Bărbat împușcat la o partidă de vânătoare, în județul Timiș

Sursa foto: Pexels



 
  • Poliţiştii Secţiei 5 Rurale Belinţ au fost sesizaţi, duminică, prin apel 112, cu privire la faptul că, în apropierea localităţii Brestovăţ, din judeţul Timiş, un bărbat ar fi fost împuşcat cu o armă de vânătoare, conform Agerpres.

Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, constatând faptul că un bărbat, în vârstă de 69 de ani, în timp ce se afla la o partidă de vânătoare autorizată, în apropierea localităţii Brestovăţ, ar fi împuşcat accidental un alt bărbat, în vârstă de 37 de ani, care participa la vânătoare, rezultând rănirea acestuia, a precizat un comunicat de presă al Poliţiei Timiş.

La faţa locului au fost găsite două arme de vânătoare şi mai multe cartuşe, acestea fiind confiscate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că cei doi bărbaţi deţineau permise de port armă şi autorizaţie de vânătoare.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi uz de armă fără drept, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor producerii incidentului.
 
Citește și
Incident vânătoresc cu consecințe grave, în Bistrița! Cazul unui tânăr și al unui paznic de vânătoare

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Împușcat la vânătoare Fiul șefului Poliției Locale Agigea, condus astăzi pe ultimul drum

08 Nov 2022 4567

Persoana care a tras cu arma în fiul șefului Poliției Locale Agigea avea grad de rudenie cu victima

07 Nov 2022 22632

Oficial de la IPJ Vrancea! Răsturnare de situație în cazul morții fiului șefului Poliției Locale din Agigea. Ce spun anchetatorii

07 Nov 2022 2308

UPDATE Bărbat din Constanța, decedat după ce a fost împușcat accidental în timpul unei partide de vânătoare

05 Nov 2022 2813

Dragnea, la vânătoare alături de persoane din conducerea Tel Drum. În imagini apare şi Nicuşor Constantinescu

19 Nov 2018 1902

Partida de vânătoare a lui Țiriac, dată peste cap de un reprezentant unei organizații care luptă împotriva abuzurilor contra animalelor

19 Dec 2015 2564