Comercianți de jucării amendați de ANPC cu aproape 850.000 de lei, la nivel național

Sursa foto: AVR/ Imagine cu rol ilustrativ

 
  • Comercianţii de jucării au fost sancţionaţi de comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) cu aproape 850.000 de lei, în primele 11 luni din 2023, potrivit Bursa.ro.

Reprezentanţii ANPC au anunţat, joi, că în decursul celor 11 luni scurse din anul 2023, comisarii instituţiei au desfăşurat 173 de acţiuni de control care au urmărit verificarea modului în care comercianţii de jucării respectă legislaţia.

Pentru neregulile constatate, la nivelul întregii ţări, comisarii ANPC au aplicat 170 de amenzi contravenţionale, în valoare de aproximativ 840.000 de lei, şi 109 avertismente. De asemenea, au fost oprite definitiv de la comercializarea produse neconforme în valoare de aproximativ 400.000 de lei.

Cele mai importante abateri constatate au fost: lipsa menţionării pe eticheta produsului a numelui si adresei producătorilor şi/ sau a importatorilor; lipsa marcajului de conformitate CE, care trebuie să fie aplicat în mod vizibil, lizibil şi de neşters fie pe jucărie, pe o etichetă ataşată sau aplicată, fie pe ambalaj; lipsa avertismentelor specifice şi a indicaţiilor privind precauţii de utilizare pentru anumite categorii de jucării şi în funcţie de vârsta utilizatorului, de pe etichetele acestora; lipsa menţiunilor referitoare la substaţele chimice pe care le poate conţine jucăria, pe eticheta de produs; lipsa traducerii, în limba română, a elementelor de identificare, a avertismentelor specifice sau a instrucţiunilor de utilizare.

Alte nereguli găsite au fost: comercializarea unor jucării considerate periculoase, al căror material de umplere poate fi cu uşurinţă extras şi înghiţit de copii sau care au elemente de mici dimensiuni, substanţe chimice ori elemente ataşate de tip „păr artificial", blană sau pluş, foarte uşor detaşabile, care de asemenea, puteau fi lesne ingerate sau inhalate; comercializarea unor jucării notificate deja pe sistemul de alerte al Uniunii Europene, pentru produse nealimentare - RAPEX; comercializarea unor produse cu substanţă chimică aflată în afara datei limită de utilizare; lipsa menţionării datei producţiei şi a celei limită de utilizare în cazul unor produse care conţin cosmetice sau substanţe chimice; neafişarea preţului de vânzare a produsului.

Citește și
„Nu am să îmi reproșez nimic și doar mă cutremură gândul legat de nenorocirea de la Mizil!“

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 738

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 844

ZIUA LIVE Este nevoie de o intervenție cathartică în Primăria Constanța?

22 Apr 2024 734

Paul Anghel încurajează petrecerea minivacanței de 1 Mai și Sărbătorile Pascale pe litoralul românesc și în Deltă Dunării

21 Apr 2024 482

Constanța Comandamentul 1 Mai – Sărbători Pascale va monitoriza activitățile comerciale din zonele turistice din țară

18 Apr 2024 530

LIVE TEXT Horia Constantinescu, candidatul PSD la Primăria Constanța, în conferință de presă (GALERIE FOTO)

17 Apr 2024 984

Justiție Constanța Soluția magistraților în procesul dintre Profi Rom Food SRL și Comisariatul Regional Pentru Protecția Consumatorului Regiunea Sud-Est

15 Apr 2024 464

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 726

Verificări ANPC pentru pregătirea minivacanței de din luna mai în zonele turistice din România

03 Apr 2024 483

Amenzi în valoare de peste 45.000 de lei aplicate de ANPC pentru pui cu Salmonella. Ce au găsit comisarii la Penny și Metro

01 Apr 2024 674

ANPC Loturi de pui provenite din Polonia și Ungaria au fost retrase de pe piaţă după ce s-a depistat salmonela

31 Mar 2024 525

Candidatul PSD la Primăria Constanța, Horia Constantinescu, și-a anunțat demisia din fruntea ANPC

28 Mar 2024 958

Decebal Făgădău „Mi-aș fi dorit din tot sufletul să candidez la funcția de primar al Municipiului Constanța“ (VIDEO)

27 Mar 2024 2337

LIVE VIDEO+TEXT Biroul Politic Național a validat candidații PSD pentru Primăria și Consiliul Județean Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO+DOCUMENTE)

27 Mar 2024 4141

ANPC anunță că va controla produsele de post, în perioada următoare

17 Mar 2024 680