​Atenție la înșelăciuni! Iată ce ne recomandă polițiștii constănțeni

Metoda accidentul, foto: pexels
Atenție la înșelăciuni!

Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității recomandă cetățenilor să își ia măsuri de prevenire astfel încât să nu devină victime ale infracțiunii de înșelăciune prin metoda accidentul.,informează IPJ Constanța. 

Specific acestui mod de operare este faptul că persoanele sunt contactate telefonic, de regulă pe postul telefonic fix, de către necunoscuți, care prin atribuirea unor calități false și sub diferite pretexte, încearcă să le inducă în eroare, solicitându-le sume de bani importante.

Potrivit sursei citate, concret, modului de operare denumit accidentul îi este caracteristic faptul că, prin intermediul unor apeluri telefonice, persoanelor contactate li se solicită diferite sume de bani în scopul de a achita o intervenție chirurgicală care urmează a fi suferită de către membri apropiați de familie sau plata unor despăgubiri ca urmare a unui accident suferit de aceștia.

Pentru a nu cădea pradă unor astfel de infracțiuni, polițiștii vă recomandă:

-Verificați dacă situația prezentată este reală! (cereți date despre unitatea medicală, de poliție sau de parchet unde s-ar afla ruda implicată și sunați la acea unitate pentru confirmare);

- Nu aveți încredere în persoane străine, oricât de binevoitoare ar părea! Escrocii mizează tocmai pe reacția dumneavoastră emoțională puternică, de moment, la aflarea veștii neplăcute;

-Trebuie să știți că reprezentanții medicali, ai poliției sau ai parchetului nu confiscă telefoanele mobile ale celor bolnavi, implicați în accidente rutiere sau de altă natură;


- Verificați imediat autenticitatea celor afirmate prin alte căi, respectiv contactarea persoanei în cauză sau a unei rude/cunoștințe pe numărul de telefon pe care îl aveți dumneavoastră, nu pe numărul oferit de persoana necunoscută;

- Nu furnizați informații despre membrii familiei dumneavoastră sau alte date cu caracter personal, indiferent de calitatea invocată de interlocutor (avocat, medic etc.);

- Nu dați sau nu depuneți bani în conturi bancare sau prin servicii de transfer rapid unor persoane necunoscute, indiferent de motivul invocat;

-În niciun caz nu acceptați o întâlnire directă cu persoana care v-a apelat, înainte de a discuta cu un polițist.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Metoda „Accidentul” încă face victime. Un tânăr din Constanța a fost prins in flagrant în timp ce încerca să înșele o persoană în acest mod (VIDEO)

11 Dec 2023 1048

Percheziții ale polițiștilor, în București, într-un dosar de înșelăciune. Metoda „Accidentul” încă face victime

24 Nov 2023 796

Metoda "Accidentul" revine! Cazul unei bătrâne de 82 ani

23 Sep 2023 1022

Percheziții la domiciile infractorilor cu metoda „accidentul“ în mai multe județe din România. Descoperiri șocante, declarațiile polițiștilor (GALERIE FOTO)

10 Aug 2023 721

Anunț important MAI Metoda „accidentul“ ia amploare în rândul infractorilor din România! Câți bani strâng indivizii

09 Aug 2023 817

Percheziții astăzi! Cei care practică metoda „accidentul” vizitați de polițiști! (VIDEO)

09 Aug 2023 986

IPJ Brăila,,Campanie de prevenire a înșelăciunilor prin metoda ,,accidentul”

16 Mar 2023 743

Șase ani cu executare pentru un fost comisar de penitenciare din Tulcea! Se cere rejudecarea dosarului

13 Mar 2023 3950

Percheziţii în judeţul Constanţa! Un bărbat suspectat de înşelăciuni prin metoda Accidentul, reţinut

19 Feb 2023 2360

Tragedie pentru un șofer Urmărit de polițiști, un bărbat care tocmai înșelase prin "metoda accidentul" a murit după ce s-a răsturnat cu mașina pe un câmp

12 Dec 2022 1658

Constănțean, înșelat să achite transportul cu elicopterul SMURD din Constanța în București

03 Nov 2022 1956

Metoda „Accidentul“ face victime la Constanța. Doi tineri au înșelat un bărbat de 82 de ani. Suspecții, reținuți

16 Oct 2022 1977

Atenție la înșelăciuni! Ce metode folosesc infractorii pentru a sustrage bani. Sfaturi de la polițiștii IPJ Constanța pentru a nu fi păgubiți

09 Sep 2022 1824

Atenție la înșelăciunile prin telefon! Ce trebuie să știți pentru a nu cădea victime înșelăciunilor

01 Sep 2022 1410

Cum putem evita să devenim victime ale metodei “Accidentul”. Ce trebuie să știe constănțenii

23 Aug 2022 1205