Anunț important MAI Metoda „accidentul“ ia amploare în rândul infractorilor din România! Câți bani strâng indivizii

Sursă foto: Ministerul Afacerilor Interne
  • Potrivit datelor furnizate de MAI, în mai puțin de trei luni, persoanele bănuite ar fi reușit să obțină peste 30.000 de euro și zeci de grame de bijuterii din aur de la victime.
 
În această dimineață, pe 9 august 2023, echipajele Poliției Române au efectuat peste 100 de percheziții domiciliare pentru combaterea faptelor ilegale din domeniile: combaterea criminalității organizate, investigații criminale și investigarea criminalității economice.
 
Potrivit unei informări din partea Ministerului Afacerilor Interne, într-unul dintre dosare care vizează destructurarea unei grupări infracționale bănuite de comiterea mai multor fapte de înșelăciune prin metoda „accidentul“, polițiștii din Mureș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, pun în executare mandate de percheziție domiciliară în municipiul București și în județele Gorj, Vrancea și Botoșani.
 
În mai puțin de trei luni, persoanele bănuite ar fi reușit să obțină peste 30.000 de euro și zeci de grame de bijuterii din aur de la victime.
 
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română, iar documentarea activității infracționale a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Unității Teritoriale de Analiză a Informațiilor Târgu Mureș.
 
În cursul zilei de ieri, structurile Ministerului Afacerilor Interne au continuat misiunile ce le revin pentru prevenirea și combaterea infracționalității, creșterea gradului de siguranță rutieră, menținerea ordinii și siguranței publice, supravegherea și controlul frontierei de stat, precum și pentru gestionarea situațiilor de urgență.
 
Astfel, personalul structurilor operative a intervenit în cazul a 4.637 de evenimente, 2.997 fiind circumscrise menținerii ordinii publice, iar 1.640 circumscrise situațiilor de urgență.
 
Polițiștii rutieri au fost prezenți pe cele mai solicitate drumuri naționale și autostrăzi pentru fluidizarea circulației și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost retrase 268 de certificate de înmatriculare și au fost reținute 567 de permise de conducere, dintre care 49 pentru consum de alcool și 4 pentru consum de droguri sau alte substanțe interzise, adaugă MAI.
 
De asemenea, la nivel național, au fost prinși în flagrant 128 de autori de infracțiuni, care au săvârșit 120 de fapte penale, și au fost depistate 16 persoane urmărite național sau internațional, față de care au fost dispuse măsurile legale.

 
Totodată, în cursul zilei de ieri, s-au dispus măsuri preventive pentru 84 de persoane.
 

La nivelul structurilor de poliție au fost semnalate 921 de posibile infracțiuni, peste 17% dintre acestea fiind sesizări din oficiu.
 
Polițiștii și jandarmii au constatat 8.744 de contravenții pentru care au fost aplicate amenzi în valoare de aproximativ 3,2 milioane de lei. De asemenea, pompierii au desfășurat 153 de controale pe linia prevenirii situațiilor de urgență, fiind identificate 28 de obiective care funcționau fără autorizație de securitate la incendiu.
 
Pentru abaterile constatate pompierii au aplicat 647 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 440.500 de lei.
 
Dintre misiunile pompierilor, cele mai multe (1.342) au fost pentru acordarea asistenței medicale de urgență, 70 pentru stingerea de incendii și 9 pentru descarcerare.
 
Pe parcursul intervențiilor pompierilor au fost salvate 32 de persoane.
 
Piloții Inspectoratului General de Aviație au executat 25 de misiuni aero-medicale, fiind salvate 24 de persoane aflate în situații de urgență.
 
În ultimele 24 de ore, niciun cetățean ucrainean nu a depus cerere de azil, în țara noastră. De la începerea conflictului din Ucraina, 4.425 de cetățeni ucraineni au solicitat azil în România. Ei beneficiază de toate drepturile prevăzute de legislația națională.
 
De asemenea, din data de 18.03.2022 și până în prezent au fost emise 140.037 de permise de ședere pentru beneficiarii protecției temporare, 106 permise de ședere fiind acordate în ultimele 24 de ore.
 
La acest moment, gradul de ocupare a centrelor de cazare ale Inspectoratului General pentru Imigrări este de 25,5%.
 
În ceea ce privește traficul prin punctele de trecere a frontierei, menționăm că, în ultimele 24 de ore, în țara noastră au intrat 38.875 de mijloace de transport și 152.699 de persoane, dintre care 15.568 cetățeni ucraineni, mai punctează sursa.
 
Citește și:

INFOTRAFIC: Circulația pe DN1, blocată parțial în urma unui accident

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ce cadouri se fac de Florii? Idei pentru a-i surprinde plăcut pe sărbătoriții zilei

27 Apr 2024 100

Descoperă cum să faci micii la grătar care să îți lase toți invitații cu gura apă!

27 Apr 2024 184

Deliciile grătarului de 1 Mai. Rețete pentru o petrecere reușită

27 Apr 2024 220

Firme Constanța Administrator nou în cadrul Memoso Smart SRL

27 Apr 2024 210

Firme Constanța Modificări în Keyconect SRL. Se închide punctul de lucru din Mangalia și se retrage un asociat

27 Apr 2024 234

#ConstanțaEsteBine Valul cinci de energie - partea întâi - ziua 4. 27 aprilie 2024. Suntem într-un week-end plin de energie și mai echilibrat

27 Apr 2024 236

Declarații de avere Constanța Ce avere are Reveicuța Gurgu, secretar general al comunei Crucea (DOCUMENTE)

27 Apr 2024 284

CSM Constanța Ștefan Orza, medaliat la Campionatul Mondial de Kempo

27 Apr 2024 357

Fotoreportaj Costineștiul își deschide porțile pentru primii turiști (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 453

CSM Constanța Voleibalistele au câștigat primul meci din seria cu FC Argeș (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 403

Cazinoul, Comandamentul Marinei de pe faleza Constanța și MINAC, iluminate deja arhitectural (Galerie FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 586

Momente de senzație la Ziua Porților Deschise, pe Aeroportul „Delta Dunării“ Tulcea(Galerie FOTO)

26 Apr 2024 474

Patru persoane reținute în Constanța pentru trafic de droguri. Una din ele, recidivistă, a fost prinsă în flagrant delict (Galerie FOTO)

26 Apr 2024 555

Editorial Justiția este oarbă și uneori cam lentă

26 Apr 2024 426

Farul Constanța. Luca Andronache a spart gheața „Încercăm să jucăm cât mai bine pentru fani și pentru toată Constanța“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

26 Apr 2024 617