ul Consiliului Judeţean, au câştigat noi contracte la valori mai mici decât cele estimate de autoritatea contractantă. Este vorba despre Duo Management Construct şi despre Grand Art Construct. Cele două societăţi nu au primit în cadrul aceloraşi licitaţii doar câte o lucrare, aşa cum se obişnuieşte, ci realizarea mai multor obiective de investiţii. Aşadar, rămâne de văzut în cât timp vor reuşi cele două societăţi să ducă lucrările la bun sfârşit şi ce calitate şi garanţie vor avea acestea, dat fiind că preţurile lor sunt reduse semnificativ faţă de valoarea estimată de DPPJ SRL. Prima societate - Duo Management Construct - se va ocupa de reabilitarea şi modernizarea grădiniţei din Lumina, precum şi de construcţia grădiniţei şi Căminului Cultural din satul Coslugea, în timp ce Grand Art Construct are în vedere reabilitarea şi modernizarea grădiniţei din Lazu şi a Casei Tineretului din Cobadin.

În cazul Duo Management Construct, valoarea estimată a lucrării a fost de 3.500.000 de lei, dar valoarea de atribuire a fost cu 400.000 de lei mai mică, firma urmând să încaseze efectiv suma de 3.094.969 de lei. Şi în situaţia societăţii Grand Art Construct se repetă aceeaşi poveste, valoarea de atribuire a contractului fiind mai mică decât cea la care au fost estimate lucrările. Astfel, valoarea estimată a fost de 2.000.000 de lei, iar contractul a fost câştigat de Grand Art Construct pentru suma de... 1.239.810 lei.

Firmele se află la cea de-a patra colaborare cu SRL-ul CJC

Duo Management Construct a încheiat până la această dată patru contracte cu Domeniului Public şi Privat Judeţean Constanţa, cel de anul acesta alăturându-se altor trei obţinute în 2009.

Grand Art Construct se află pe picior de egalitate cu societatea Duo Management. Firma a obţinut, de asemenea, patru contracte, dintre care unul în anul 2009, două în 2011 şi cel prezent, în 2012.

Duo Management Construct s-a ocupat de-a lungul timpului de reabilitarea dispensarului din Plopeni şi de reabilitarea grădiniţei şi căminului cultural din Viişoara, cu precizarea că fiecare lucrare făcea obiectul unei licitaţii distincte.

Grand Art Construct s-a ocupat din 2009 şi până în prezent de reabilitarea grădiniţei din Satu Nou, de construcţia Căminului Cultural din Agigea şi de reabilitarea grădiniţei din aceeaşi localitate. La fel, fiecare lucrare în parte a fost licitată de DPPJ separat şi nu la pachet cum s-a întâmplat în acest an cu lucrările de la Lumina, Lipniţa, Cobadin şi Agigea.

Grand Art Construct a colaborat cu CJC la doar câteva luni de la înfiinţare

Potrivit Registrului Comerţului, societatea Grand Art Construct are sediul social în judeţul Ialomiţa, în localitatea Feteşti, pe strada Sirenei nr. 8. Firma îi are ca administratori şi asociaţi, cu procente egale, pe Adrian Horea Negrea şi pe Mihaela Negrea. În 2011, societatea raporta o cifră de afaceri de 1.521.193 lei, un profit net de 96.687 lei şi 6 salariaţi. Interesant este faptul că firma din Feteşti a fost înfiinţată în iunie 2009 şi, cu toate acestea, la scurt timp de la înfiinţare a câştigat o licitaţie de reabilitare a unei grădiniţe.

Duo Management Construct, firma care a luat de la CJC 30.000 de euro pentru o lucrare de trei zile

Duo Management Construct are sediul social pe strada Soveja nr. 47, bloc I5, scara B, apartament 38. Potrivit Registrului Comerţului, în 2011 societatea avea un număr mediu de 12 salariaţi, o cifră de afaceri de 7.096.666 de lei şi un profit net de 120.717 lei. SC Duo Management Construct SRL îl are ca unic asociat pe Tănase Dobrescu. Din firmă a mai făcut parte şi Laurenţiu Florian Graur. Potrivit MO nr. 3346/2005, firma Duo Management Construct SRL a fost fondată în 2005 de Laurenţiu Florian Graur şi de Tănase Dobrescu. Cei doi deţineau, la momentul respectiv, câte 50% părţi sociale. Graur a fost membru fondator al SC Antrepriza de Construcţii SA Constanţa, alături de pedelistul Ioan Toanchină.

SC Duo Management a devenit cunoscută pe plan local şi datorită unei colaborări fulger cu Consiliul Judeţean Constanţa, instituţie condusă de Nicuşor Constantinescu, colaborare care i-a adus societăţii aproape 30.000 de euro în numai trei zile, după cum reiese din datele ce ne-au fost prezentate la momentul respectiv de către reprezentanţi din conducerea CJC. Mai precis, firma lui Dobrescu a obţinut de la CJC, în primăvara lui 2009, contractul privind „Lucrări de reparaţii, finisări, pereţi interiori şi lucrări de tâmplărie, dulgherie pentru sediul Consiliului Judeţean Constanţa", lucrare în cuantum de 30.000 de euro care a fost realizată în trei zile!


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice O firmă din Ghindărești repară terenurile de sport amplasate pe domeniul public al municipiului Constanța (DOCUMENT)

18 May 2024 426

Afaceri Constanța UAT Comuna Corbu, unic acționar în cadrul SC Confort Rural SRL. Cu ce se ocupă societatea

18 May 2024 328

Post vacant la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sfântul Apostol Andrei” Constanţa

18 May 2024 397

Se reia dezinsecția in municipiul Tulcea. Recomandările primăriei

17 May 2024 405

Preşedinta Maia Sandu a confirmat un acord de securitate al Republicii Moldova cu UE

17 May 2024 377

ISU BihorPeste 100 de salontani au fost pregătiți de pompierii bihoreni pe linia acordării primului ajutor

17 May 2024 305

IGPR Proiectul PDP 2 - „Întărirea capacității naționale în domeniul cooperării polițienești internaționale și combaterea infracționalității” a fost implementat

16 May 2024 388

Afaceri Constanța Consiliul Local Eforie a cumpărat servicii de consultanță în domeniul achizițiilor publice. Iată de la cine (DOCUMENTE)

16 May 2024 477

Finanțarea noului sistem informatic al CNPP, aprobată de Guvern

16 May 2024 311

Alegeri Locale 2024. ZIUA ELECTORALĂ Dr. Cătălin Grasa, candidatul PSD la președinția CJ Constanța, despre planul concret prin care poate fi schimbată fața județului (VIDEO)

16 May 2024 537

#citeșteDobrogea Contraamiralul Emanoil Koslinski, profesor și director al Școlii copiilor de marină

14 May 2024 1174

Iată proiectele non-profit din domeniul cultural finanțate anul acesta din bugetul județului Constanța. Detalii despre câștigători (DOCUMENT)

14 May 2024 668

Cumpărări directe Constanța Camelia & Adrian SRL a obținut un nou contract de la Primăria Mangalia! Lucrări de intervenții pe domeniul public (DOCUMENT)

14 May 2024 475

Guvernul României, în ședință mâine, 14 mai 2024. Lista proiectelor de acte normative (DOCUMENTE)

13 May 2024 600

Cabinet stomatologic înființat la Constanța. Cine este fondator

13 May 2024 447