APIA primește cereri de plată pentru anul 2024





 
  • Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) demarează astăzi, 4 aprilie, Campania de primire a Cererilor de Plată în anul 2024.
 
Astfel, în perioada 4 aprilie – 7 iunie, la Centrele APIA, fermierii vor putea depune Cererea de Plată pentru intervenţiile aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic în anul 2024, potrivit unui comunicat al APIA.
 
Și în acest an, fermierii vor putea depune Cererea de Plată prin accesarea aplicației IPA-Online din versiunea internet, conform Instrucţiunilor de utilizare IPA-Online (accesibile în aplicaţie).
 

„Dacă cererea de plată cuprinde şi intervenții din sectorul zootehnic, solicitantul se va adresa întâi responsabilului APIA în vederea completării declaraţiei privind sectorul zootehnic și ulterior va completa cererea pentru suprafaţă prin intermediul aplicației IPA-Online.
Se va completa o singură Cerere de Plată chiar dacă se utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe. Persoana fizică, pe de-o parte, şi persoana fizică autorizată/întreprinderea familială/întreprinderea individuală, pe de altă parte, având acelaşi titular, depun o singură cerere de plată”, se arată în comunicat.

 
Conform sursei citate, după data limită de depunere a cererii de plată, fermierii trebuie să notifice în scris APIA cu privire la orice modificare a datelor declarate în cererea de   şi în documentele doveditoare, în termen de 15 zile de la data modificării.
 

„Fermierii care nu desfăşoară activitate agricolă nu sunt eligibili la plată pentru suprafeţele/animalele neconforme.
Fermierii și alți beneficiari care primesc plăți directe sau plăți anuale prin intervenții sub formă de plăți directe și intervenții pentru dezvoltare rurală, finanțate din fonduri europene trebuie să respecte normele privind condiționalitatea pe întreaga exploatație agricol (inclusiv pe cele neeligibile şi pe cele care nu mai sunt folosite în scopul producţiei) și pe tot parcursul anului de cerere.
 
Documentele care fac dovada că terenul agricol se află la dispoziţia fermierului trebuie să valabile la data depunerii Cererii.
Responsabilitatea privind legalitatea şi valabilitatea documentelor aparţine fermierului şi/sau autorităţii care a emis/atestat aceste documente, după caz”, se mai arată în comunicat.


 

Fermierii pot semna Cererile folosind și semnătura electronică. În această situație este necesar să se anunțe (prin mesaj telefonic sau prin e-mail) funcționarul desemnat să gestioneze cererea despre faptul că se dorește să se semneze electronic.
 
Semnătura electronică aplicată pe cererea de plată trebuie descărcată din aplicația IPA-Online la data depunerii. Angajamentele și declarațiile, parte a cererii de plată, se vor semna, de asemenea, electronic la aceeași dată.

 
Citește și
APIA primește cereri de plată pentru bunăstarea animalelor

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

DNA a trimis în judecată 21 de inculpați! Oficial de la Anticorupție

11 Apr 2024 561

APIA autorizează la plată Ajutoarele Naționale Tranzitorii - specia bovine, Campania 2023

06 Apr 2024 455

Până la data de 24 martie 2024 APIA primește cereri de plată pentru bunăstarea animalelor

28 Feb 2024 568

Peste 396 milioane lei autorizate la plată de către APIA

27 Feb 2024 491

Licitație organizată de APIA Constanța, contestată la CNSC. Ce decizii s-au luat?

26 Feb 2024 616

APIA A fost deblocată autorizarea la plată a ANT-urilor aferente sectorului vegetal pentru anul de cerere 2023

22 Feb 2024 616

Directorul general al APIA, demis din funcție de ministrul Agriculturii

20 Feb 2024 818

APIA Se pot depune cereri de acordare a grantului direct producătorilor agricoli din sectorul vegetal

25 Jan 2024 699

Ciucă, despre recoltarea de stuf din Delta Dunării- „Nu se execută plăţi, dacă nu sunt îndeplinite regulile“

22 Jan 2024 754

Recoltatul stufului asigură echilibrul ecologic al Deltei. Anunțul guvernatorului Bogdan Bulete

19 Jan 2024 701

Banii fermierilor români APIA a efectuat plăți semnificative în această săptămână

19 Jan 2024 716

Dosar DNA Constanța Bogdan Dumitru Dumitrașcu, fostul director general adjunct al APIA, condamnat definitiv! (MINUTĂ+DOCUMENT)

19 Jan 2024 1488

Ministrul Agriculturii şi reprezentanţii asociaţiilor din sectorul vegetal au agreat 13 solicitări venite din partea fermierilor (VIDEO)

15 Jan 2024 860

APIA, în decembrie S-au efectuat efectuat plăţi de peste 487 milioane de euro pentru 91% dintre fermierii eligibili

29 Dec 2023 654

APIA a acceptat egalizarea salarizării pentru angajați începând cu luna ianuarie 2024

20 Dec 2023 1248