Activitatea Ministerului Afacerilor Interne în ultimele 24 de ore. Mii de evenimente gestionate și infractori prinși


Angajații Ministerului Afacerilor Interne au avut ca principale misiuni, în cursul zilei de ieri, asigurarea intervenției eficiente în situații de urgență, menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor ilegale, creșterea gradului de siguranță rutieră și supravegherea și controlul frontierei de stat.

Astfel, personalul structurilor operative a intervenit la 4.521 de evenimente, 3.010 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.511 circumscrise situațiilor de urgență.

Potrivit unui comunicat pus la dispoziție de MAI, la nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 962 de posibile infracțiuni, aproximativ 24 % dintre acestea fiind din oficiu. Echipajele de ordine publică au prins în flagrant 165 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 190 de fapte penale.

Față de 61 de persoane au fost dispuse măsuri preventive.

În cursul zilei de ieri au fost depistate 15 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

Polițiștii rutieri au acționat, la nivelul întregii țari, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. În urma acțiunilor din teren, au fost retrase 280 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 630 de permise de conducere, dintre care 48 pentru consum de alcool și 14 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise.

Tot ieri, polițiștii și jandarmii au constatat 8.359 contravenții pentru care au aplicat amenzi în valoare de peste 3,3 milioane de lei. La rândul lor, pompierii au efectuat 138 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 25 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu. Au fost aplicate 492 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 476.000 de lei.

Dintre misiunile pompierilor, 1.206 au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 83 pentru stingerea de incendii și 7 pentru descarcerare. Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 17 persoane, a mai punctat sursa citată. 

Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 16 misiuni aero-medicale, fiind astfel salvate 16 persoane.

Niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră, în ultimele 24 de ore. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.452 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională. 


Totodată, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 146.407 permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 90 fiind acordate în ultimele 24 de ore.

La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 31,4 %.

În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 24.881 mijloace de transport și 93.263 persoane, dintre care 9.045 de cetățeni ucraineni.


Citește și:

Jurământul Militar de la Academia de Poliție. O explozie de emoții și sentimente! (FOTO)

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Polițiștii au discutat cu elevii din Constanța despre prevenirea violenței și a furturilor

09 May 2024 386

Știri Constanța 20 de amenzi aplicate într-o singură zi, în trafic

09 May 2024 378

Știri Constanța Echipa poliției din Mihail Kogălniceanu găsește și salvează un copil în pericol pe șosea

09 May 2024 608

Miting de protest al polițiștilor locali în fața Guvernului României! Ce revendicări au

08 May 2024 461

Știri România Rezultatele privind acțiunile desfășurate de Poliția de Frontieră în perioada sărbătorilor de 1 Mai și Paști

07 May 2024 352

Ce te costă să arunci molozul pe domeniul public din Constanța – mașina și 30.000 de lei FOTO+VIDEO

07 May 2024 566

România Mai mulți cetățeni străini și minori depistați cu nereguli pe aeroporturi în ultima săptămână

06 May 2024 448

Acțiuni recente ale Poliției. Amenzi la Costinești, Năvodari și Hârșova!

03 May 2024 525

Rico SRL contestă amenda primită de la Poliția Locală Constanța

03 May 2024 559

Știri Constanța Conducere periculoasă pe bulevardul Mamaia!

03 May 2024 624

Scandal în București Bărbat, împușcat de polițiști, după ce și-a amenințat sora cu cuțitul!

03 May 2024 440

Trimitere în judecată, de ultim moment, la Constanța! S-a implicat Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română

01 May 2024 855

Știri Constanța azi O persoană decedată găsită în dreptul hotelului Sulina din Mamaia, înecată (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 1175

Poliția Română Peste 400 de premise reținute, în doar 24 de ore

26 Apr 2024 432

Reguli de circulație, jocuri și desene la Constanța. Întâlnire între polițiști și copii (FOTO)

25 Apr 2024 511