Actualitate

APM Constanța și-a dat acordul Celco SA amenajează o stație de exploatare a calcarului


 
Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Constanța a emis o reglementare privind proiectul “Dezvoltarea exploatării de calcar cariera Tașaul - stație concasare - sortare calcar”, depus de societatea Celco SA, proiect aflat pe ordinea de zi a ședinței Comisiei de Analiză Tehnică din data de 26 august.
 
Terenul pe care este amplasat obiectivul de investiții se află pe teritoriul administrativ al comunei constănțene Mihail Kogălniceanu. Pe de altă parte, terenul ce urmează a fi ocupat de viitoarea stație de sortare și concasare a calcarului se află în proprietatea privată a Consiliului Local (CL) Corbu, pentru care s-a realizat un contract de asociere între CL Corbu și Celco SA.
 
Mai exact, proiectul prevede montarea unei instalații tehnologice, denumită “stație de concasare și sortare”, pentru piatra de calcar. Viitoarea stație ar urma să fie amplasată pe o platformă din macadam, groasă de 10 cm, cu un strat de bază de piatră. Necesitatea proiectului este dată de scopul economic al societății Celco SA, care dorește obținerea unor noi sorturi de calcar, pe care le va folosi ca materie primă în cadrul fabricii de var deținute de companie, fabrică ce se află la cinci kilometri distanță de carieră, conform datelor din memoriul de prezentare a proiectului depus la APM Constanța.
 
Noua instalație de concasare pentru piatra de calcar va sfărâma piatra dislocată în bucăți mari prin explozie și va genera sorturi de calcar cu dimensiuni cuprinse între zero și 40 mm, respectiv 40 și 80 mm. În prezent, calcarul este adus în stație în granulație de 0-600 mm.
 
Noua instalație va fi alimentată cu energie electrică de la rețeaua existentă în zonă. Angajații vor putea folosi apa îmbuteliată asigurată de către proprietarii firmei care solicită acordul de mediu de la APM Constanța, firmă care va amplasa și câteva toalete ecologice destinate lucrătorilor.
 
De menționat că în zonă se află lacul Tașaul, considerat o arie naturală protejată, lac inclus în rețeaua ecologică Natura 2000.
 
Pe perioada lucrărilor de implementare a viitoarei stații de obținere a mai multor tipuri de calcar vor fi amplasate, pe terenul mai sus menționat, containere metalice, o platformă pentru parcarea auto și o toaletă ecologică.

Registrul Comerțului, despre Celco SA

Societatea Celco SA a fost înființată în anul 1991 și are sediul social în municipiul Constanța, Șoseaua Industrială. Firma are ca obiect de activitate fabricarea produselor din beton pentru construcții. Acționarii societății sunt: Complex Condor SA, cu sediul în județul Constanța, cu o cotă de participare de 13,44%, Niculae Dușu, născut în luna august a anului 1955, în comuna constănțeană Cogealac, cu o cotă de participare de 41,74%, și Ion Dușu, născut în luna ianuarie a anului 1958, tot în comuna Cogealac din județul Constanța, cu o cotă de participare de 41,74%. Din structura acționariatului face parte și o listă de acționari, cu o cotă de participare de 3,07%. Directorul general al societății este Ion Secăreanu, directorul economic este Cristina Julieta Negrișan, administratori sunt Niculae și Ion Dușu, dar și Dumitru Carapiti, toți trei fiind membri în Consiliul de Administrație al companiei, conform datelor de la Registrul Comerțului disponibile la 28 august 2016.
 
Societatea a avut anul trecut o cifră de afaceri de 100.107.475 de lei și datorii totale de 6.828.208 lei. În același an, societatea a avut venituri totale de 109.780.130 de lei și cheltuieli totale de 93.804.407 lei. În 2015, a avut un număr de 277 de angajați, cu zece mai mulți decât anul trecut. Anul trecut, Celco SA a adus un profit acționarilor de 15.975.723 de lei.

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

O nouă achiziţie la CN APM Constanţa. Echipament de iluminat stradal, în valoare de circa 300.000 de lei (document)

19 Feb 2018 119

Iridex Group Salubrizare SRL a semnat cu CN APM Constanţa. Contract de peste trei milioane de lei (document)

19 Feb 2018 98

Investitorul Anahida Dogaru a primit răspuns de la APM Constanța Vrea să supraetajeze un hotel de opt etaje de pe bulevardul Mamaia

17 Feb 2018 264

Imobilul ridicat de Absolut Inkasso în zona Campusului Universitar creşte pe verticală. Documentaţia prezentată la APM Constanţa

16 Feb 2018 205

Clinica MedLife SA din clădirea Romtelecom de pe bulevardul Tomis se modifică. Ce lucrări vor fi executate

16 Feb 2018 1714

Oraşul Ovidiu va avea hipodrom. Cine este investitorul şi ce a solicitat de la APM Constanţa

14 Feb 2018 232

Clădire de şapte etaje, pe strada Nicolae Milescu Spătaru. Costică Nicolae Bucur, demersuri la APM Constanţa (document)

14 Feb 2018 282

Magazin Lidl la Tuzla, pe locul fostului teren de sport. Lucrările au fost deja demarate (galerie foto)

14 Feb 2018 3198

Investiţie imobiliară în oraşul Ovidiu. Westhouse Group SRL, demersuri către APM Constanţa

13 Feb 2018 214

Cât va cheltui CN APM SA Constanţa pentru întreţinerea drumurilor din incinta portuară (document)

12 Feb 2018 462

Cine mai vrea să construiască în Mamaia Nord? Un nou proiect a fost depus la APM Constanţa

10 Feb 2018 276

Investiţiile imobiliare în Mamaia Nord, la foc continuu. Hotel de patru etaje, ridicat de Alex Sim Sweet SRL

10 Feb 2018 301

Gheorghe Hagi, demersuri la APM Constanţa pentru hotelul Iaki. Despre ce este vorba

09 Feb 2018 3088

În exclusivitate Lucrările la noul magazin Lidl din zona ICIL Constanţa, demarate săptămâna viitoare (galerie foto+video)

09 Feb 2018 3590

Depozitul de şlam, desfiinţat de CN ACN Constanţa

06 Feb 2018 401

Cine este Celzin Latif, noul șef al Agenției pentru Protecţia Mediului Constanţa (documente)

03 Feb 2018 2939

Burunţiea & Co SRL şi Balkan Development Turism SRL continuă execuţia imobilului de patru etaje din Mamaia Nord

03 Feb 2018 383

Tudorel Nădrag nu mai este șeful Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa. Cine îi va lua locul

02 Feb 2018 1889

Solicitarea acordului de mediu de către un constănţean pentru un bloc de trei etaje, respinsă de APM Constanţa. Iată explicaţiile agenţiei!

02 Feb 2018 885

Finii fostului primar al Constanţei, Radu Mazăre, investesc într-un bloc de şase etaje. Unde va fi situat acesta

31 Jan 2018 2848

CN APM SA, obligată de CNSC să reevalueze oferta depusă de Ave Tebia SRL în cadrul licitaţiei privind modernizarea infrastructurii Portului Constanţa

30 Jan 2018 717

JT Grup Oil SRL, controlată de Jean-Paul Tucan, ridică un bloc de şase etaje în Mamaia Nord

27 Jan 2018 466

Imobilul de opt etaje ridicat de Riviera Holiday SRL în zona Popas III Mamaia va fi supraetajat (document)

27 Jan 2018 1154

Nicolae Duşu de la DDN Global SRL continuă investiţia pe strada Barbu Ştefănescu Delavrancea. Două blocuri de nouă şi şase etaje

26 Jan 2018 1018

Investiţii la Oil Terminal. Compania va moderniza rezervorul de la Secţia Platformă Sud

25 Jan 2018 619

Cociu Paşata vrea să supraetajeze un bloc de opt etaje din Mamaia

24 Jan 2018 386

Liber la executarea lucrărilor Un pod de la Cernavodă intră în reabilitare. Proiectul, realizat de o firmă din Bucureşti (document)

24 Jan 2018 1300

Centru de sprijinire a afacerilor, ridicat de Marcostar Construct Stil SA pe bulevardul Aurel Vlaicu. Ce a solicitat investitorul

22 Jan 2018 741

Comunicat de presă Ponton de acostare a ambarcaţiunilor mici, în oraşul Ovidiu, pe malul lacului Siutghiol. Proiectul, depus la APM Constanţa (document)

22 Jan 2018 677

Milionarul Virgil Călina are răspuns de la APM Constanţa pentru blocul de opt etaje din Mamaia Nord

19 Jan 2018 1063

UAT Cogealac solicită acord de mediu pentru o şosea ocolitoare

17 Jan 2018 558

Esteitinvest SRL cere acord de mediu pentru modificarea unui imobil ridicat în Eforie Sud

15 Jan 2018 270

CN APM Constanţa a semnat două contracte în cadrul proiectului PROTECT. Despre ce este vorba

12 Jan 2018 458

Un spaţiu comercial din Eforie Nord va fi supraetajat. Cine este investitorul şi ce a solicitat de la APM Constanţa

11 Jan 2018 371

Preotul paroh al Bisericii „Bunavestire“ din Năvodari vrea să supraetajeze blocul pe care îl ridică (document)

11 Jan 2018 2338

Dumitru Cuşu, o nouă solicitare de la APM Constanţa. Este vizat localul The View, ridicat pe locul restaurantului Vraja Mării SRL

11 Jan 2018 5529

Cambela Prod SRL vrea să supraetajeze imobilul ridicat pe bulevardul Mamaia. Ce condiţii i-au fost impuse de APM Constanţa

10 Jan 2018 1937

Dezbatere publică pentru proiectul de relocare a depozitelor de nisip din Marea Neagră, iniţiat de olandezii de la Boskalis. Când va avea loc şi unde

08 Jan 2018 1741

Conductă de transport şi cinci sonde de producţie Black Sea Oil & Gas a solicitat acord de mediu pentru proiectul privind dezvoltarea gazelor naturale în perimetrul Midia

08 Jan 2018 1077

Ordinea.ro Un fost strungar de 64 de ani, uns director executiv la Agenţia pentru Protecţia Mediului Constanţa

06 Jan 2018 2721

Fost primar , Tudorel Nădrag este noul şef al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Constanţa. Iată ce planuri are!

03 Jan 2018 1312

Licitaţie la CN APM SA Constanţa pentru achiziţia serviciilor de evaluare a bunurilor. Compania va plăti peste 116.000 de lei (document)

03 Jan 2018 704

Supraetajările, în vogă la Constanţa Un bloc ridicat de Cladect Construct SRL pe strada Constantin Bobescu creşte pe verticală

03 Jan 2018 1528

Firme Constanța, rezultate financiare CN APM Constanța, profit de trei ori mai mic comparativ cu anul de referință anterior (document)

25 Dec 2017 771

CN APM Constanţa a reluat licitaţia privind furnizarea sistemului de alarmare în situaţii de protecţie civilă pe teritoriul Portului Constanţa

22 Dec 2017 336

Proiectul de modernizare a accesului în Portul Constanţa prin Poarta 1 va suferi modificări. Care sunt acestea

22 Dec 2017 1548

Dezinsecția, dezinfecția și deratizarea Porturilor Constanța, Midia și Mangalia golesc conturile CN APM cu 200.000 de lei (document)

19 Dec 2017 421

CN APM Constanţa caută traducători. Care este valoarea contractului

16 Dec 2017 460

Dezbatere publică pentru construirea unei staţii de tratare a gazelor în extravilanul comunei Corbu. Investitor - Black Sea Oil & Gas SRL

15 Dec 2017 543

Hală pentru depozitare şi producţie, la Agigea. Bio Tech SRL a solicitat acord de mediu

15 Dec 2017 486