8.000 de euro pentru o tentativă de viol în Parcul Tăbăcărie

După o serie de amânări, magistraţii Judecătoriei Constanţa au decis să-l condamne la doi ani de închisoare pe fostul agent al Poliţiei Port Constanţa, Marius Ionuţ Magda, de 29 de ani, bănuit că ar fi încercat să violeze o minoră în Parcul Tăbăcărie. Mai mult decât atât, instanţa de judecată a mai decis ca fostul om al legii să-i achite minorei suma de 8.000 de euro şi să-i plătească avocatul.

Mai mulţi minori au trecut prin clipe de coşmar, aproape de sfârşitul lunii octombrie 2010, când, potrivit anchetatorilor, ar fi fost acostaţi de Marius Ionuţ Magda, în vârstă de 30 de ani, fost agent al Poliţiei Port Constanţa. Fostul om al legii s-ar fi năpustit asupra unei minore, identificată ulterior ca Bianca L., care se plimba în parc alături de mai mulţi colegi şi cu care ar fi încercat să întreţină raporturi sexuale. Depus iniţial în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, Marius Ionuţ Magda se află în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranţă Poarta Albă. Recent, magistraţii Judecătoriei Constanţa au decis ca individul să fie condamnat să execute o pedeapsă privativă de libertate de doi ani. Mai mult decât atât, instanţa a mai dispus ca Magda să-i achite Biancăi L. suma de 8.000 de euro ca daune morale şi alte 5.000 de lei sub forma de cheltuieli judiciare. Magistraţii au mai dispus confiscarea unui gât de sticlă, un fragment de geam, un cablu de aproape un metru precum şi o bâtă de lemn. Din câte se pare, arsenalul de mai sus ar fi fost găsit asupra presupusului agresor. Marius Ionuţ Magda are posibilitatea să atace cu recurs decizia Judecătoriei Constanţa. Reamintim că Magda a desfăşurat activităţi în Marina Militară, timp de trei ani. Aproape de sfârşitul lui 2006, individul a intrat în Poliţia Port Constanţa, de unde a plecat în 2009.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Sanndel

19 Jun, 2011 21:27

Mai,ziaristii lui peste...cum adica banuit cand deja l-au condamnat?Adevarul este ca,la cat i-au dat rad si curcile.De fapt si unde l-au incadrat este suspect...victima fiind minora iar fapta sarvarsita cu violenta si cu grad de periculozitate publica ridicat.unde sunt agravantele?ia cititi si voi ce spune articolul din codul penal...minim ar fi trbuit sa ia 10 anisori,bobocelul..Voua nu va bate putin la ochi?Daca ati urmari si cat s-a taraganat actiunea ca sa iasa din atentia opiniei publice,si ati si intelege de ce s-a intamplat asta,ati fi mai destepti cu un minut.Individul are atatea la activ,nu ca nu ar fi stiute...invatiti-va putin in cercul de cunoscuti ca sa vedeti cu adevarat ce fel de element este si nu mai denigrati Marina si Politia Romana...nu au nicio vina ca pilele lui tata l-au montat acolo...la fel cum tot pilele lui tata si firele lui Secu l-au scutit sa dea mai mult timp popou la pastrare...Asta era dealer(adica vindea) droguri de risc si cand era in Politie,uite asa a zburat ca nu mai tinea smenu...Ia chestionati-i voi pe fostii colegi de la Port,o fi vreunul mai amabil sa va spuna si pe cine a turnat ca sa scape fara valva de acolo...adica,informator...Ce dracu de ziaristi oti fi voi...

Articole asemanatoare

Știri Constanța Bărbat arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice

16 May 2024 257

Constanța Bărbat arestat preventiv pentru distrugere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului

16 May 2024 269

Constanța Bărbat trimis în judecată, pentru înșelăciune - ar fi promis păgubiților execuția lucrărilor de construcție asupra unor imobile, în numele unei societăți comerciale

16 May 2024 252

Agresorii din Vama Veche, prinși și duși în arestul IPJ Constanța (VIDEO)

16 May 2024 590

Scandal și violență în Constanța! Ce a făcut bărbatul reținut de Poliție?

15 May 2024 785

Justiție Constanța Dosarul tragediei de la 2 Mai! Se cer despăgubiri de peste 33 milioane de euro

15 May 2024 1080

Transferurile judecătorilor din Constanța, decise de Consiliul Superior al Magistraturii! Președintele Judecătoriei Constanța pleacă la Tribunal

15 May 2024 543

Justiție Constanța Începe procesul egipteanului acuzat că ar fi violat o bătrână din Valu lui Traian!

14 May 2024 418

Dan Diaconescu, fostul patron OTV, prezent la Tribunalul Constanța! Iată ce cere

14 May 2024 470

UPDATE IPJ Constanța Tânăr de 18 ani, arestat după ce ar fi intrat peste o femeie în casă, ar fi bătut-o și i-ar fi furat 2.000 de lei

13 May 2024 692

Medgidia Bărbat, reținut de polițiști, după ce ar fi tâlhărit o femeie, pentru un telefon mobil

13 May 2024 474

Tribunalul București anunță data la care l-ar putea elibera pe Radu Mazăre, fostul primar al Constanței!

13 May 2024 1440

Procuror nou la DNA Constanța! Un alt magistrat se alătură „armatei“ Anticorupție începând cu 1 iunie 2024

12 May 2024 8041

Fraudă imobiliară la Constanța! Cei care au vrut să închireze apartamente au căzut în plasă!

11 May 2024 814

Furt dintr-o clădire în construcție din municipiul Constanța! Unul dintre suspecți, reținut

11 May 2024 453