Astăzi se împlinesc 14 ani de la moartea lui Florian Pittiș

  • Florian Pittiș s-a născut la 4 octombrie 1943, la București.
  • El a fost un actor de teatru, voce, radio și televiziune român, regizor, traducător, interpret și textier de muzică folk, realizator de emisiuni radio.
A scris texte pentru cântece ale Andei Călugăreanu, ale lui Mircea Vintilă, Sorin Chifiriuc și ale altora. A fost de asemenea, francmason (având gradul 33 și ultim), purtător de cuvânt al Marii Loje Naționale din România.

A lucrat la Teatrul Municipal „Lucia Sturza-Bulandra”, colaborând cu regizori de renume precum Liviu Ciulei, Andrei Șerban, Alexandru Tocilescu, Sanda Manu, Dan Micu. A tradus și a regizat piese de teatru.

În domeniul muzical s-a făcut cunoscut într-un trio alături de Anda Călugăreanu și Dan Tufaru, în regia TV a lui Alexandru Bocăneț, iar mai târziu a activat cu același succes în Cenaclul Flacăra. În anul 1992 întemeiază, alături de Mircea Baniciu, Mircea Vintilă și Vladi Cnejevici, formația Pasărea Colibri, cu care concertează până în 2001 și împreună cu care înregistrează patru albume, scrie Wikipedia.

Semnează cronică muzicală în diverse publicații, iar în 1998 devine directorul Canalului Tineret al Radiodifuziunii Române, urmând ca apoi să devină redactor-șef al postului de radio Radio 3net, ce emite exclusiv pe Internet.

A adus o contribuție notabilă în popularizarea muzicii pop-rock prin realizarea unor emisiuni radiofonice în cadrul seriei Pittiș Show.

Florian Pittiș a tradus în limba română cântecele lui Bob Dylan: A Hard Rain's A-Gonna Fall (Va veni iar o ploaie grea), Death is Not the End (Sfârșitul nu-i aici), Don't Think Twice, It's All Right (Nu-i nimic, asta e! ), Mr. Tambourine Man, Rainy Day Women#12 & 35 (Toți suntem puțin luați...), She Belongs to Me (Alo! Ea-i a mea), Silvio (Oameni buni).

În afara activității artistice, Pittiș a fost membru și președinte al Senatului Clubului Aristocratic al Rapidului, fiind un susținător declarat al acestei populare echipe de fotbal.

S-a căsătorit la 12 martie 1999 cu Niculina Anda, educatoare.

La 30 iulie 2007, Pittiș a fost internat la Institutul Oncologic Fundeni. Artistul a impus medicilor să nu dezvăluie amănunte despre starea sănătății sale.

Boala care l-a doborât, cancerul de prostată, era diagnosticată de mai bine de un an, timp în care Pittiș a urmat cu regularitate tratamentele prescrise.


Florian Pittiș se stinge din viață la 5 august 2007 și este înmormântat la Cimitirul Bellu din București.

Președintele României de atunci, Ion Iliescu, i-a conferit artistului Florian Pittiș, la data de 7 februarie 2004, Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D - „Arta Spectacolului", „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

„Să-ți fie sufletul liniștit acolo unde ai ajuns, Lalla!“ Mesaje de condoleanțe pentru DJ Lalla, găsită decedată pe plaja din Mamaia

28 Sep 2023 3307

Știați că? Florian Pittiș s-a născut într-o zi de 4 octombrie

04 Oct 2021 3737

Despre Anda Călugăreanu. Astăzi se împlinesc 29 de ani de la dispariția sa

15 Aug 2021 7034

Știați că… Sâmbătă, 15 august, se împlinesc 28 de ani de la moartea actriței și interpretei Anda Călugăreanu?

15 Aug 2020 1842

#citeşteDobrogea Florian Pittiş pe scena constănţeană, în stagiunea 1980-1981. Lucrări din Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa

22 Apr 2019 3059

Un mare muzician român a fost purtător de cuvânt al Marii Loje Masonice (video)

04 Oct 2016 6322

Ştiaţi că...? Florian Pittiş sau Moţu, cum era alintat de toată lumea... (audio)

04 Oct 2015 3189

Ştiaţi că...? Au trecut opt ani de la moartea lui Florian Pittiş

05 Aug 2015 2853

Află cine cântă în seara aceasta Festivalul „Folk You! Florian Pittiş“ continuă

31 Jul 2015 2701

Nicu Alifantis, Florin Chilian şi Pasărea Rock, printre invitaţi Festivalul „Folk You! Florian Pittiş” debutează mâine seară

29 Jul 2015 3177

În Vama Veche Festivalul Folk You! Florian Pittiș 2015 va avea loc între 30 iulie – 1 august

03 Jul 2015 2532

Spectacol comemorativ "Flori pentru suflet - Remember Florian Pittiș"

30 Mar 2015 3018

Ştiaţi că...? Astăzi, Florian Pittiş ar fi împlinit 71 de ani... (video)

04 Oct 2014 3786

Ştiaţi că...? În urmă cu şapte ani, Florian Pittiş...

05 Aug 2014 3635

Melodia Zilei Florian Pittiş – Vin la rând, vin alte vremuri

05 Aug 2014 2512