Ajunul Bobotezei 2022. Ce tradiții și obiceiuri se respectă pe 5 ianuarie

Astăzi,  5 ianuarie, de Ajunul Bobotezei, zi care precede sărbătoarea propriu-zisă a Bobotezei, una dintre cele mai importante din calendarul ortodox, este o zi presărată în tradiţia populară de o serie de datini, obiceiuri şi superstiţii speciale.




În tradiţia ortodoxă, Ajunul Bobotezei este zi de post, şi se spune că cel care va posti în această zi va avea noroc tot anul. Tot în această zi există tradiţia ca preotul din parohii să treacă pe la toate casele cu „Iordanul”, sfinţind astfel gospodăriile şi pe credincioşi, şi tot în această zi se pregăteşte pentru a doua zi tradiţionala Cruce de gheaţă care îi va aştepta pe creştini a doua zi la biserică, la slujba de sfinţire a apei.




Legături cu recolta şi cu vremea de peste an

În tradiţia populară sărbătorile creştine s-au împletit întotdeauna cu o serie de obiceiuri şi credinţe care au mai mult sau mai puţin rădăcini în semnificaţia acelor sărbători.





În lumea satului însă, sărbătorile au o strânsă legătură cu recolta şi cu vremea de peste an. Astfel, se spune că, dacă în ajunul Bobotezei este brumă pe pomi, atunci anul va fi rodnic pentru acei copaci, iar dacă în ajun picură din streaşină atunci va fi o vară ploioasă.






Se crede şi că tot anul va fi ploios dacă plouă în această zi, iar din direcţia în care va stropi preotul cu agheasmă în această zi de acolo va veni şi ploaia în acel an. Tot legat de vremea în noul an, se crede că, dacă în ziua în care umblă preotul cu „Iordanul” prin sate zăpada de sub tălpi scâţâie, aunci tot anul va fi unul bogat şi rodnic.






Tradiții și superstiții 


În ceea ce priveşte tradiţiile şi superstiţiile, în ziua de ajun se crede că fetele de măritat îşi pot afla ursitul. Astfel, ele trebuie să pună un fir de busuioc sub pernă în noaptea de ajun şi astfel îl vor visa pe cel sortit lor. În unele zone ale ţării se crede că firul de busuioc trebuie cerut de la preot sau furat de la preot.





Tot legat de aflarea sortitului, se crede că fetele tinere care vor pune busuioc la streaşina casei, iar a doua zi acesta va avea chiciură pe el, atunci se vor mărita cu un bărbat bogat, iar dacă fetele se împiedică şi cad pe gheaţă în această zi atunci căsătoria este foarte aproape. În unele zone ale ţării se crede că fetele tinere îşi pot afla ursitul în această noapte dacă împletesc un fir de mătase roşu şi un fir de busuioc şi îl pun pe deget. În acest fel îşi vor visa cu siguranţă ursitul.




O altă superstiţie pentru ziua de ajun de Bobotează este aceea că toţi cei care vor strănuta în acestă zi vor avea un an plin de noroc, iar bolile îi vor ocoli.


Sursa:  ziaruldeiasi.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Contre între purtătorul de cuvânt al Patriarhiei și ÎPS Teodosie! Au voie sau nu fumătorii să bea Agheazmă Mare?

10 Jan 2024 1105

Boboteaza 2024 Un tânăr a recuperat toate cele trei cruci aruncate în Dunăre la Hârșova! ÎPS Teodosie - „A fost puțin egoist“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 Jan 2024 5259

Bobotează Medgidia 2024 Cristian Tranulea, vicecampion mondial, a recuperat crucea aruncată în Canalul Dunăre - Marea Neagră (GALERIE FOTO)

06 Jan 2024 2377

Tânărul care a recuperat primul crucea aruncată în mare la Constanța, își serbează mâine onomastica (VIDEO)

06 Jan 2024 1158

ARSVOM, alături de Arhiepiscopia Tomisului, la slujba de Bobotează! Imagini surprinse în Portul Tomis (GALERIE FOTO)

06 Jan 2024 889

Prefectul județului Constanța, la slujba de Bobotează de la Medgidia! Cine este cel care a recuperat crucea aruncată în Canalul Dunăre-Marea Neagră (GALERIE FOTO)

06 Jan 2024 914

Un sportiv care se pregăteşte pentru Campionatul european de înot în ape îngheţate a recuperat crucea aruncată în Dunăre la Tulcea (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 Jan 2024 887

Un bărbat a recuperat pentru a patra oară, în ultimii 12 ani, Crucea sfinţită aruncată în Dunăre la Brăila

06 Jan 2024 781

Constanța Două care trase de boi, transportă butoaie cu apă sfințită pentru credincioșii care nu au ajuns la slujbă! Pe ce traseu circulă (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 Jan 2024 968

Tensiuni la intrare în Portul Constanța, în ziua de Bobotează. Iată ce a cauzat nemulțumirea oamenilor (FOTO+VIDEO)

06 Jan 2024 2017

Boboteaza, sărbătorită și la Tulcea (FOTO)

06 Jan 2024 728

Bobotează 2024 la Constanța Un tânăr curajos din Alba Iulia a venit până la Constanța pentru a prinde o cruce! Și a reușit! (FOTO+VIDEO)

06 Jan 2024 1617

Bobotează 2024 la Constanța Cine este unul din curajoșii care a prins crucea de Bobotează și ce va face cu ea (FOTO+VIDEO)

06 Jan 2024 3251

Bobotează 2024 la Constanța LIVE VIDEO. Trei cruci aruncate în apele mării de Bobotează. Curajoșii, pregătiți (FOTO+VIDEO)

06 Jan 2024 1865

Bobotează 2024 la Constanța Fotoreportaj. Oamenii celebrează cu mic cu mare evenimentul de Bobotează de la malul mării (FOTO +VIDEO)

06 Jan 2024 1074