10 iunie - Astăzi cântăreața Loredana Groza împlinește 52 de ani

foto: Facebook/ Loredana Groza

Ziua de 10 iunie marchează o serie de evenimente importante, desfășurate de-a lungul istoriei, în lume. Astfel, amintim:

1415: Prima mențiune documentară a funcției de „spătar" în Țara Românească (atribuțiile acestuia erau comanda armatei și prezentarea însemnelor autorității domnești la ceremonii).
1912: Mitingul aviatic de la Aspern, Austria, la care Aurel Vlaicu a obținut un mare succes; aflat în competiție cu piloți celebri ai timpului, a obținut premiul I pentru aruncarea unui proiectil la țintă, de la o înalțime de 300 metri și premiul al II-lea, pentru aterizarea la punct fix.
1940: Al Doilea Război Mondial: Italia declară război Franței și Marii Britanii.
1940: Al Doilea Război Mondial: Canada declară război Italiei.
1940: Al Doilea Război Mondial: Norvegia se predă forțelor germane.
1944: Al Doilea Război Mondial: Trupele naziste au ucis aproape 650 de civili, locuitori ai satului Oradour-sur-Glane, Franța.
1948: Are loc în Grecia căsătoria dintre regele Mihai I și principesa Ana de Burbon-Parma.
1967: A încetat Războiul de Șase Zile dintre Israel, Siria, Egipt și Iordania.
2012: În România au avut loc alegeri locale.

Nașteri

1672: Petru I cel Mare, țarul Rusiei (1682-1725) (d. 1725)
1860: Hariclea Hartulari Darclée, soprană română (d. 1939)
1895: Hattie McDaniel, actriță americană (d. 1952)

1921: Prințul Philip, Duce de Edinburgh, soțul reginei Elisabeta a II-a a Regatului Unit (d. 2021)
1922: Judy Garland, actriță de film americană (d. 1969)
1959: Carlo Ancelotti, fotbalist și antrenor italian
1960: Mircea Anca, actor și regizor român (d. 2015)
1962: Vincent Perez, actor, regizor, scenarist, producător de film elvețian
1965: Elizabeth Hurley, actriță britanică
1967: Pavel Badea, fotbalist român
1969: Cosmin Olăroiu, fotbalist și antrenor român
1970: Loredana Groza, cântăreață română
1989: Alexandra Stan, cântăreață română

Decese

323 î.Hr.: Alexandru cel Mare (n. 356 î.Hr.)
1967: Spencer Tracy, actor american (n. 1900)
1971: Michael Rennie, actor britanic (n. 1909)
2004: Ray Charles, cântăreț și pianist american (n. 1930)
2016: Christina Grimmie, cântăreață și pianistă americană (n. 1994)

Sărbători

Sf. Mc. Alexandru și Antonia; Sf. Mc. Timotei (Calendar ortodox)
România: Ziua parașutiștilor
Portugalia: Ziua națională
Republica Moldova: Ziua grănicerului

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ISU IașiEvenimente gestionate de către pompierii ieșeni în ultimele 48 de ore

26 Apr 2024 93

Poliția Română Peste 400 de premise reținute, în doar 24 de ore

26 Apr 2024 171

Consiliul Județean Constanța Mai multe proiecte și evenimente culturale de interes public general, regional sau județean s-au calificat. Iată lista proiectelor

26 Apr 2024 258

Mai multe evenimente programate astăzi la Constanța! Unde pot petrece constănțenii și turiștii la malul mării

26 Apr 2024 482

Evenimente de neratat în acest weekend, la Constanța!

25 Apr 2024 1672

Cumpărări directe Constanța Primăria Siliștea organizează activități de Ziua Copilului, în valoare de 5.000 de euro (DOCUMENTE)

25 Apr 2024 388

IPJ GalațiEvenimente

25 Apr 2024 214

IPJ Buzău Acţiuni preventive desfăşurate de poliţiştii de la Siguranţă Şcolară și Centrul Operaționa

24 Apr 2024 295

Poliția RomânăIntervenții ale polițiștilor

24 Apr 2024 210

Locuri de muncă Constanța Școala Gimnazială Nr. 29 „Mihai Viteazul” scoate la concurs două posturi de îngrijitor. Iată ce trebuie să faci

24 Apr 2024 395

IPJ BuzăuAcţiuni preventive desfăşurate de poliţiştii de la Siguranţă Şcolară

23 Apr 2024 274

IPJ BuzăuAcţiuni preventive desfăşurate de poliţiştii de la Prevenirea Criminalității și Siguranţă Şcolară

22 Apr 2024 246

IPJ ArgeșSancțiuni aplicate de polițiștii rutieri în ultimele 24 de ore

22 Apr 2024 215

Sondaj de opinie 75% dintre respondenți vor face Paștele acasă

21 Apr 2024 369

Evenimente Constanța 21 aprilie Iată unde pot petrece constănțenii astăzi

21 Apr 2024 551