Gigel Sava - „Am reînfiinţat serviciul de gospodărire comunală"

Horia_primar_Gigel_Sava_02.jpgPrimarul de la Horia, Gigel Sava, declara în luna iunie, la momentul învestirii în funcţie, că şi-a propus revenirea în Primărie cu un singur scop, şi anume să restabilească normalitatea în comună. Precizăm că Gigel Sava (USL) a revenit la cârma Primăriei Horia după ce patru ani (2008 - 2012) s-a aflat în fruntea autorităţii locale democrat-liberala Vasilica Matei.

Cu un nou primar, lucrurile deja au început să se mişte la nivelul comunei. Şeful autorităţii locale a reuşit reînfiinţarea SRL-ului din cadrul Primăriei, denumit SC Gosposerv SRL. Acesta se va ocupa de realizarea tuturor serviciilor comunitare din localitate care ţin de distribuţie apă, canalizare, salubrizare, asigurare pază şi nu numai. Potrivit primarului, SC Gosposerv îşi desfăşoară activitatea într-o clădire aflată vizavi de sediul Primăriei. Gigel Sava a precizat că în perioada următoare are în vedere achiziţionarea de utilaje pentru SRL-ul din cadrul Primăriei. „La ora actuală avem un tractor care nu funcţionează, deşi a fost achiziţionat acum doi ani. În 2009, fosta administraţie a dat pe toată lumea afară şi a desfiinţat SRL-ul, iar dotările au dispărut şi, ca atare, suntem deficitari la acest capitol", a mărturisit Gigel Sava. Înfiinţarea SRL-ului a dus deja la crearea a 50 de locuri de muncă, însă numărul locurilor de muncă disponibile este mai mare de atât. „Îi vom angaja pe toţi cei care nu au un loc de muncă şi vor să lucreze într-un cadru organizat. Avem nevoie de cât mai multă forţă de muncă, întrucât în ultimii patru ani nu s-a mai făcut nimic în localitate şi, aşa cum v-am spus la învestire, prioritatea mea este să restabilesc normalitatea la Horia", a mai declarat şeful autorităţii locale.

Pârâul Chichirgeaua a secat din cauza secetei

Primarul are în plan amenajarea a două fântâni pe islazul comunei, întrucât din cauza secetei pârâul din localitate a secat. De asemenea, potrivit primarului, astăzi va fi dat în exploatare un puţ amenajat în satul Cloşca şi mai apoi încep lucrările de realizarea a unui puţ la Horia. De asemenea, săptămâna viitoare va fi amenajat un puţ în satul Tichileşti. În altă ordine de idei, un eveniment important pentru localitate îl reprezintă organizarea pe data de 9 septembrie a Campionatului Naţional de Oină.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

NICU

07 Mar, 2016 19:20

Este partial adevarat ce a declarat domnul primar Sava. - s-a reinfiintat SRL-ul din cadrul Primariei (SC Gosposerv SRL) -serviciul de alimentare cu apa functioneaza alimentat dintr-un put din Tichilesti -serviciul de canalizare nu exista -serviciul de salubrizare nu exista -serviciul de paza nu exista pentru ca nu exista planul de paza -"fosta administratie a dat pe toata lumea afara" si actuala i-a angajat la loc ILEGAL( vedeti raportul ITM din februarie 2016) -SC Gosposerv SRL are datorii de 4 miliarde la bugetul de stat si este aproape sa-si inchida portile.(vedeti raportul Curtii De Conturi din ianuarie 2016) -singurul put de apa se afla in Tichilesti( in Horia si Closca nu exista) -oamenii angajati la Gosposerv isi iau salariile o data la 3 luni partial -unii dintre angajati muncesc acasa la domnul primar -unii dintre angajati nu sunt vazuti niciodata -in schimb plimbarile pentru oina si distractie la munte pe banii si cu microbuzul primariei se fac din ce in ce mai des. -copii sunt transportati la scoala inghesuiti cate 30(al doilea microbuz fiind ocupat cu plimbarile) -raspunsurile primariei la cererile oamenilor se fac cu intarzieri de pana la un an sau mai mult La 4 ani de la acest interviu CONCLUZIA ESTE CA SUNTEM DEPARTE DE NORMALITATE

Articole asemanatoare

Cine va elabora cererea de finanțare pe proiectul „Creșterea capacității de cogenerare a sursei de producere a energiei termice pentru îmbunătățirea eficienței energetice în SACET Constanța”

17 May 2024 76

Primăria Constanța Lucrări de asfaltare pe bulevardul Mamaia. Mâine traficul rutier va fi restricționat total! (FOTO)

17 May 2024 227

Autorizație de construire pentru o investiție la adăpostul pentru câinii fără stăpân din Constanța

17 May 2024 194

Primăria Constanța Ce restricții de circulație se aplică de Zilele Constanței

17 May 2024 375

De Zilele Constanței 2024, iubitorii de mișcare și distracție sunt invitați din nou la CSM Sport Corner

17 May 2024 299

Alegeri locale 2024 Candidații propuși pentru funcțiile de primar și consilieri locali la Albești, județul Constanța (DOCUMENTE)

16 May 2024 421

Primăria municipiului Tulcea Sesiunea de bugetare participativă începe la 1 iunie 2024

16 May 2024 342

Delegație diplomatică din partea Irlandei la Constanța. Ambasadorul Irlandei în România, în vizită

16 May 2024 316

Primăria Constanța Teatru, concerte, recitaluri, spectacole de operă și jazz la Zilele Orașului

16 May 2024 425

Imobiliare Constanța Strolz Drilling SRL a obținut autorizația de construire pentru continuarea blocului de pe strada Eugen Lovinescu

16 May 2024 393

Cumpărări directe Constanța Mural Serv SRL contract de 500.000 de euro cu Primăria Crucea pentru asfaltarea străzilor din Crișan și Stupina (DOCUMENT)

16 May 2024 385

Cumpărări directe Constanța Daf Trans 2000 SRL montează borduri la Eforie, cu 17.000 de euro (DOCUMENT)

16 May 2024 432

Primăria Cumpăna, județul Constanța, a celebrat familia în comunitatea locală

16 May 2024 424

A fost livrată prima tranșă de bani pentru construcția noului CET din Constanța

16 May 2024 348

O serie de activități culturale vor fi organizate de Primăria Constanța și Asociația Dobrogea pentru Patrimoniu, cu ocazia Zilelor Constanței

16 May 2024 312