Câți voluntari activează în cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Constanța și SMURD. Cum devii voluntar

Munca de medic sau asistent pe ambulanță este una palpitantă, dar grea. Așa consideră și tinerii care nu sunt siguri dacă vor să facă parte din această lume. De aceea, în toată România, serviciile județene de ambulanță oferă oportunitatea celor mai tineri să fie voluntari.
 
Potrivit purtătorului de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean Constanța, Claudia Tatarici, la ora actuală există 35 de contracte de voluntariat cu tineri care activează pe raza județului. Tinerii sunt selecționați și li se oferă un curs pentru a fi pregătiți pe teren. Ei nu au voie să ofere servicii medicale, ci doar să asiste și să ajute cu strictul necesar.
 
Potrivit SAJ Constanța, o parte dintre voluntarii care au fost în cadrul serviciului au dat ulterior concurs și s-au angajat pe posturile disponibile. „Este o ocazie bună pentru cai care vor să urmeze o astfel de carieră să se facă voluntar în cadrul SAJ Constanța”, a spus Claudia Tatarici.
 
Potrivit protalului serviciului, tinerii care doresc să activeze ca voluntari trebuie să îndeplinească următoarele condiții: să fie absolvenți de școală postliceală sau studenți anul II la facultatea de asistență cel puțin sau studenți la facultatea de medicină cel puțin anul III.
De asemenea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea care coordonează SMURD pe raza teritoriului Constanța are în cadrul acestui serviciu voluntari. Potrivit purtătorului de cuvânt, Anca Chiriță, sunt 6 voluntari care au absolvit cursul integral, iar periodic efectuează serviciul voluntar pe ambulanțe SMURD de tip B.
 
Citește și:
 
Zeci de persoane din judeţul Constanţa au cerut ajutorul cadrelor medicale de la Ambulanţă în prima zi de Crăciun

Posturi vacante la Serviciul de Ambulanță Județean Constanța
 
Contractul a fost atribuit Cine verifică şi repară aparatura medicală a Serviciului de Ambulanţă Judeţean Constanţa (document)

 

 
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Neversea caută peste 1.000 de voluntari pentru cea de-a șasea ediție de festival de la Constanța

18 Apr 2024 634

Activități de debut în cadrul proiectului ISJ Constanța- „S.A.V.E.“. Sute de elevi au participat la eveniment (FOTO)

19 Mar 2024 847

Asociația „Împreună pentru Viitor” aduce o rază de lumină în viața bătrânilor din Constanța, în luna martie (FOTO)

04 Mar 2024 608

Ziua Internațională a Voluntariatului Apel la recunoașterea și mulțumirea față de voluntarii care fac diferența în timpul situațiilor de criză

05 Dec 2023 710

Proiect de lege pentru reglementarea activității de voluntariat în România. Ce prevede acesta

09 Nov 2023 1054

DJST Constanța desfășoară campania de informare „Time to move 2023“

10 Oct 2023 905

Ministerul Afacerilor Interne a participat la ”Ziua de Curățenie Națională 2023” cu efective din cadrul Poliției Române, Jandarmeriei Române, Poliției de Frontieră și din cadrul IGSU

17 Sep 2023 522

Revista Zări Alb Astre ZăriAlbAstre2013- „Fac voluntariat pentru poveşti. Pentru zâmbete“ de Iulia Panait, clasa a X-a B

30 Jun 2023 789

Săptămâna Națională a Voluntariatului, organizată la Medgidia. Ce evenimente vor fi organizate

12 May 2023 986

Pickleball la Constanța, în cadrul proiectului național „4/4 Pentru Prieteni“ (GALERIE FOTO)

04 Apr 2023 1508

Prima ședință a Consiliului Județean Constanța din 2023. Ce proiecte vor vota aleșii județeni?

25 Jan 2023 1596

ISU BihorComunicat de presă - 05.12.2022

05 Dec 2022 846

Elevii de la Colegiul Național Militar "Alexandru Ioan Cuza" Constanța au donat sânge

19 Nov 2022 1963

Șase dintre proiectele TACT pentru bugetarea participativă au fost admise pentru vot. Care sunt acestea

31 Oct 2022 1200

Cu executare pentru un fost voluntar pe Ambulanță! Sentință definitivă în cazul unui bărbat ucis în bătaie pe plaja „Maroma” din Eforie Nord!

31 Oct 2022 1686