Captură a polițiștilor de frontieră constănțeni 200 kilograme de peşte fără documente legale, descoperite într-un atelaj hipo


Poliţiştii de frontieră constănțeni au descoperit un cetăţean român care transporta, într-un atelaj hipo, cantitatea de aproximativ 200 kilograme de peşte, fără documente legale.
 
Potrivit informațiilor, în data de 19.11.2019, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Ostrov au oprit în zona Dervent, judeţul Constanța, un atelaj hipo, în care se afla cetățeanul român P.M., în vârstă de 47 de ani, cu domiciliul pe raza judeţului Constanța.
         
În urma controlului efectuat asupra atelajului hipo, polițiștii de frontieră au descoperit șapte saci, în care se afla cantitatea de 195 kilograme de peşte, specia fitofag, în stare proaspătă, pentru care persoana în cauză nu deţinea documente legale.

Întreaga cantitate de pește a fost predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale, iar poliţiştii de frontieră fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „deţinerea, transportul sau comercializarea fără documente legale a peştelui şi altor vieţuitoare acvatice obţinute din pescuit ori produselor din peşte”, la finalizare fiind dispuse măsurile legale care se impun.


Sursă foto: Garda de Coastă

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Momente de senzație la Ziua Porților Deschise, pe Aeroportul „Delta Dunării“ Tulcea(Galerie FOTO)

26 Apr 2024 147

Autoritatea Vamală Română Jucării contrafăcute, reținute de inspectorii vamali la Constanța

26 Apr 2024 176

Prefectul Județului Constanța, obligat de magistrați să achite peste 3.500 de lei primarului comunei Agigea

26 Apr 2024 277

Trageri Loto Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro

26 Apr 2024 229

IGSU Recomandările pompierilor, în prag de sărbători

26 Apr 2024 222

ARBDD Programul Național Săptămâna Verde 2023-2024, la final

26 Apr 2024 256

Poliția Română Peste 400 de premise reținute, în doar 24 de ore

26 Apr 2024 236

MAEUngaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 192

ISU HarghitaBilanțul misiunilor zilnice

26 Apr 2024 177

“CONSTRUIESC DE MIC, CU BRICK” – atelier de creatie sustinut de Brick Romania in institutiile de invatamant constantene

26 Apr 2024 324

MAE Atenționare de călătorie pentru Ungaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 270

Ziua Porţilor Deschise la Aeroportul "Delta Dunării" din Tulcea! Punctul culminant al evenimentului va fi un spectaculos show aviatic şi paraşutism

26 Apr 2024 507

Verificări la agenții economici din Constanța!

25 Apr 2024 481

Rezultatele Loto 6/49 din 25 aprilie 2024

25 Apr 2024 779

Sondaj INSCOP Intenţie vot alegeri locale

25 Apr 2024 573