Acțiuni ale polițiștilor constănțeni în Olimp, Medgidia și Neptun. S-a lăsat cu amenzi

  • Acțiuni desfășurate de polițiști.
În noaptea de 17/18 septembrie a.c., în intervalul orar 22.00 - 01.00, polițiștii de investigare a criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța au desfășurat acțiuni pentru prevenirea şi descoperirea faptelor de evaziune fiscală, în localitatea Olimp.

Astfel, au fost controlate 9 societăți comerciale, fiind aplicate 6 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 44.500 de lei, totodată fiind ridicați, în vederea confiscării, peste 7.600 de lei, conform O.U.G. 28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

În cadrul acțiunii au participat luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța.
 
La data de 17 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Medgidia au desfășurat activități pe linia menținerii unui climat optim de ordine și siguranță publică, respectiv pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020.

Astfel, au fost legitimate aproximativ 40 de persoane și controlate 30 de autovehicule.

În urma acțiunilor, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 1.500 de lei.
 
La data de 17 septembrie a.c., polițiști din cadrul Poliției stațiunii Neptun au desfășurat activități pe linia menținerii unui climat optim de ordine și siguranță publică, respectiv pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020.

În urma acțiunilor, au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, potrivit Legii Legii 55/2020.

În cadrul acțiunii au fost angrenați și jandarmi constănțeni.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Acțiuni ale polițiștilor în Constanța și Stațiunea Mamaia. Au fost aplicate mai multe amenzi

24 Apr 2024 489

ITM Constanța Amenzi de peste 100.000 de lei! Vezi ce nereguli au găsit inspectorii

24 Apr 2024 411

“Amenzi în valoare de 118.500 aplicate pentru nereguli din domeniul construcțiilor”pentru nereguli din domeniul construcțiilor”

24 Apr 2024 224

Tulcea Amenzi de mii de lei, aplicate de Jandarmi! Consumul de alcool și înjuratul în public, printre cele mai taxate gesturi

22 Apr 2024 384

Peste 1 600 de amenzi aplicate de polițiști în cadrul acțiunii ROADPOL

22 Apr 2024 353

IPJ Constanța Operațiunea „Speed marathon”. Peste 260 de amenzi aplicate în județul Constanța (FOTO)

20 Apr 2024 529

Acțiunea Blocada! 446 de permise de conducere, reținute în ultimele 24 de ore! Cele mai multe pentru depășirea vitezei

20 Apr 2024 450

Intervenții ale polițiștilor în Năvodari, județul Constanța. Au fost aplicate amenzi de 6.000 de lei

19 Apr 2024 415

Controale ale polițiștilor în municipiul Constanța. Amenzi de 35.000 de lei

19 Apr 2024 370

Acțiunea Blocada în județul Constanța! Peste 500 de amenzi aplicate de Poliție (FOTO)

15 Apr 2024 411

Acțiune a polițiștilor în județul Constanța! Sute de amenzi, în valoare de peste 271.000 de lei, aplicate (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 566

Razie de amploare a polițiștilor rutieri în județul Constanța! Au fost aplicate mai mulțe amenzi (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 557

Acțiuni de amploare efectuate de polițiștii de la transporturi! Au fost aplicate mai multe amenzi

14 Apr 2024 414

Știri Constanța Amenzi pentru picnicurile Ilegale în zonele Cheile Dobrogei și Gura Dobrogei (FOTO)

13 Apr 2024 6438

​Acțiuni ale polițiștilor din județul Constanța. Iată câte amenzi au fost aplicate

12 Apr 2024 493