Câștigătoarea Bravo, ai stil Celebrities 2020 Cântăreața Alexandra Ungureanu, la ceas aniversar

  • Începând cu anul 2001, Alexandra Ungureanu a colaborat alături de formația Sistem, pentru care a înregistrat vocea principală a unor melodii precum: „Emoții”, „Senzații” sau „Departe de tine”.
  • În 2020 a participat la Bravo, ai stil!, ajungând în finala, unde a și câștigat concursul.
Alexandra Ungureanu (n. 28 decembrie 1981, Gheorghe Gheorghiu-Dej, România) este o cântăreață de muzică pop/house/dance și vedetă română din județul Bacău.

La vârsta de șase ani a început să ia lecții de canto și de pian, iar în adolescență a urmat cursuri de chitară. Ulterior, Alexandra a participat la diverse concursuri de muzică pentru copii, în cadrul cărora a obținut rezultate remarcabile. Treptat, ea și-a format un repertoriu, cu piese compuse pentru ea de: Dinu Giurgiu, Ionel Tudor, Adrian Despot, Marius Țeicu sau Cornel Ilie și a participat la diverse emisiuni televizate, scrie wikipedia.org.

Începând cu anul 2001, ea a colaborat alături de formația Sistem, pentru care a înregistrat vocea principală a unor melodii precum: „Emoții”, „Senzații” sau „Departe de tine”. În 2003, Ungureanu obține locul al treilea la Selecția Națională pentru concursul muzical Eurovision, cu piesa „Make this love come true”, și a reprezentat România la festivalul Cerbul de Aur.

În 2004, interpreta a concertat în douăsprezece orașe mari ale României alături de formații precum: Holograf, Vița de Vie sau Taxi. În toamna aceluiași an, Ungureanu a semnat un contract împreună cu grupul de muzică house/dance "Crush", pentru a deveni vocea principală a formației. În această formulă, proiectul a produs două albume de studio: Crush + Alexandra Ungureanu (2005) și Hello (2007).

În 2009 si 2010, a fost jurat împreună cu George Hora și Smiley pentru concursul "Be a Disney Channel star" (Fii o vedetă a canalului Disney) pe canalul Disney Channel România.

În 2020 a participat la Bravo, ai stil!, ajungând în finala, unde a câștigat cu 50,3% în fața lui Theo Rose, care a obținut 49,7%.

Sursa foto: wikipedia.org
Sursa video: Youtube/ Cat Music

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța a bătut palma cu firma impresarului Radu Groza!

27 Mar 2024 761

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 25 iulie 2023

26 Jul 2023 1306

Canotaj Plovdiv 2023 Aur pentru România la Campionatul Mondial (GALERIE FOTO)

22 Jul 2023 1332

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 30 iunie 2023

03 Jul 2023 1199

Judecători și procurori noi la Constanța! Iată cine sunt și ce note au luat! (DOCUMENTE)

13 Jun 2023 4394

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 23 august 2022

24 Aug 2022 2703

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 02 august 2022

04 Aug 2022 1891

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 06 mai 2022

10 May 2022 1769

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 06 iulie 2021

07 Jul 2021 3406

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 20 octombrie 2020

21 Oct 2020 2525

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 26 august 2020

27 Aug 2020 2548

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 07 iulie 2020

09 Jul 2020 2669

Faimoasa cântăreață Alexandra Ungureanu împlinește 38 de ani

28 Dec 2019 2919

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 18 septembrie 2019

19 Sep 2019 3154

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 02 iulie 2019

03 Jul 2019 2797