Apel pentru curăţenie către autorităţile din Constanţa (I) Cine strânge mizeria din pasajul de la Tomis Mall? (galerie foto + video)

În plin centrul municipiului Constanţa suntem martorii mizeriei, ai decadenţei, ai pericolului, ai inesteticului. Asta pentru că pasajul subteran de la centrul comercial Tomis Mall, de pe strada Ştefan cel Mare, a devenit un loc cu totul nefrecventabil. Acolo unde altădată erau magazine sunt, astăzi, geamuri sparte şi uşi fără lacăt. Pereţii sunt „accesorizaţi” cu tot soiul de mesaje şi mâzgăleli fără înţeles. Bucăţi întregi din trepte sunt desprinse, astfel că trecerea prin acest pasaj constituie un pericol pentru oricine. Locul are un aer... post-apocalipsă, iar mirosul pestilenţial nu face decât să confirme această impresie.

Pasajul de la Tomis Mall a devenit locul preferat al cerşetorilor, al aurolacilor. Ceea ce altădată reprezenta o zonă extrem de circulată este, la momentul actual, un perimetru de evitat. Pentru copii, îndeosebi, este riscant să circule prin pasaj.
De ce ne confruntăm însă cu această situaţie? De ce în kilometrul zero al Constanţei suntem expuşi la mizerie?
Ce fac autorităţile în această situaţie? Cum au permis ca pasajul Tomis să ajungă la acest stadiu avansat de ruinare? Cum intenţionează să repare, să gestioneze situaţia de acum înainte?

Cotidianul ZIUA de Constanţa trage un semnal de alarmă cu privire la pasajul de la Tomis Mall, atât pe site-ul ziarului, cât şi pe pagina de Facebook a publicaţiei. Alături de cititorii noştri, vom adresa zilnic întrebări autorităţilor publice şi, în cadrul demersului nostru, vom publica fotografii de la faţa locului (galerii foto online), până atunci când în pasaj se va face curăţenie.
Atât autorităţile, cât şi constănţenii sunt invitaţi să vină cu idei, cu propuneri, poate chiar şi cu soluţii pe marginea acestui caz. Pasajul de la Tomis Mall trebuie să depăşească starea de ruină în care a fost adus şi să redevină o zonă civilizată, sigură, curată.
A cui este responsabilitatea? În sarcina cui revine acest pasaj situat în centrul Constanţei? Cine trebuie să facă aici curat?

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

ionica

10 Mar, 2014 15:38

Credeam ca ar trebui insistat si pe " cine face mizeria in acest pasaj"?Poate aflam dupa alegerile din 2016...

Cram Alexandra

10 Mar, 2014 15:23

Din pacate pasajul a devenit un loc de groaza. Imi este efectiv frica sa trec pe acolo, mai ales daca sunt insotita si de fetita mea. Este plin de aurolaci si de cersetori de care nu stii cum sa scapi mai repede ca sa poti iesi de acolo. Este o mizerie si un miros de nedescris. Bravo Ziua de Constanta! Cineva trebuia sa traga un semnal de alarma!

Articole asemanatoare

Cum va fi vremea în zilele următoare, în Dobrogea?

25 Apr 2024 433

Baschet CSM Constanța a cedat dramatic în primul meci cu BC CSU Sibiu

25 Apr 2024 445

Reguli de circulație, jocuri și desene la Constanța. Întâlnire între polițiști și copii (FOTO)

25 Apr 2024 357

Știri Constanța Un bărbat a ajuns în Penitenciarul Poarta Albă. Motivul pentru care va petrece șase luni după gratii

25 Apr 2024 446

Din Coreea de Sud, la Constanța. Klaus Iohannis a aterizat pe Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu

25 Apr 2024 645

Știri Constanța Trei copii au plecat de acasă, noaptea. Mama minorilor a fost sancționată

25 Apr 2024 484

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa face angajări!

25 Apr 2024 517

Știri Constanța „Un patruped maltratat...așa a fost sesizarea“. Proprietarul, reținut (FOTO)

25 Apr 2024 485

Firme Constanța Un nou administrator în cadrul Medical See SRL

25 Apr 2024 383

Evenimente de neratat în acest weekend, la Constanța!

25 Apr 2024 726

Firme Constanța Gammadyne PVC Fabrik SRL își deschide un nou punct de lucru

25 Apr 2024 360

Termoficare Constanța SRL anagajează. Ești interesat?

25 Apr 2024 517

Ședință interinstituțională pentru siguranța școlară în județul Constanța

25 Apr 2024 401

Undă verde de la Municipalitate Imobilul ridicat de Primavera Campus SRL în municipiul Constanța, în zona Campusul Universitar, va fi modificat

25 Apr 2024 304

Ședința CLM Negocierile s-au încheiat. Cât va plăti în următorii trei ani Primăria Constanța pentru spațiile utilizate în City Park Mall? (DOCUMENT)

25 Apr 2024 374