Calendar-Ortodox Ce sfinţi sunt sărbătoriţi pe 15 aprilie, în Sâmbăta Mare

În această lună, în ziua a cincisprezecea, pomenirea sfinţilor apostoli, din cei şaptezeci, Aristarh, Pud şi Trofim.

Aceştia au fost din cei şaptezeci de ucenici şi urmau marelui apostol Pavel, propovăduind şi răupătimind împreună cu dascălul lor toate prigoanele lui; iar după moartea lui li s-au tăiat şi acestora capetele de Neron. Acestea le-a lăsat scrise în limba latinească fericitul Dorotei, mergând la Roma.

Tot astăzi este şi Sâmbăta Mare, ultima zi a postului Paștelui, fiind declarată zi de odihnă.

Tot în această zi, pomenirea sfântului mucenic Crescent cel din Mira Lichiei.

Acest sfânt a fost din Mira Lichiei, de neam strălucit, înaintat în vârstă. Văzând că păgânătatea se semeţeşte, şi legea idolilor se înalţă, şi are pe mulţi supuşi sub robia rătăcirii, de se închinau la cel fără de suflet, el intrând în mijlocul lor, şi îndemna să părăseasră deşertăciunea şi să se întoarcă spre Dumnezeul, cel cinstit de crestini ca un făcător al tuturor şi a toată suflarea şi de viaţă dătător. Iar guvernatorul numindu-l pe sfânt bicisnic şi nenorocit, că insuşi de bunăvoia lui şi-a ales a ajunge la torturi, sfântul zise că mai mare fericire şi cinste este a pătimi cineva pentru Hristos. Şi întrebându-l de soartă, de patrie şi de nume, el pentru toate zicea că este creştin. Şi nevrând nici de formă să dea cinstire idolilor, cum îl sfătuia guvernatorul la toate, ci mărturisea şi zicea că nu poate trupul să facă alta decât ceea ce vrea sufletul, de care trupul este ocârmuit. De accea a fost supus la chinuri în timpul cărora şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea sfinţitelor muceniţe Vasilisa şi Anastasia.

Aceste sfinte erau din marea cetate Roma, de bun neam şi bogate, uceniţe fiind ale sfinţilor apostoli Petru şi Pavel. După sfârşitul cărora, adunând noaptea sfintele lor moaşte, şi îngropându-le, au fost pârâte la Neron împăratul, care le-a pus întâi la închisoare. Apoi fiind scoase, şi spunând ele că rămân întru mărturisirea lui Hristos, au fost spânzurate, şi li s-au tăiat sânii şi mâinile şi picioarele şi limbile şi la sfârşit li s-au tăiat şi capetele de sabie.

[Sf. Leonid, episcopul Atenei] Tot în această zi, pomenirea preacuviosului părintelui nostru Leonid episcopul Atenei.

Tot în această zi, pomenirea sfinţilor mucenici Teodor preotul şi Pavsolipic.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Articol preluat de pe calendar-ortodox.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Caz șocant în Timiș, de Sâmbăta Mare. Un bărbat și-a dat foc în încercarea de se sinucide

04 May 2024 348

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

04 May 2024 655

Tradiții pentru spor și sănătate în Sâmbăta Mare!

04 May 2024 618

Calendar-Ortodox 4 mai - Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi

04 May 2024 869

Muzeul de Artă Populară Constanța Tradiții populare în Postul Mare - „Sâmbăta Ursului”

20 Apr 2024 491

Acțiune de plantare de copaci la Cumpăna. Ce mesaj a transmis primarul Mariana Gâju (VIDEO)

15 Apr 2024 523

WWF Internațional O cină reușită e mai frumoasă la lumina lumânării. Sâmbătă, 23 martie, Ora Pământului. Iată despre ce e vorba(VIDEO)

18 Mar 2024 868

Memorialul „Adrian Tinca“, festival de mini-rugby la Constanța

28 Feb 2024 1132

Calendar săptămânal CSM Constanța Duel de tradiție, Constanța - Baia Mare, în Sala Sporturilor „Simona Amânar“

19 Jan 2024 877

Slujbă de Bobotează pe scena plutitoare din orașul Ovidiu, județul Constanța (GALERIE FOTO)

06 Jan 2024 1388

Știri Constanța Slujba de Sfințire a Apei specifică Bobotezei, oficiată de IPS Teodosie în localitatea Ovidiu

03 Jan 2024 1366

Calendar ortodox Astăzi, 24 decembrie 2023, Ajunul Crăciunului. Ce semnificație religioasă are?

24 Dec 2023 3597

Mesaj RO-ALERT la Constanța Copaci căzuți peste mașini, la Techirghiol, în urma Codului Galben de vreme rea. Ce spune primarul (FOTO+VIDEO)

04 Nov 2023 4986

Voleibaliștii de la CSM Constanța, două meciuri, în weekend, în Sala Sporturilor „Simona Amânar“

28 Oct 2023 910

Un sobor de 26 de preoţi, episcopi şi arhiepiscopi, printre care și ÎPS Teodosie, la Iași, la hramul Sfintei Cuvioase Parascheva (GALERIE FOTO+VIDEO)

14 Oct 2023 1249