Ce au descoperit polițiștii de frontieră la controlul unei autoutilitare care se deplasa pe un drum neamenajat, în zona localității Oltina


foto: Garda de CoastăCetățean român depistat de polițiștii de frontieră în timp ce transporta 180 litri de motorină

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în apropierea localității Oltina, un cetățean român care transporta cu ajutorul unei autoutilitare cantitatea de 180 litri de motorină, fără documente justificative.

În ziua de 17.11.2022, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Băneasa, au observat o autoutilitară care se deplasa pe un drum neamenajat, în zona localității Oltina., transmit reprezentanții Gărzii de Coastă. 

În urma interceptării autovehiculului, au constatat faptul că acesta era condus de către un cetățean român în vârstă de 36 de ani, iar în urma controlului efectuat au descoperit în interior, un recipient de plastic, care conținea cantitatea de 180 litri de motorină, pentru care nu existau documente justificative.

Potrivit sursei citate, întreaga cantitate de motorină a fost ridicată în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Misiuni îndeplinite pentru Garda de Coastă în 2022. Noi obiective în anul 2023

08 Feb 2023 347

Iată cine va asigura navele Gărzii de Coastă ce vor participa la misiunile internaționale organizate de Frontex 2023! (DOCUMENT)

07 Feb 2023 399

Județul Constanța Doi cetățeni francezi și unul polonez, cercetați de polițiștii de frontieră pentru deținere de droguri și trecere ilegală a frontierei de stat

01 Feb 2023 575

Un bărbat a încercat să mituiască un polițist din Constanța cu 400 de lei

01 Feb 2023 832

Autoturism neînmatriculat și cu numere false, depistat de polițiștii de frontieră, în zona Agigea. Cine se afla la volan

31 Jan 2023 803

UPDATE Mină marină descoperită pe plajă, în zona localității Sfântul Gheorghe, județul Tulcea (VIDEO)

26 Jan 2023 716

Motor de barcă căutat de autoritățile din Suedia, găsit de polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă (FOTO)

25 Jan 2023 587

Peste 1.300 de metri plase monofilament cu sute de kilograme de pește, scoase din lacul Sinoe (FOTO+VIDEO)

23 Jan 2023 750

VIDEO Comandantul navei MAI 1106, comisar Stignei Nicolae – „Putem să stăm pe mare fără să ne întoarcem în port timp de trei zile”

20 Jan 2023 1059

LIVE Eveniment în Portul Constanța. Ceremonial de intrare în flotă a două nave maritime de patrulare, din dotarea Poliției de Frontieră Române (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Jan 2023 1501

Garda de Coastă, licitație pentru agenturarea navelor aparținând Poliției de Frontieră Române (DOCUMENT)

15 Jan 2023 649

Cine este campionul mondial la lupte de la Garda de Coastă. A participat la recuperarea din apele Dunării a crucii aruncate de Bobotează (FOTO)

14 Jan 2023 881

Șofer de tir depistat de polițiștii de frontieră, în zona localităţii Agigea, în timp ce tracta o semi-remorcă neînmatriculată

13 Jan 2023 1077

Doi bărbați din Corbu, prinși în timp ce pescuiau ilegal cu plase monofilament pe lacul Sinoe (FOTO)

13 Jan 2023 662

Garda de Coastă Doi cetățeni libanezi, intrați ilegal în țară, depistaţi de poliţiştii de frontieră (VIDEO)

13 Jan 2023 678