Acțiuni intense la frontiera cu Ungaria 104 cetățeni străini depistați ascunși în mijloace de transport la PTF Nădlac II (FOTO)

Sursă foto: Poliția de Frontieră Română
  • Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 104 de cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în trei TIR-uri și o autoutilitară.

Poliţiştii de frontieră arădeni din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 104 de cetăţeni din diverse state care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în trei TIR-uri și o autoutilitară. Se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de migranţi pentru şoferii mijloacelor de transport şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetăţenii străini descoperiţi, transmite un comunicat din partea Poliției de Frontieră Română.

În ultimele 48 de ore, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din țară, trei cetățeni turci și un bulgar, aflați la volanul unor ansambluri rutiere înmatriculate în Turcia și Bulgaria, respectiv unei autoutilitare înmatriculate în Turcia. Șoferii transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, role de metal, piese auto, plastic și carton pentru societăți comerciale din Germania și Cehia.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijloacelor de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele destinate transportului de marfă, printre bunurile transportate, 104 cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din diverse state asiatice (Siria, Nepal, Irak, Bangladesh, Etiopia, Sri Lanka, Iran, India și Afganistan), ce intenționau să treacă în mod fraudulos frontiera de stat cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei.

Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șoferi și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijloacele de transport, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun, a încheiat sursa citată.


Citește și:
Zeci de fapte ilegale constatate de polițiștii de frontieră în ultimele 24 de ore



 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1438

Poliția de Frontieră Polițiștii de frontieră au verificat peste 20.000 de persoane în aplicația eDAC în această săptămână

07 Apr 2024 442

Poliția de Frontieră Română Aeroport Cluj Napoca - Alte 27 de kg de flori de mină posibil din patrimoniul naţional, descoperite într-un colet cargo (GALERIE FOTO)

17 Jan 2024 675

Poliția de Frontieră Situația actualizată a amenzilor la frontieră

14 Jan 2024 706

Poliția de Frontieră Traficul de la frontierele României în ultimele 24 de ore

06 Jan 2024 731

Poliția de Frontieră Situația actualizată a amenzilor la frontieră

04 Jan 2024 556

Traficul de la granițele României din ultimele 24 de ore

03 Jan 2024 586

Politia de Frontiera În primele 11 luni ale anului 2023. Creștere de aproximativ 2,2 ori a cantității de deșeuri descoperite de polițiștii de frontieră la intrarea în țară

30 Dec 2023 605

Poliția de Frontieră Zeci de fapte ilegale constatate de polițiștii de frontieră în ultimele 24 de ore

30 Dec 2023 669

Poliția de Frontieră Română Situația actualizată la frontieră. Mai mulți români nu au fost autorizați să părăsească țara

28 Dec 2023 673

38 de cetăţeni străini, depistați într-un TIR cu textile la PTF Nădlac II

26 Dec 2023 739

Poliția de Frontieră Țigări de contrabandă descoperite pe Aeroportul Internațional Henri Coandă cu ajutorul câinelui Ebasa

26 Dec 2023 881

Poliția de Frontieră Română Situația actualizată la frontieră. Mai mulți români nu au fost autorizați să părăsească țara

26 Dec 2023 748

Traficul de la granițele României. Ultimele date furnizate de autorități

24 Dec 2023 1699

Poliția de Frontieră Română Aproximativ 4,4 milioane pachete cu ţigări, descoperite la frontierele României în primele 11 luni din anul 2023 (FOTO)

24 Dec 2023 658