Boris Johnson Ucraina merită să găzduiască ediția din 2023 a Eurovision

sursa foto: Facebook/ Володимир Зеленський
  • Prim-ministrul britanic Boris Johnson a declarat că speră ca Ucraina să poată să găzduiască ediţia de anul viitor a concursului Eurovision şi că poporul ucrainean "merită să aibă" această competiţie pe teritoriul său, informează DPA.

BBC poartă în prezent negocieri cu Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU) în legătură cu posibilitatea de a găzdui evenimentul din 2023 în Marea Britanie, după ce organizatorii concursului au decis că acesta nu poate avea loc în Ucraina din cauza războiului declanşat de Rusia.

Marea Britanie s-a clasat pe locul al doilea la concursul din 2022, după ce grupul ucrainean Kalush Orchestra a câştigat competiţia în urma numărului impresionant de voturi primite din partea telespectatorilor europeni, care i-au ajutat pe reprezentanţii Ucrainei să ocupe prima poziţie cu 631 de puncte.

Intervievat de reporterii prezenţi la baza aeriană britanică RAF Brize Norton la întoarcerea sa în ţară după o vizită surpriză la Kiev, prim-ministrul Boris Johnson a spus că ar trebui să fie posibil ca Eurovision 2023 să aibă loc în Ucraina, în pofida conflictului armat cu Rusia, aflat în plină desfăşurare.

"Tocmai am fost la Kiev. Nu voi spune că acolo totul e minunat, dar situaţia este mult mai animată. Oamenii sunt mult mai încrezători. Oamenii ies pe stradă şi mănâncă în cafenele şi restaurante, într-o atmosferă care nu exista până în urmă cu câteva săptămâni", a adăugat prim-ministrul Regatului Unit.

"Ucrainenii au câştigat concursul Eurovision. Ştiu că şi noi am avut un participant fantastic de bun, ştiu că ne-am clasat pe locul al doilea şi mi-ar plăcea să avem această competiţie în ţara noastră. Dar adevărul este că ei au câştigat şi merită să aibă acest concurs în ţara lor. Cred că pot să îl organizeze şi cred că ar trebui să îl organizeze. Consider că oraşul Kiev sau oricare alt oraş sigur din Ucraina ar putea fi un loc fantastic în care acest concurs să fie organizat", a mai spus Boris Johnson.

Vineri, EBU a anunţat că în urma "unei examinări extinse şi a unui studiu de fezabilitate", a ajuns la concluzia că "garanţiile de securitate şi operaţionale" necesare pentru a organiza concursul Eurovision în Ucraina nu pot fi asigurate de postul public de televiziune din această ţară, UA:PBC.

Cu toate acestea, postul public ucrainean a dat publicităţii o declaraţie în care afirmă că "i-a fost negat dreptul" de a găzdui concursul şi a cerut ca negocierile iniţiate de EBU privind alegerea unui nou loc de desfăşurare să fie suspendate.

Cântăreţul britanic Sam Ryder a ocupat primul loc după voturile exprimate de juriile naţionale la Torino, însă grupul ucrainean Kalush Orchestra s-a impus în cele din urmă în clasamentul general datorită numărului mare de voturi primite din partea publicului.


Grupul Kalush Orchestra devenise oricum unul dintre marii favoriţi ai concursului Eurovision 2022 după ce Rusia a invadat Ucraina în luna februarie, o acţiune care i-au determinat pe reprezentanţii EBU să excludă Rusia din competiţie.

Ucraina s-a alăturat concursului Eurovision în 2003 şi cele trei victorii pe care le-a obţinut de atunci au făcut-o să devină una dintre cele mai de succes ţări nou intrate în competiţie, după ce a triumfat şi la ediţiile organizate în anii 2004 şi 2016. 


Sursa AGERPRES
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Atenție la jucăriile oferite în dar micuților de Paște! Ce au găsit vameșii într-un container sosit din China în Portul Constanța

26 Apr 2024 183

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

25 Apr 2024 723

Ministerul rus al Apărării va înfiinţa un centru de producție drone

20 Apr 2024 410

Valeriia Nails SRL. O femeie din Ucraina și-a deschis firmă la Constanța

16 Apr 2024 699

Raportul CSAT pe 2023 Securitatea în regiunea Mării Negre, în deteriorare pe fondul „agresiunii Federaţiei Ruse asupra Ucrainei”

16 Apr 2024 473

Prohibiţia pescuitului se extinde şi în apele de frontieră cu Ucraina şi Bulgaria

15 Apr 2024 747

CSM Constanța box Amalia Niță, pentru a patra oară campioană europeană! (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 829

Tenis România, calificare la turneul final al Billie Jean King Cup, după o victorie memorabilă cu Ucraina. Căpitan nejucător, Horia Tecău, din Constanța (GALERIE FOTO)

14 Apr 2024 700

Încălțăminte sport contrafăcută în valoare de 6.000.000 lei, reținută de inspectorii vamali în portul Constanța Sud

10 Apr 2024 386

Alertă la centrala nucleară Zaporojie! Rusia acuză armata ucraineană că ar fi lovit-o

07 Apr 2024 624

Papa Francisc i-a încurajat pe politicieni „să se oprească puţin şi să încerce să negocieze" pacea în Ucraina şi în Orientul Mijlociu

07 Apr 2024 471

Autoritatea Vamală RomânăReuniunea grupului vamal regional de coordonare dintre România - Republica Moldova - Ucraina

05 Apr 2024 309

Pe surse Barca răsturnată în apropiere de Tuzla ar aparține Marinei din Ucraina și are la bord sisteme de bruiaj și radare

04 Apr 2024 1189

S-a jucat barajul pentru Euro 2024 Ucraina a completat grupa României

29 Mar 2024 487

Mesajul MAE, în urma atacului din Moscova

23 Mar 2024 648