150 de români blocati în Grecia, din cauza condițiilor meteo nefavorabile


Iarna își spune cuvântul și în Grecia.

150 de români au fost blocați în Grecia din cauza condițiilor meteo nefavorabile: ploile și ninsorile nu le-au permis acestora deplasarea.

Este vorba despre trei autocare cu români, care se îndreptau spre Atena, și care au fost anunțate că nu mai pot merge mai departe, pentru că nu li se poate garanta siguranța.  Două autocare s-au întors în orașul Larisa, iar al treilea a așteptat undă verde din partea poliției. 

Unul dintre ghizi a povestit, la Antena 3, situația: ”Undeva la 87 de km față de Grecia era zăpadă pe autostradă, autospecialele erau pregătite de duminică, am stat câteva ore la un popas, în cele din urmă ni s-a dat voie să trecem, am mai stat apoi 1 oră și jumătate blocați la o stație de taxare, pentru că nu era nimeni acolo, nu ni se dădea drumul și, într-un final, am trecut și prin zona cu zăpadă, unde ni s-a spus să oprim la popasul respectiv sau să ne întoarcem în cel mai apropiat oraș, care era Larisa, ceea ce au și făcut multe grupuri”.

Amintim că, una din atenționările de călătorie în Grecia a fost pe 4 decembrie, când s-a emis cod galben de precipitaţii şi vânt, din cauza unui câmp de aer rece provenit din zona Balcanilor, informează Ministerul Afacerilor Externe.

Conform unui comunicat al MAE, în această situaţie, Agenţia de meteorologie locală a emis un cod galben pentru întreg teritoriul ţării.

Vor avea loc intensificări importante ale vântului, precipitaţii mixte (inclusiv căderi însemnate de zăpadă în zonele de munte) şi cantităţi de precipitaţii peste medie în zona de nord (Macedonia, Sterea, Tracia), intensificări ale vântului (gradul 8 pe scara Beaufort, cu viteza vântului de 70-80 km/h) în zona insulelor Ciclade şi a celor din Marea Egee şi fenomene atmosferice cu descărcări electrice intense în insula Creta, insulele Dodecanese şi partea centrală a Republicii Elene (regiunile Epir, Sterea vest, Peloponez vest, Tesalia).

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numărul de telefon al Ambasadei României în Republica Elenă: +302106728879 şi al oficiului consular de la Salonic: +302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCR) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.


De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie cu un caracter de urgenţă au la dispoziţie şi numărul de telefon de permanenţă al misiunii diplomatice a României la Atena: +306978996222 şi pe cel al Consulatului General al României la Salonic: +306906479076.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Culturism și Fitness CS Farul Constanța, șase medalii la Campionatul Balcanic (DOCUMENT)

01 May 2024 542

MAERepublica Bulgaria – timpi măriți de așteptare la trecerea frontierei rutiere bulgare în perioada 30 aprilie - 6 mai 2024

01 May 2024 293

MAE Atenționare de călătorie în Grecia! Grevă în sectorul transportului public

30 Apr 2024 535

MAE Atenționare de călătorie în Bulgaria pentru perioada 30 aprilie - 6 mai 2024

30 Apr 2024 1253

Calendar ortodox 28 aprilie 2024. Sărbătoare cu cruce roşie de Duminica Floriilor. Ce sfinţi sunt sărbătoriţi

28 Apr 2024 5001

Pregătire a studenților Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța, la „Maritime Security Common Module" în Grecia (FOTO)

27 Apr 2024 470

Anunț important pentru călătorii în Grecia. Ce trebuie să știe românii care merg acolo

16 Apr 2024 550

Flacăra Jocurilor Olimpice Paris 2024 a fost aprinsă (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 466

Care sunt tendințele sezonului estival 2024

13 Apr 2024 474

Cel mai complex exercițiu organizat și condus de Forțele Navale Române, Sea Shield 24”, în plină desfășurare (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 489

Anchetă de proporții în Europa. România este vizată

10 Apr 2024 759

MApNExercițiul multinațional „Sea Shield 24”

08 Apr 2024 358

Exercițiu militar de amploare la Constanța! Peste 2000 de militari se vor antrena pe Marea Neagră (GALERIE FOTO+VIDEO)

08 Apr 2024 673

Alertă de călătorie în Grecia! Risc ridicat de incendii forestiere

07 Apr 2024 625

Nivel de alertă ridicat în Grecia pentru incendii de pădure

07 Apr 2024 473