24 Apr, 2024 12:36
495
Paris RAFTI
CSM Constanța și-a adjudecat titlul național la baschet feminin, în urma a trei confruntări cu FCC Baschet UAV Arad, scorul general fiind 3-0.
Prima partidă dintre cele două echipe s-a încheiat cu victoria baschetbalistelor de pe litoral (72 – 65), aceasta fiind urmată de un alt succes (88 – 69). Ambele partide s-au disputat la Constanța.
Elevele antrenate de Alexandru Olteanu, Alina Șerban și Volha Tămîrgeanu au tranșat soarta titlului în deplasarea de la Arad. Ieri, 23 aprilie 2024, CSM Constanța a câștigat cu scorul de 71 – 56, obținând în premieră titlul.
Menționăm că în acest sezon, baschetbalistele au câștigat și Cupa României.
În urma acestui succes, primarul Vergil Chițac a transmis următorul mesaj pe Facebook:
„Titlul național la baschet feminin vine la Constanța, pentru prima oară în istorie! La CSM Constanța. Am fondat clubul pentru că am crezut în tinerii și copiii care vor face sportul constănțean un motiv de mândrie pentru noi toți, poate atunci când aveam prea puține motive să fim mândri pentru că suntem constănțeni.
Felicitări tuturor celor care au pus umărul la creșterea performanței sportului constănțean. Hai Constanța! Hai CSM!”.
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: