Ce au descoperit polițiștii la Gara Constanța. Un șofer a rămas fără talon și plăcuțele de înmatriculare


•    Conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform Legii 38/2003 cu amendă în valoare de 1.000 lei

În perioada 24-27 iulie, polițiști din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au desfășurat acțiuni de verificare a respectării prevederilor legale privind diminuarea impactului răspândirii virusului COVID-19, menținerea ordinii și liniștii publice, precum și pentru prevenirea activităților de taximetrie ilegală.

Cu ocazia controalelor, au fost legitimate aproximativ 160 de persoane și au fost aplicate 88 desancțiuni contravenționale, în cuantum de peste 88.000 de lei, dintre care 58 pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală, 25 pentru fapte de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, 3 pentru nereguli constatate la normele privind transporturile pe căile ferate române, conform HG 203/1994,și o sancțiune la OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

Un bărbat de 52 ani din Constanța a fost depistat de polițiști în timp ce ar fi efectuat transport neautorizat de persoane, în  zona gării Constanța, unde două tinere ar fi urmat să fie transportate înregim de taxi în stațiunea Mamaia. Conducătorul auto a fost sancționat contravențional conform Legii 38/2003 cu amendă în valoare de 1.000 lei și i-au fost reținute, pentru o perioadă de 6 luni, certificatul de înmatriculare și plăcuțele de înmatriculare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Babu

28 Jul, 2020 10:11

Bravo baieti !

Articole asemanatoare

CFR Infrastructură Constanța Citește cu CFR! Invitație la lectură, în Gara Constanța

03 May 2024 347

Primăria Constanța Linia 100M își reia activitatea

26 Apr 2024 482

IPJ Constanța Bărbat de 36 de ani din Mangalia, dat dispărut

24 Apr 2024 489

Primăria Constanța Atenție, călători! Iată când își reia activitatea linia 100M

24 Apr 2024 466

Tânăr cu comportament suspect, depistat în Gara CFR Constanța! Ce au găsit polițiștii asupra bărbatului

21 Apr 2024 486

Minori nesupravegheați, depistați în Gara CFR din Constanța

17 Apr 2024 591

Act de vandalism în Constanța. Coș de gunoi incendiat în zona gării CFR (FOTO)

16 Apr 2024 621

Constanța Continuă modernizarea Parcului de la Gară – spațiul verde, extins cu 2000 mp

16 Apr 2024 530

Constanța Se montează gardul ce împrejmuiește Parcul de la Gară! Cum arată acum parcul (GALERIE FOTO+VIDEO)

15 Apr 2024 2623

Adolescent de 15 ani dat în urmărire de IPJ Călărași, depistat în Gara CFR Constanța

15 Apr 2024 442

Ce decizii au adoptat acționarii CN Administrația Porturilor Maritime SA Constanța?

15 Apr 2024 497

Cumpărări directe Constanța CN APM SA. Lucrări de ignifugare a podului clădirii Gării Maritime (DOCUMENT)

13 Apr 2024 506

Atenție sporită când mergeți cu taxiul! Avertizările polițiștilor locali din Constanța

03 Apr 2024 693

Oficial de la IJJ Constanța despre suspectul de trafic de droguri depistat la Medgidia

26 Mar 2024 773

UPDATE Accident rutier mortal pe autostrada A 2 București-Constanța!

16 Mar 2024 1478