UPDATE- Ce spune fostul city manager Felicia Ovanesian câștigă la Tribunal procesul cu Primăria Constanța! Ce a obținut (MINUTA)

Felicia Ovanesian
  • Conform minutei deciziei de astăzi, este vorba despre imobilul de pe bulevardul Mamaia, nr. 226, lot 2, din Constanța.
  • În urma discuției telefonice, Felicia Ovanesian a explicat, pentru ZIUA de Constanța, că acest dosar vizează o solicitare în baza Legii 544/2001 adresată municipalității, la care nu a primit răspuns potrivit prevederilor legislative în vigoare.
Felicia Ovanesian, fost city manager al Constanței, a câștigat astăzi, 24 aprilie 2024, la Tribunal procesul intentat Primăriei Constanța.
 
Decizia de azi a instanței mai poate fi atacată în recurs.
 
Dosarul are indicativul 8654/118/2023 și, în cauză, judecătorii îl obligă pe Primarul Municipiului Constanța să comunice fostului city manager documente cu privire la cererea de intrare în legalitate a unui imobil.
 
Conform minutei deciziei de astăzi, este vorba despre imobilul de pe bulevardul Mamaia, nr. 226, lot 2, din Constanța.
 
După cum arătam în edițiile anterioare, la adresa respectivă se află investiția imobiliară aparținând Black Sea Estate SRL, imobil pentru care instanța din Constanța a anulat, în 2021, autorizația de construire.
 
Detalii despre procesul vizând autorizația de construire pot fi consultate în articolul
 
Judecătorii au anulat autorizația de construire a unui imobil situat pe bulevardul Mamaia. Beneficiarul, Black Sea Estate SRL
 
Detalii despre urmările în instanță ale anulării autorizației pot fi consultate în articolul

Dezvoltatorul imobiliar și primarul Constanței, obligați de instanță să desființeze lucrările la un bloc de pe bulevardul Mamaia! Dosarul, în apel
 
Pentru a reveni la dosarul de astăzi, deschis municipalității de către avocata Felicia Ovanesian, fost city manager, Tribunalul a decis eliberarea de către primrăiei a documentelor solicitate în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public.

 
Iată minuta deciziei de astăzi, 24 aprilie 2024, a Tribunalului Constanța:
 
„Admite cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta Felicia Ovanesian în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului Constanţa.
Obligă pârâtul la eliberarea copiei celei de-a treia cereri formulate în temeiul art. 37, alin. 6 din Legea 50/1991 în vederea intrării în legalitate a imobilului edificat în mun. Constanţa, b-dul Mamaia, nr. 226, lot. 2, jud. Constanţa, eliberarea copiei documentaţiei care a însoţit cererea anterior arătată şi comunicarea actului administrativ prin care a fost soluţionată aceeaşi cerere.
Fără cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunţată la data de 24.04.2024, în conformitate cu prevederile art. 402 din CPC sub rezerva art. 396 alin. 2 din CPC raportat la art. 401 alin. 2 teza ultimă din CPC“
 
Potrivit datelor noastre, la Tribunal, dosarul s-a aflat în atenția completului prezidat de magistratul Ciprian Gabriel Butaru, din cadrul Secției de Contencios administrativ și fiscal a instanței.
 
Acum, municipalitatea are la dispoziție 30 de zile de la comunicarea deciziei motivate a instanței pentru a declara recurs.
 
Dacă se va declara recurs, dosarul va fi trimis pe rolul Curții de Apel Constanța.

Amintim, la momentul înregistrării dosarului la Tribunalul Constanța, Felicia Ovanesian a declarat pentru ZIUA de Constanța:
 

„Am dat în judecată Primarul Municipiului Constanța după ce am cerut niște informații de interes public, pe legea 544/2001 cu privire la niște hârtii legate de PUZ-ul de la baza RATC, cu blocurile despre care ați mai scris și dumneavoastră. A refuzat să îmi dea, în sensul că mă trimitea pe site sau că anumite documente nu le pot furniza ei. Nu este singurul proces pe care îl deschid în acest sens, căci am mai solicitat și în alte spețe documente și nu am primit răspuns. Pe vremea lui Făgădău primeam răspunsurile la cererile pe 544, dar la Chițac refuză de fiecare dată. Nu se poate așa ceva!“


 UPDATE - 16.00:

În urma discuției telefonice, Felicia Ovanesian a explicat, pentru ZIUA de Constanța, că acest dosar vizează o solicitare în baza Legii 544/2001 adresată municipalității, la care nu a primit răspuns potrivit prevederilor legislative în vigoare.

„Acest dosar vizează o construcție ridicată pe bulevardul Mamaia, nr. 226, construcție față de care instanța a dispus, cu alte ocazii, anularea autorizației de construire și anularea PUD, precum și a altor documente.
În plus, cu privire la acest imobil, instanța a dispus, tot la cererea Asociației Constanța Altfel, desființarea lucrărilor, în primă instanță.
Asociația, însă, care a fost condusă de facto de Vergil Chițac chiar și după retragerea sa, s-a răzgândit în apel și a renunțat la această cerere.
Eu am informații că s-au formulat cereri pentru intrarea în legalitate a construcției, la două cereri s-a dat deja un răspuns negativ, iar, cu privire la cea de-a treia cerere de intrare în legalitate, am solicitat primăriei să mi se pună la dispoziție, în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, atât cererea formulată, documentația depusă, precum și modalitatea de soluționare de către primărie a cererii.
Am postat și pe rețelele de socializare cu privire la acest subiect, pentru că am informații că s-ar face anumite presiuni.
Documentele nu mi-au fost puse la dispoziție, așa cum zice legea.
Eu am atacat în instanță și astăzi judecătorii au obligat primarul să îmi pună documentele la dispoziție, nu să mă trimită pe site să le caut ori în altă parte.
Potrivit legii, în speță, primăria trebuie să îmi elibere copii, contra cost, desigur“.


Întrebată de jurnaliști, Felicia Ovanesian a declarat că se așteaptă ca în cauză primăria să declare recurs, dar este decisă să formuleze și plângere penală, dacă va fi cazul, în situația în care o hotărâre definitivă a instanței de obligare a eliberării documentelor solicitate nu va fi respectată.

De asemenea, aceasta a precizat că pe rolul instanțelor din Constanța se mai află astfel de procese pe care le-a deschis în contradictoriu cu Primăria Constanța, în temeiul Legii 544/2001 pentru comunicarea informațiilor de interes public solicitate.

Facem precizarea că am încercat să obținem un punct de vedere cu privire la acest dosar și de la primarul Vergil Chițac, sens în care l-am contactat telefonic și i-am transmis și mesaj tip SMS, dar nu am primit răspuns, până la momentul publicării articolului.

Imediat ce ne va fi transmis un punct de vedere, acesta va fi publicat în cel mai scurt timp.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și
„Maurul și-a făcut datoria, maurul poate să plece”
Asociația care în 2020 îl făcea primar pe Vergil Chițac a cerut dizolvarea la Judecătorie!


Felicia Ovanesian a dat în judecată Primăria Constanța!

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE. Judecătoria Constanța Candidatura Feliciei Ovanesian, contestată!

29 Apr 2024 772

Alegeri Locale Constanța 2024 Candidatul independent, Felicia Ovanesian, susținut de un fost primar al municipiului Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 2288

LIVE VIDEO+TEXT Felicia Ovanesian, candidat independent, își depune candidatura pentru Primăria Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

26 Apr 2024 801

„Maurul și-a făcut datoria, maurul poate să plece” Asociația care în 2020 îl făcea primar pe Vergil Chițac a cerut dizolvarea la Judecătorie!

14 Apr 2024 1109

Felicia Ovanesian strânge semnături pentru candidatura la Primăria Constanța - „Constănțeni, am nevoie de ajutorul vostru!”

28 Mar 2024 1092

Felicia Ovanesian strânge semnături pentru a candida ca independent la Primăria Municipiului Constanța

23 Mar 2024 1123

Se luptă în instanță pentru recuperarea restanțelor financiare Fratele Feliciei Ovanesian, printre foștii angajați neplătiți de afaceristul Gabriel Comănescu!

05 Mar 2024 3990

Felicia Ovanesian a schimbat denumirea Asociației „Liga pentru Drepturile Constănțenilor”

30 Jan 2024 1003

Și-a suspendat contractul de muncă Un fost director executiv din Primăria Constanța a renunțat la procesul intentat Consiliului Local. Era vizată una dintre organigramele municipalității!

21 Jan 2024 1674

Primarul Constanței, cot la cot cu City Managerul, învingători la Curtea de Apel (MINUTA)

19 Jan 2024 1058

Surprize-surprize pe piața media locală! Și fostul ministru PSD, Mircea Dobre a bătut palma cu postul Antena 3 Constanța

19 Jan 2024 1701

Felicia Ovanesian intră în televiziune!

15 Jan 2024 2886

Felicia Ovanesian a dat în judecată Primăria Constanța!

21 Dec 2023 3335

Felicia Ovanesian, despre eventuala candidatură la Primăria Constanța!

15 Dec 2023 1192

UPDATE Felicia Ovanesian l-a acționat în instanță pe Primarul Municipiului Constanța! „Pe vremea lui Făgădău primeam răspunsurile la cererile pe 544, dar la Chițac refuză de fiecare dată. Nu se poate așa ceva!“

15 Dec 2023 1372