Bunuri în valoare de peste 3 milioane de lei confiscate de polițiștii de frontieră în minivacanța de Sfânta Maria

Sursă foto: Poliția de Frontieră Română
  • Pe toată perioada mini vacanţei de Sfânta Maria, la nivelul Poliţiei de Frontieră au fost dispuse măsuri de fluidizare a traficului în punctele de trecere, precum și de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei de stat.
 
Pe toată perioada mini vacanţei de Sfânta Maria, la nivelul Poliţiei de Frontieră au fost dispuse măsuri de fluidizare a traficului în punctele de trecere, precum și de întărire a dispozitivului de supraveghere a frontierei de stat. Aproximativ 3.900 polițiști de frontieră au fost la datorie, zilnic, desfășurând misiuni de supraveghere şi control la frontieră, transmite un comunicat de presă din partea Poliției de Frontieră Română.
 
A fost folosită la maximum capacitatea punctelor de trecere, iar în funcţie de trafic, au fost suplimentate arterele de control pe sensul de intrare sau ieşire din ţară. Acolo unde situația a impus-o au fost folosite, inclusiv, echipamentele mobile de control aflate în dotarea polițiștilor de frontieră.
 
Efectivele Gărzii de Coastă au asigurat controlul frontierelor maritime, monitorizarea și supravegherea maritimă pentru siguranța și securitatea la Marea Neagră.
 
Totodată, poliţiştii de frontieră care deservesc componenta navală a Poliţiei de Frontieră Române au participat la activităţile prilejuite de Ziua Marinei, atât la Dunăre, cât şi la Marea Neagră, unde s-au aflat în dispozitivul de paradă cu nava multirol OPV Ştefan cel Mare, precum şi nave de supraveghere şi de intervenţie rapidă.
 
În perioada 11-15 august 2023, prin punctele de frontieră, au efectuat formalitățile de control aproximativ 2.275.000 persoane, cetățeni români și străini şi peste 576.000 mijloace de transport.
 
În ceea ce privește tranzitul prin punctele de frontieră la nivel naţional în această perioadă, s-a constatat faptul că numărul de persoane a crescut cu 24%, în timp ce numărul turismelor a crescut cu 29% faţă de perioada similară din 2022. În urma măsurilor dispuse, traficul călătorilor prin punctele de trecere ale frontierei s-a desfăşurat cu operativitate.
 
În continuare, cea mai tranzitată frontieră a fost cea cu Ungaria pe unde, în același interval de timp, au efectuat formalitățile aproximativ 857.000 persoane cu peste 273.000 de mijloace de transport, pe ambele sensuri de deplasare. Valori ridicate de trafic s-au înregistrat și la graniţa cu Bulgaria care a fost tranzitată de 597.000 de persoane și 184.000 de mijloace de transport, dar şi în punctele aeroportuare, pe unde au efectuat formalităţile de frontieră 391.000 persoane.
 
În ceea ce priveşte activităţile specifice, în  zonele de competenţă - punctele de trecere şi  „frontiera verde” - în această perioadă poliţiştii de frontieră au constatat:
  • 362 de infracţiuni şi contravenţii, săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • Au fost ridicate bunuri în vederea confiscării, în valoare de peste 3 milioane lei;
  • Au fost aplicate sancțiuni contravenţionale în valoare de aproximativ 262.450 lei;
  • nu s-a permis intrarea în ţară a 91 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea a 115 cetăţeni români din diferite motive legale.
 

„În toată această perioadă, Poliţia de Frontieră a acționat în sistem integrat alături de celelalte instituții cu atribuții în domeniu, în special pentru fluidizarea traficului de persoane și mijloace de transport în mod eficient, dar și pentru gestionarea cazurilor apărute”, a încheiat sursa citată.



Citește și:
Traficul la frontiera României. Ultimele date furnizate de autorități

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

​LIVE TEXT. Eveniment important la Mangalia Două drone de tip avion, cu decolare verticală, intră azi în dotarea Poliţiei de Frontieră (GALERIE FOTO+VIDEO)

17 Apr 2024 1421

Poliția de Frontieră Română Aeroport Cluj Napoca - Alte 27 de kg de flori de mină posibil din patrimoniul naţional, descoperite într-un colet cargo (GALERIE FOTO)

17 Jan 2024 673

Poliția de Frontieră Situația actualizată a amenzilor la frontieră

14 Jan 2024 691

Poliția de Frontieră Traficul de la frontierele României în ultimele 24 de ore

06 Jan 2024 729

Poliția de Frontieră Situația actualizată a amenzilor la frontieră

04 Jan 2024 554

Traficul de la granițele României din ultimele 24 de ore

03 Jan 2024 582

Politia de Frontiera În primele 11 luni ale anului 2023. Creștere de aproximativ 2,2 ori a cantității de deșeuri descoperite de polițiștii de frontieră la intrarea în țară

30 Dec 2023 602

Poliția de Frontieră Zeci de fapte ilegale constatate de polițiștii de frontieră în ultimele 24 de ore

30 Dec 2023 665

Poliția de Frontieră Română Situația actualizată la frontieră. Mai mulți români nu au fost autorizați să părăsească țara

28 Dec 2023 671

38 de cetăţeni străini, depistați într-un TIR cu textile la PTF Nădlac II

26 Dec 2023 738

Poliția de Frontieră Țigări de contrabandă descoperite pe Aeroportul Internațional Henri Coandă cu ajutorul câinelui Ebasa

26 Dec 2023 880

În acest an, s-au triplat faptele ilegale înregistrate de polițiștii de frontieră pe linia produselor contrafăcute, față de aceeași perioada din 2022

26 Dec 2023 665

Poliția de Frontieră Română Situația actualizată la frontieră. Mai mulți români nu au fost autorizați să părăsească țara

26 Dec 2023 748

Traficul de la granițele României. Ultimele date furnizate de autorități

24 Dec 2023 1694

Poliția de Frontieră Română Aproximativ 4,4 milioane pachete cu ţigări, descoperite la frontierele României în primele 11 luni din anul 2023 (FOTO)

24 Dec 2023 651