CSM Constanța Ștefan Orza, aur și argint la Naționale. Va participa la Campionatul Mondial de Kempo (GALERIE FOTO)

 
Sportivii de la secția de Kempo a CSM Constanța au participat la prima lor competiție oficială sub culorile clubului, Campionatul Național de Kempo MMA și Submission pentru juniori și seniori, care s-a desfășurat în Sala „Apollo“ din București.
 
Ștefan Orza (categoria 75 kg) a avut o evoluție foarte bună.
 
La MMA a devenit campion national, demonstrându-și superioritatea în fața adversarilor, iar la Submission s-a clasat pe locul al doilea, fiind astfel vicecampion național.
 

După aceste meciuri, în care a lăsat o impresie excelentă, Ștefan Orza a fost cooptat la lotul național de seniori al României și va participa între 22 și 28 Aprilie la Campionatul Mondial de Kempo din Antalya. El a mai făcut parte din lotul național de juniori al țării noastre în anul 2019 și revine cu gânduri mari pentru competiția mondială, informează CSM Constanța.

 
Ceilalți doi sportivi de la CSM Constanța participanți au fost și ei aproape de podium, clasându-se pe locul al 5-lea, juniorul David Iordache (categoria 65 kg) la Submission și seniorul David Pătru (categoria 70 kg) la MMA.
 
Antrenorii sportivilor sunt Daniel Asaftei și Cătălin Cășaru.
 
Sursa foto: Facebook (CSM Constanța Kempo)

Citește și:

Lupte

CSM Constanța, de șapte ori pe podium la Naționale. Locul al treilea, în topul general, la feminin (GALERIE FOTO)

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Rugbyștii de la Tomitanii Constanța au încheiat en-fanfare sezonul regular. Urmează turneul final

29 Apr 2024 479

Volei Duelul CSM Constanța - SCM U Craiova se va decide în meciul trei (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 465

Handbal CSM Constanța este vicecampioana României! (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 800

Volei Al doilea succes cu FC Argeș și CSM Constanța s-a clasat pe locul nouă în Divizia A1 (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 676

Rugby CSM Constanța, victorie cu punct bonus la Bârlad. Eduard Chifor, omul meciului (GALERIE FOTO)

27 Apr 2024 539

UPDATE. CSM Constanța Ștefan Orza, aur și bronz la Campionatul Mondial de Kempo

27 Apr 2024 555

CSM Constanța Voleibalistele au câștigat primul meci din seria cu FC Argeș (GALERIE FOTO + VIDEO)

27 Apr 2024 565

Calendar săptămânal CSM Constanța Meciuri importante în Sala Sporturilor „Simona Amânar“! Intrarea este liberă

26 Apr 2024 450

Baschet CSM Constanța a cedat dramatic în primul meci cu BC CSU Sibiu

25 Apr 2024 640

CSM Constanța, campioana României! Andrei Talpeș - „Este un moment istoric. Constanța merită să fie în top“ (GALERIE FOTO)

25 Apr 2024 636

Ședință CLM Constanța CSM Constanța și-a schimbat sediul. Unde este situat (DOCUMENT)

25 Apr 2024 499

CSM Constanța a câștigat titlul național la baschet feminin Mesajul primarului Vergil Chițac – „Felicitări tuturor celor care au pus umărul la creșterea performanței sportului constănțean.” (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 478

Tenis de masă Sportiva de la CSM Constanța, Elena Zaharia s-a oprit în optimile de finală ale turneului WTT Feeder Havirov, din Cehia (GALERIE FOTO)

24 Apr 2024 348

Gimnastică Sabrina Maneca Voinea și Andreea Preda, legitimate la CSM Constanța, au fost selecționate în lotul național pentru Campionatul European feminin de gimnastică artistică de la Rimini

24 Apr 2024 477

Ce performanță! După Cupa României, baschetbalistele de la CSM Constanța au câștigat și Liga Națională! Sunt campioanele României! (GALERIE FOTO + VIDEO)

23 Apr 2024 756