Alertă de urgență de la ISU „Dobrogea“ Constanța „Luați măsuri de adăpostire!“


 
• Administrația Națională de Meteorologie a emis o alertă de tip Cod portocaliu valabilă, fiind vizată și Dobrogea
 
ISU „Dobrogea“ Constanța a trimis o alertă de urgență, în condițiile în care Administrația Națională de Meteorologie a emis o alertă de tip Cod portocaliu valabilă azi de la ora 10.00 până mâine la ora 02.00 dimineața, care vizează și zona Dobrogei.
 
În Moldova, Transilvania, Maramureș, local în Oltenia, Muntenia și Dobrogea, precum și în zonele montane vor fi perioade cu averse torențiale și se vor acumula cantități de apă de peste 40 l/mp și pe arii restrânse 50...80 l/mp. Vor fi și intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice și grindină, îndeosebi în est și sud-est. 

Fenomene vizate: cantități de apă însemnate, instabilitate atmosferică accentuată

Luați măsuri de adăpostire! Nu staționați sub arbori si rețele electrice! Întrerupeți orice activitate în aer liber! Intrați în casă ori într-o construcție! Închideți ferestrele și ușile! Dacă sunteți în autoturism, conduceți cu prudență și opriți la cea mai apropiată construcție, pentru a vă adăposti!, a transmis ISU „Dobrogea“ Constanța.

 
Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanța

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Alertă la Constanța! Fum la un apartament din zona Tomis Nord. Intervin pompierii

06 Dec 2023 955

COD ROȘU la Constanța! Bilanțul ISU Dobrogea „Au fost peste 1000 de apeluri în doar 48 de ore care sesizau diverse situații de urgență în urma furtunii“ (GALERIE FOTO+VIDEO)

20 Nov 2023 930

Bilanț furtună Constanța Crucea unei biserici, ruptă de vântul puternic! 50 de autoturisme avariate (GALERIE FOTO)

19 Nov 2023 1541

Clădirea Arhiepiscopiei Tomisului, afectată de furtună! (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Nov 2023 2575

COD ROȘU Zeci de copaci doborâți de furtună la Constanța! În ce zone mai sunt probleme (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Nov 2023 5017

Cod Roșu de vreme rea la Constanța! Sute de intervenții pentru pompierii ISU Dobrogea (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Nov 2023 2047

Alertă în zona plajei Reyna din Constanța! Unde au acționat autoritățile (FOTO+VIDEO)

20 Sep 2023 6568

UPDATE. Mesaj Ro-Alert emis Localități din județul Constanța, sub cod Roșu de averse torențiale și vânt puternic

16 Sep 2023 11041

UPDATE. Știri Constanța azi Alertă în Jupiter! Patru persoane în pericol de înec

08 Sep 2023 2121

UPDATE. Știri Constanța Alertă în Neptun! O persoană plutește în apa mării (FOTO+VIDEO))

07 Sep 2023 3375

Efectele Codului Portocaliu Copac căzut pe DN39, Eforie Nord (FOTO+VIDEO)

14 Jul 2023 1819

RO-Alert Cod portocaliu în județul Constanța

14 Jul 2023 2725

UPDATE. Cod galben pentru județele Constanța și Tulcea! Ce spun meteorologii (FOTO+VIDEO)

14 Jul 2023 3045

UPDATE Alertă în stațiunea Costinești! Mai mulți turiști cu probleme digestive, transportați la spital (GALERIE FOTO+VIDEO)

11 Jul 2023 2151

Alertă noaptea trecută în zona Delfinariu din Constanța. Pompierii, chemați în ajutor

15 Jun 2023 1710