UPDATE. CSM Constanța Ștefan Orza, aur și bronz la Campionatul Mondial de Kempo

 
 
Luptătorul Ștefan Orza, de la CSM Constanța, și-a început în forță evoluțiile de la Campionatul Mondial de Kempo, programat în Antalya (Turcia).
 
Pentru sportivul constănțean, concurența este foarte mare, participând cei mai valoroși luptători din lume.
 
La prima probă a Campionatului Mondial de Kempo, Submission, Ștefan Orza a câștigat medalia de bronz, după patru meciuri disputate și spectaculoase.
 
Tânărul luptător a învins sportivi din Turcia, Algeria și Suedia, iar în seminifinale a pierdut greu în repriza de prelungire, la un punct, în fata unui luptător iranian.
 
Sâmbătă, 27 aprilie 2024, Ștefan se va lupta în probele de full contact și knockdown (probe mixte, care îmbină atât loviturile de braț și picior, cât și proiectările și lupta la sol).
 
Ștefan Orza este antrenat la CSM Constanța de Daniel Asaftei și Cătălin Cășaru.
 

Sportivul nostru, Ștefan Orza, își demonstrează încă odată valoarea, de această dată în cadrul Campionatului Mondial de Kempo, o competiție unde sunt prezenți luptători din loturile Rusiei, Ucrainei, Azerbaidjanului, Franței și din multe alte națiuni cu tradiție în sporturile de contact!
 
If you want to be the best you've got to train better than the rest!, este mesajul lui Daniel Asaftei.

 
UPDATE:


După bronz, Ștefan Orza a cucerit și aurul la Mondiale!
 
Luptătorul și-a continuat sâmbătă evoluțiile remarcabile la întreceera din Antalya.

Ștefan și-a demonstrat superioritatea în proba de full contact, reușind să devină campion mondial, după ce i-a învins pe reprezentanții Azerbaidjanului, Algeriei, Turciei și Iranului.
 
În finală, Ștefan Orza l-a învins pe iranianul Hossein Azhdari, în fața căruia și-a luat revanșa (tot în repriza de prelungire) după ce acesta a câștigat la submission.  
 
Constănțeanul a reușit o lovitură puternică, adversarul a fost trimis la podea și victoria i-a revenit luptătorului de la CSM Constanța, care a urcat pe prima treaptă a podiumului mondial.
 
Sursa foto: Facebook (CSM Constanța Kempo)
 
Citește și:


Constanța
Ștefan Orza, neobosit! Campion național de Kempo K1, merge la Mondiale, apoi urcă în ringul Colosseum Tournament (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța Ștefan Orza, neobosit! Campion național de Kempo K1, merge la Mondiale, apoi urcă în ringul Colosseum Tournament (GALERIE FOTO)

16 Apr 2024 1019

CSM Constanța Ștefan Orza, aur și argint la Naționale. Va participa la Campionatul Mondial de Kempo (GALERIE FOTO)

01 Apr 2024 920

Pompierul din Constanța Ștefan Orza, învins după extra-round în marea finală a Dynamite Fighting Show (GALERIE FOTO + VIDEO)

16 Dec 2023 2059

Vineri, 15 decembrie 2023 Pompierul din Constanța, Ștefan Orza, contra „Rambo“, în marea finală a Dynamite Fighting Show. „Momentul adevărului!ׅ“

14 Dec 2023 4373

„Inimă de leu“ Ștefan Orza, pompierul din Constanța, s-a calificat în finală la Dynamite Fighting Show și va lupta cu „Rambo“ (GALERIE FOTO + VIDEO)

24 Sep 2023 3388

Constanța Ștefan Orza, în semifinale la Dynamite Fighting Show. „Sunt pompier, de scânteile de pe afiș nu îmi este frică!“ (GALERIE FOTO)

08 Jul 2023 2575

Dynamite Fighting Show Luptătorul constănțean Ștefan Orza, victorie în sferturile Turneului Super 8 (GALERIE FOTO + VIDEO)

14 May 2023 2554

Cod Roșu la Buzău! Pompierul Ștefan Orza, „Hulk din Constanța“, antrenamente cu legendarul Mike Passenier, pentru gala Dynamite Fighting Show

06 May 2023 2280

Ștefan Orza, debut cu înfrângere în promoția Glory. „Pur și simplu, nu am fost eu“. Mesajul lui Daniel Ghiță

13 Mar 2023 2174

Ziua cea mare pentru „Diamant“ Luptătorul Ștefan Orza, pompier la ISU „Dobrogea“ Constanța, își face debutul în promoția Glory. „Sus România!“ (GALERIE FOTO)

23 Feb 2023 10601

Pompier la ISU „Dobrogea“ Ștefan Orza, primul luptător constănțean care va evolua în promoția Glory. „Din Moșneni, Constanța, România - în toată lumea!“

07 Feb 2023 9935

Sharks Gym Constanța Luptătorul Alex Filip, câștigătorul secțiunii „Revenirea anului“ la premiile Dynamite Fighting Show

13 Jan 2023 3057

Sharks Gym Constanța Ștefan Orza și Alex Filip, nominalizați pentru superlativele sezonului 2022 în promoția Dynamite Fighting Show

03 Jan 2023 1877

Ștefan Orza, Mădălin Pîrvulescu și Alex Filip Luptătorii Sharks Gym Constanța, șapte victorii în opt meciuri în 2022, în galele profesioniste

30 Dec 2022 3560

UPDATE Ștefan Orza, de la Sharks Gym Constanța, a câștigat centura la Colosseum Tournament

21 Oct 2022 2054