Activitate intensă a MAI în ultimele 24 de ore. Intervenții în situații de urgență

Efectivele Ministerului Afacerilor Interne au continuat, în ultimele 24 de ore, misiunile ce le revin pentru prevenirea și combaterea infracționalității, creșterea gradului de siguranță rutieră, menținerea ordinii și siguranței publice, supravegherea și controlul frontierei de stat, precum și pentru gestionarea situațiilor de urgență.

Astfel, personalul structurilor operative a intervenit la 5.066 de evenimente, dintre care 3.370 circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.696 circumscrise situațiilor de urgență, în special pentru acordarea primului ajutor medical, transmite MAI prin intermediul unui comunicat oficial. 

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 853 de posibile infracțiuni, aproximativ 18% dintre acestea fiind sesizări din oficiu. Totodată, echipajele de ordine publică au prins în flagrant 157 de autori de infracțiuni care au săvârșit 161 de fapte penale, iar față de 71 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.

În plus, au fost depistate 17 persoane urmărite național sau internațional.

Polițiștii rutieri au acționat, la nivelul întregii țari, pentru fluidizarea circulației pe cele mai aglomerate drumuri, prevenirea accidentelor și depistarea conducătorilor auto care pun în pericol siguranța participanților la trafic.

În urma acțiunilor din teren, au fost retrase 238 certificate de înmatriculare și au fost reținute 660 de permise de conducere – 47 pentru consum de alcool și 8 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise, a mai punctat sursa citată. 


În cursul zilei de ieri, polițiștii și jandarmii au constatat 8.738 contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3,3 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 175 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 13 obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu.

Au fost aplicate 582 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 277.500 lei.

Pe parcursul ultimelor 24 de ore, pompierii au desfășurat 1.381 de misiuni pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 101 pentru stingerea de incendii și 14 pentru descarcerare.

Pe parcursul intervențiilor pompierilor, au fost salvate 9 persoane.


La rândul lor, polițiștii au intervenit pentru salvarea unei persoane cu intenții suicidale.

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 20 de misiuni aero-medicale, fiind salvate 19 persoane aflate în situații de urgență.

Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.425 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.

Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 140.298 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 85 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare al centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 28,7%.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 42.828 de mijloace de transport și 175.825 de persoane, dintre care 17.324 de cetățeni ucraineni.


Citește și:

Polițiștii de imigrări din Botoșani continuă acțiunile privind combaterea șederii ilegale

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Virginiei Sonmez, secretar general la Comuna 23 August (DOCUMENTE)

29 Apr 2024 181

Ancheta în cazul șicanării în trafic de la Constanța scoate la iveală detalii incredibile! Ce au stabilit polițiștii

29 Apr 2024 339

Beznă pe bulevarde din municipiul Constanța! Ploaia și întunericul reduc vizibilitatea în trafic (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 382

Plouă la Constanța! Cum va fi vremea în următoarele zile la malul mării (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 559

Oficial de la ANM! Cum va fi vremea în Dobrogea de 1 Mai și Sărbătorile Pascale

29 Apr 2024 360

Părintele Pimen de la Muntele Athos, la „Podcastul lui Septimiu" - „Nu poți să îl minți pe Dumnezeu!“ (VIDEO)

29 Apr 2024 345

Paște 2024 Programul principalelor lanțuri de supermarketuri

29 Apr 2024 352

Un imobil de pe strada Arhiepiscopiei din Constanța crește pe verticală. Datatur SRL a obținut un act de urbanism de la Minicipalitate

29 Apr 2024 305

Licitații Constanța Unitățile școlare din Tuzla vor fi dotate, prin Planul National de Redresare și Reziliență, cu mobilier școlar și echipamente digitale (DOCUMENTE)

29 Apr 2024 249

Tragedie rutieră lângă restaurantul Sabrosso, din Constanța! Condamnare definitivă! Șoferul nu ar fi fost atent la trafic

29 Apr 2024 787

Declarații de avere Constanța Camelia Velicică, secretarul general al comunei Târgușor, avere și interese (DOCUMENTE)

29 Apr 2024 265

Ministerul Energiei „România are cel mai mic preț al energiei electrice din regiune și al treilea cel mai mic din Uniunea Europeană”

29 Apr 2024 229

Programul ENGIE Romania în perioada 1-7 mai

29 Apr 2024 236

Știri Constanța Atenție, șoferi! Marcaje trasate la intersecțiile din municipiu pentru a spori siguranța bicicliștilor (GALERIE FOTO+VIDEO)

29 Apr 2024 503

Expoziția de arte vizuale „Aripi de lumină” are loc la Constanța, la Muzeul Național al Marinei Române

29 Apr 2024 227