Comunicat de presă Festivalul Cântecului Popular „Elena Roizen“ se pregăteşte de start. Zeci de premii pentru concurenţi

Zilele Oraşului Ovidiu includ, în acest an, mai multe evenimente, printre care se numără şi Festivalul „Elena Roizen“. Organizat de Primăria Ovidiu, Festivalul Cântecului Popular „Elena Roizen“ se pregăteşte de start. Evenimentul, ajuns deja la cea de-a XI-a ediţie, va avea loc în data de 29 iunie, la Centrul Cultural „Elena Roizen“ din Ovidiu.
 
La concurs pot participa interpreţi amatori, solişti vocali de muzică populară românească din ţară şi din Republica Moldova, cu vârste cuprinse între 16 şi 26 de ani. Nu sunt admişi soliştii vocali profesionişti sau care sunt angajaţi cu carte de muncă la un ansamblu profesionist. Înscrierile se fac până la data de 25 iunie 2018, inclusiv (25 iunie 2018 este ultima zi de înscriere), pe bază de fişă de înscriere în format electronic, însoţită obligatoriu de partitură. Partitura va fi trimisă în tonalitatea corectă!
 
Festivalul Cântecului Popular „Elena Roizen“ va începe la ora 15.00, iar ulterior spectatorii sunt invitaţi la un recital. Constantin Enceanu este invitat special. În urma deliberărilor, vor fi acordate mai multe premii.
 
Trofeul „Elena Roizen“, în valoare de 1.500 de lei, va fi acordat celui mai bun concurent. Concurentul clasat pe locul I va primi 1.000 de lei, cel de pe locul II - 800 de lei, iar concurentul de pe locul III - 600 de lei. De asemenea, se vor acorda şi două menţiuni, în valoare de 500 de lei fiecare. Valoarea premiului juriului este de 300 de lei, iar a premiului organizatorilor, de 200 de lei. Nu în ultimul rând, va fi acordat şi premiul familiei Roizen, în valoare de 500 de lei. Concurentul care îşi va adjudeca premiul de popularitate va primi 200 de lei.
 
Festivalul Cântecului Popular „Elena Roizen“ a ajuns deja o tradiţie, fiind o manifestare care îşi propune valorificarea tezaurului folcloric din România, afirmarea şi promovarea valorilor autentice, introducerea în circuitul naţional de noi talente, precum şi prezentarea celor mai frumoase costume din diferitele zone etnofolclorice ale ţării. Ca în fiecare an, sunt aşteptaţi să se înscrie soliştii vocali de muzică populară din întreaga ţară, dar şi din Republica Moldova. Pentru a participa la concursul dedicat interpreţilor amatori, soliştii vocali, cu vârste cuprinse între 16 şi 26 de ani, trebuie să aibă o foarte bună cunoaştere a zonei folclorice pe care o reprezintă. Aceştia vor interpreta două melodii specifice zonei de provenienţă, dintre care una fără acompaniament (doină, baladă, cântec doinit).
 
Scopul festivalului constă în descoperirea şi promovarea soliştilor vocali de muzică populară din întreaga ţară, dar şi din Republica Moldova; valorificarea de către tinerii interpreţi a caracteristicilor zonei etnofolclorice din care aceştia provin şi ale costumelor populare specifice zonei respective; cultivarea calităţilor vocale şi interpretative ale concurenţilor; conservarea, valorificarea şi promovarea culturii tradiţionale româneşti autentice.
 
Citeşte şi:
 
Comunicat de presă. Ediţii noi ale evenimentelor Zilele Oraşului Ovidiu şi Festivalul de Folclor „Elena Roizen“, pregătite de autoritatea publică locală

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Primăria Ovidiu, județul Constanța oferă spre concesionare teren pentru un drum colector

22 Apr 2024 640

Investiția s-a ridicat la 1,5 milioane de euro Grădinița Zig-Zag din Ovidiu, județul Constanța, modernizată prin programul România Eficientă (GALERIE + VIDEO)

22 Apr 2024 642

Licitații publice Paza bunurilor publice și private aparținând municipiului Constanța vor fi asigurate și anul acesta de firmele fostului polițist și detectiv particular, Brotac (DOCUMENT)

20 Apr 2024 925

Primăria Constanța pune la bătaie pentru acest eveniment peste 400.000 euro fără TVA Delia, Elena Gheorghe, Motans și Iuliana Beregoi vor concerta la Zilele Constanței 2024!

17 Apr 2024 882

Licitații Primăria Constanța Arasound SRL va asigura serviciile de sunet pentru evenimentele muzicale care vor avea loc în Piața Ovidiu în perioada 4 -6 mai! (DOCUMENT)

11 Apr 2024 579

Evenimente anunțate în minivacanța de 1 Mai și Paște în Constanța

07 Apr 2024 1759

Teren în Piața Ovidiu Judecătorii din București explică de ce UAT Constanța prin primar Vergil Chițac a pierdut procesul deschis de Banca Națională a României (MOTIVARE+DOCUMENT)

07 Apr 2024 3653

Achiziții Constanța Primăria Ovidiu cumpără laptopuri și multifuncționale. Iată suma cheltuită

01 Apr 2024 459

Licitații Constanța Școala Gimnazială din satul Culmea, reabilitată de Leader Construct SRL. Primăria Ovidiu va achita peste 3 milioane de lei (DOCUMENTE)

29 Mar 2024 576

Cumpărări directe Constanța Centrul Cultural Județean „Teodor T. Burada" a semnat cu Art By Fuego SRL. Contract, în valoare de 20.000 de lei (DOCUMENT)

29 Mar 2024 629

Înaintea ședinței CLM Ovidiu Cupșa, candidatul AUR la Primăria Constanța, îi înmânează lui Chițac un bilet către Eforie (FOTO+VIDEO)

28 Mar 2024 1100

Teren de aproximativ 4.000 mp scos la licitație de Primăria Cernavodă, județul Constanța

28 Mar 2024 548

Cumpărări directe Constanța Tecrad Inginerie SRL asigură dirigenția de șantier pentru lucrările de la Școala Gimnazială nr. 3 Culmea, din Ovidiu (DOCUMENT)

26 Mar 2024 617

Primăria Ovidiu lansează licitația pentru creșterea eficienței energetice a Liceului tehnologic „Ion Podaru” (DOCUMENT)

09 Mar 2024 691

Primăria Ovidiu, județul Constanța, a cumpărat echipamente pentru loc de joacă. Iată de la cine (DOCUMENTE)

07 Mar 2024 620