ADR Nord-Est Finanţări de 107 milioane euro pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice, din municipii






 
  • Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Est a anunţat, luni, că municipiile din regiune pot accesa, începând din 30 ianuarie, finanţări nerambursabile pentru eficientizarea energetică a clădirilor publice, potrivit Agerpres.


"Apelul este dedicat unităţilor administrativ-teritoriale municipii şi parteneriatelor dintre municipiu şi judeţul/ oraşe/ municipii/ comune din: zona funcţională urbană/ zona metropolitană, instituţii şi servicii publice de interes aflate în subordinea unităţilor administrativ teritoriale municipiu/ instituţii publice centrale", precizează un comunicat al ADR Nord-Est.


Acţiunile sprijinite în cadrul acestui apel vizează lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii, lucrări de înlocuire a instalaţiilor de producere şi utilizare agent termic pentru încălzire şi apă caldă menajeră cu surse regenerabile, lucrări de instalare/ reabilitare/ modernizare a sistemelor de climatizare, ventilare naturală şi ventilare mecanică pentru asigurarea calităţii aerului interior.

Sunt eligibile instalări de sisteme alternative de producere a energiei electrice şi/ sau termice pentru consum propriu.

Pot fi implementate sisteme inteligente de management energetic pentru îmbunătăţirea eficienţei energetice şi monitorizarea consumurilor de energie.

În cadrul apelului pot fi depuse proiecte care vizează dotarea clădirilor cu sisteme de iluminat inteligente şi modernizarea lifturilor.

Cererile de finanţare vor putea fi depuse prin sistemul informatic în perioada 30 ianuarie - 31 iulie.


Alocarea financiară disponibilă este de 107,69 milioane euro iar valoarea minimă nerambursabilă este de 500.000 euro.

Mecanismul de selecţie este unul necompetitiv, cu depunere continuă a proiectelor până la termenul de închidere.
 
 Citește și
Ministerul Cercetării şi ADR au lansat aplicaţia mobilă ROeID. Asigură autentificarea în toate platformele digitale
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Nu exista articole asemanatoare.