CA-ul Mamaia SA convoacă Adunarea Generală a Acționarilor! Se va discuta despre Vila Regală din Mamaia

  • Consiliul de Administrație al Mamaia SA a convocat Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor societății pentru luna ianuarie, anul viitor.


Pe ordinea de zi a discuțiilor se află și punctul cu prezentarea Notei de informare a situației imobilului Club Castel, fosta Vilă Regală, la finalul anului 2023.

Amintim, Vila Regală din Mamaia, aparținând Reginei Maria, a revenit în proprietatea Statului Român prin Mamaia SA după ce judecătorii au anulat definitiv contractul de vânzare-cumpărare a imobilului încheiat de societatea de stat cu firma privată Light System SRL.

Judecătorii au anulat contractul pentru că, în urma analizării probelor din dosarul civil deschis de Ministerul Culturii, instanța a ajuns la concluzia că nu a fost respectat dreptul de preemțiune al Statului Român.

Legat de Vila Regală din Mamaia, Diana Ștefana Baciuna, secretar de stat în Ministerul Culturii, a precizat în cadrul evenimentului prilejuit de Expoziția „Dobrogea 145“, organizată de ZIUA de Constanța și partenerii săi la Palatul Parlamentului, că ministerul a întreprins toate demersurile pentru ca monumentul să intre în patrimoniul și administrarea acestuia.

Ministerul Culturii a întreprins demersuri privind salvgardarea unei perle a litoralului românesc, Vila Regală a Reginei Maria. Cu toții cunoașteți faptul că, în urma procesului câștigat de Ministerul Culturii, Vila Regală a reintrat în patrimoniul Mamaia SA. Cu toate acestea, dorim să redăm eleganța și rafinamentul de altă dată a minunatei bijuterii arhitecturale. În acest sens, Ministerul Culturii a întreprins deja toate demersurile, astfel încât Vila Regală să intre în patrimoniull și administrarea Ministerului Culturii, pentru a ne atinge obiectivul de a reda strălucirea acestei comori, pe care dorim să o transmitem generațiilor viitoare“, a fost mesajul ministrului Culturii Raluca Turcan, citit de secretarul de stat.

În ce privește AGA Mamaia SA din ianuarie 2024, aceasta este convocată pentru data de 19 ianuarie 2024, ora 12.00, iar, în caz de neîntrunire a cvorumului, se stabilește a doua ședință în data de 22 ianuarie 2024, ora 12.00.

Cu aceeași ocazie, se va discuta despre numirea auditorului financiar extern pentru auditarea situațiilor financiare ale Mamaia SA, precum și despre durata contractului de audit financiar.

În plus, se va analiza și Nota de informare privind litigiile Mamaia SA – Balcan Expres SRL, la finalul anului 2023.

Nu în ultimul rând, va fi analizată și Nota de informare privind modul de îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 40/12.11.2019 a Camerei de Conturi Constanța, emisă în urma obiecțiunilor formulate de către Mamaia SA la Raportul de control nr. 402 din 11.10.2019, coroborată cu Încheierea nr. 5/05.02.2020 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor constituită la nivelul Curții de Conturi și cu Adresa nr. IV/40.997/05.02.2020 (încheiere nr. 5/05.02.2020), coroborată cu decizia 40/1 din 04.05.2022.


Documentele informative referitoare la problemele incluse pe ordinea de zi se pot consulta la sediul social al Mamaia SA.


Despre Mamaia SA

Potrivit termene.ro, platformă consultată la data de 1 decembrie 2023, Mamaia SA a fost înființată în 1991, are sediul social în Mamaia, Vila 26 și se ocupă de facilități de cazare pentru vacanțe și perioade de scurtă durată.

Acționarul majoritar este Statul Român prin Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, cu 96,567985%, 3,38% revin unei Liste de acționari și 0,05% revin lui Gheorghiu Constantin și Dumitrescu Ioan.

Administratori sunt Mihaela Andrei, Corneliu Buzu și Carmen Ursu.

În 2022, Mamaia SA a declarat patru angajați, profit peste 1,07 milioane de lei și cifra de afaceri a depășit 1,62 de milioane de lei.

Sursa foto: Facebook.com – Ministerul Culturii

Pentru documentarea acestui articol s-au folosit informații și de pe platforma termene.ro.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Citește și:

Diana Ștefana Baciuna, secretar de stat
„Ministerul Culturii a întreprins demersuri pentru salvgardarea Vilei Regale a Reginei Maria din Mamaia“

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Palatul Regal din Mamaia a fost preluat de stat! Ministerul Culturii va demara lucrări ample de reabilitare

18 Aug 2022 2158

Contractul de vânzare-cumpărare, anulat definitiv! Curtea Supremă a explicat de ce Vila Regală din Mamaia nu trebuia vândută! (DOCUMENT)

25 Jul 2022 7893

În urmă cu scurt timp Curtea de Apel Constanța a dictat impozit majorat pentru Vila Regală din Mamaia (MINUTA)

27 Jun 2022 1655

Curtea de Apel Constanța decide impozitul pentru Vila Regală din Mamaia, Palatul Reginei Maria!

27 Jun 2022 1574

Lupta pentru simbolurile stațiunii Mamaia! S-au invocat excepții în procesul deschis de compania Mehmetoglu

11 Jun 2022 1581

De la „Club Castel“ înapoi la Palatul Reginei Maria După aproape 20 de ani, Vila Regală din Mamaia se întoarce în proprietatea statului! Când vor avea loc discuțiile pentru preluarea monumentului

04 Apr 2022 3926

Lupta pentru Vila Regală din Mamaia. Firma privată al cărei contract a fost anulat, demers în instanță. Despre ce este vorba

28 Mar 2022 1794

Certificat de Urbanism pentru Vila Regală! Document eliberat după ce ÎCCJ a decis întoarcerea monumentului în proprietatea Statului Român

21 Mar 2022 1914

Înalta Curte de Casație și Justiție a decis definitiv. Castelul Regal din Mamaia revine statului (MINUTA)

16 Mar 2022 1857

„Acțiuni de minimalizare a importanței istorice“ Judecătorii din Constanța explică impozitul de 400% aplicat pentru Vila Regală din Mamaia (DOCUMENT)

03 Mar 2022 1961

Impozit majorat cu 400% pentru Palatul Reginei Maria din Mamaia! Cine şi de ce a luat decizia

18 Jan 2022 2037

Impozit majorat cu 400% pentru Vila Regală! Cine și când ia decizia (document)

18 Nov 2021 1974

Vila Regală din Mamaia, la Curtea Supremă! Ultima decizie a Înaltei Curți de Casație și Justiție

29 Oct 2021 1777

Impozit majorat cu 400% Firma care deține Vila Regală din Mamaia, proces cu greutate la Tribunalul Constanța (document)

23 Sep 2021 5228

Vila Regală din Mamaia ar putea reveni statului român! Judecătorii au stabilit data exactă

09 Aug 2021 2966