Adoptiile internationale raman blocate

Copiii romani nu vor mai avea parinti straini

# Nici unul din cei 1100 de copii romani vizati de cereri de adoptie internationala blocate pe durata moratoriului nu va fi adoptat in strainatate * Se va gasi o solutie de protectie a lor in Romania, conform legislatiei in vigoare * In judetul nostru au existat multe cereri de adoptii internationale, care intrasera si in memorandum * De la interzicerea adoptiilor si de la promulgarea legii 273/2004 nu s-a mai inregistrat nici o astfel de cerere

Nici unul din cei 1100 de copii romani vizati de cereri de adoptie internationala blocate pe durata moratoriului nu va fi adoptat in strainatate, avand in vedere rezultatele evaluarii facute privind starea lor si prevederile legii, fapt ce a fost comunicat autoritatilor din statele respective. Secretarul de stat Theodora Bertzi, seful Oficiului Roman pentru Adoptii (ORA), a declarat ca, la sfarsitul lui noiembrie, a fost finalizat raportul preliminar privind acesti copii, venite din 24 de tari printre care Statele Unite, Spania, Grecia, Italia, Germania si Israel. In perioada octombrie 2001-decembrie 2003, in timpul moratoriului asupra adoptiilor internationale, au existat 1399 de inregistrari privind solicitari de adoptie internationala, care au fost preluate de ORA de la fostul Comitet Roman pentru Adoptii. Dupa eliminarea cazurilor in care un copil era cerut de mai multe familii, din aceeasi tara sau din tari diferite, a rezultat ca este vorba despre 1100 de copii, la nivelul intregii tari. Seful ORA a mai spus ca, in mod clar, nici unul din cei 1100 de copii nu va fi adoptat international, pentru ca se va gasi o solutie de protectie a lor in Romania, conform legislatiei in vigoare. Autoritatile romane si-au propus sa analizeze situatia acestor copii din doua puncte de vedere, al drepturilor minorilor, respectand principiul interesului superior al copilului si situatia lor juridica. Aceasta evaluare a trebuit facuta, conform legilor in vigoare din 1 ianuarie, pentru a se sti situatia minorilor si a se incerca integrarea lor in familia biologica ori in cea extinsa sau, in ultima instanta, adoptia nationala. Rezultatul evaluarii si concluzia finala a autoritatilor romane au fost transmise ambasadelor si urmeaza sa ajunga la autoritatile centrale din statele din care provin cei care au vrut sa adopte. Totodata, aceste informatii vor fi transmise tuturor familiilor implicate in aceste dosare. Theodora Bertzi a amintit ca reforma protectiei copilului a fost, pentru Romania, un criteriu politic de integrare europeana, care a fost indeplinit, fapt consemnat in toate documentele europene de monitorizare a tarii noastre.Orfanii constanteni "ceruti" in strainatateUltimele 15-16 adoptii internationale au fost incheiate anul acesta, urmand prevederile vechii legislatii, in vigoare la momentul in care au fost deschise dosarele. In urma acuzelor internationale privind coruptia si abuzurile din sistemul de protectie a copilului, autoritatile romane au instituit, in 2001, un moratoriu asupra adoptiilor internationale si, ulterior, au decis suspendarea tuturor acestor proceduri. In ianuarie 2005, Legea 273/2004 privind regimul juridic al adoptiei a adus reglementarile necesare pentru reluarea adoptiilor internationale dupa o suspendare de peste trei ani. Noua lege accepta insa ca adoptatori din strainatate doar rude de gradul doi ale copiilor, fiind introduse restrictii referitoare si la varsta minorilor adoptabili si la factorii care se pot implica in acest proces. Cu toate ca legea raspunde cerintelor UE si a fost elaborata in colaborare cu experti europeni, restrictiile impuse prin actul normativ au fost aspru criticate de agentiile care reprezentau persoane ce ar fi vrut sa adopte copii din Romania, subiectul fiind adesea adus in discutie si in timpul vizitelor in strainatate ale oficialilor romani. Petre Dinica, directorul Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului (DGASPC) Constanta ne-a declarat ca si in judetul nostru au existat multe cereri de adoptii internationale, care intrasera si in memorandum. "De la interzicerea adoptiilor si de la promulgarea legii 273/2004 nu s-a mai inregistrat nici o astfel de cerere, pentru ca, din moment ce nu mai este in legalitate acest proces, nu a mai fost de competenta noastra sa preluam astfel de cazuri", ne-a mai declarat Dinica.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Echipa Under-18 de la Farul Constanța s-a calificat în finala Ligii de Tineret (GALERIE FOTO + VIDEO)

28 Apr 2024 755

UPDATE. CS Medgidia Eric Crînguș, triplu campion mondial la Kempo (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 839

CSM Constanța, campioana României! Andrei Talpeș - „Este un moment istoric. Constanța merită să fie în top“ (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 637

Primăria Cumpăna Finala celei de a IV-a ediții a competiției între mai multe județe - „Cupa Satelor”

25 Apr 2024 359

CS Farul Constanța Halterofilii au urcat pe podium la Naționalele de juniori 2 (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 389

Oină ONSS 2024 Echipa Școlii nr. 1 Târgușor, a Liceului ,,Ioan Cotovu” Hârșova și a Școlii ,,Grigore Moisil” Năvodari, calificate la fazele finale (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 818

Cupa Satelor 2024 Finala fazei pe Euroregiunea Sud - Est, găzduită de Cumpăna. Județul Constanța e reprezentat de CS Victoria Cumpăna

23 Apr 2024 702

Rugby Echipa Under-20 a CSM Constanța, medaliată în Campionatul Național (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 688

Calendar săptămânal plin pentru CSM Constanța Handbaliștii, meci decisiv pentru câștigarea medaliilor de argint în Liga Zimbrilor!

20 Apr 2024 619

CSM Constanța box Cu patru titluri continentale în palmares, „Amalia Niță are Europa la picioare!“

17 Apr 2024 656

Baschet CSM Constanța va juca pentru locurile 5-8, după trei înfrângeri cu CSM CSU Oradea (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 852

Baschet Duelul CSM CSU Oradea - CSM Constanța se reia pe litoral, marți, 16 aprilie 2024. „Băieții noștri mizează pe tribune pline!“

16 Apr 2024 437

Baschet CSM Constanța a câștigat primul meci cu FCC UAV Arad din finala Ligii Naționale (GALERIE FOTO + VIDEO)

15 Apr 2024 930

CSM Constanța baschet Echipa Under-17, în Top 4 pe plan național. Ana Maria Carp - premiu special, Amira Bou-Chedid - în echipa ideală

15 Apr 2024 704

Baschet CSM Constanța începe finala Ligii Naționale. Primele două meciuri, pe litoral. Intrarea este liberă!

15 Apr 2024 545