Concert de excepție, agrement și relaxare Ziua Comunei Peștera a atras mii de petrecăreți (galerie foto)

DSC05751.jpgMii de persoane au petrecut de la amiază până târziu în noapte de Ziua Comunei Peștera. Valea Izvorului s-a dovedit a fi neîncăpătoare sâmbătă. Localnici dar și oameni din întreg județul au revenit la cea de-a șasea ediție a Zilei Comunei Peștera. Grătarele s-au încins și la fel și atmosfera. Oamenii au mâncat, au dansat și au fredonat melodiile preferate alături de artiștii îndrăgiți. Petrecerea organizată de primarul Valentin Vrabie a fost un succes, iar comuna Peștera a devenit, din nou, unul din punctele principale de atracție din județ. Participanții la sărbătoare sunt invitați să petreacă și în zilele următoare. Parcul de distracții amenajat pe Valea Izvorului va fi deschis pe întreaga perioadă a minivacanței de 1 Mai.

Au fost o zi și o noapte pline de surprize. Pentru cei mici dar și pentru cei mari autoritatea locală a amenajat un parc de distracții cu tobogane gonflabile, carusele, roți de noroc (un fel de tombolă unde participanții câștigă jucăria la care se oprește roata), trenuleț, mașinuțe electrice și tir sportiv. Cei mici s-au distrat de minune mergând și alergând pe apă într-un water ball, o minge mare și transparentă. Câteva zeci de terase cu băuturi răcoritoare, înghețată, bere, mici, cârnăciori, vată de zahăr, cornuri, au funcționat pe toată perioada petrecerii. Standurile cu suveniruri, baloane și jucării din pluș nu au lipsit nici ele de la eveniment.

Daniel Buzdugan și Mihai Morar au fost gazdele petrecerii

DSC01.jpg

Concertul a început la ora 13.00. Rând pe rând, până târziu în noapte, au urcat pe scenă în aplauzele publicului trupa Voltaj, CONNECT-R, Nicolae Furdui Iancu, Petrică Mîţu Stoian, Mioara Velicu, Radu Ile, formaţia Provincialii, Olga Ciolacu, Ionuţ Galani, Ansamblul Şatra din Chişinău şi Mariana Culda. La petrecerea în aer liber au prezenţi și Adriana Antoni, Măriutze, Româncuţe, Mariana Edulescu şi Iancu Gana & Grai Armânesc. „Invitații au fost aleși la solicitarea locuitorilor ei provenind din toate colțurile țării. Am avut muzică din repertoriul regiunilor Ardeal, Moldova, Oltenia. Am adus și cântăreți din Chișinău pentru că Republica Moldova este parte din România și suntem legați cu sufletul de această zonă", a declarat primarul Valentin Vrabie. Comuna a îmbrăcat, așa cum îi stă bine, haine de sărbătoare. „Am sfințit două troițe și un muzeu interetnic pe care l-am amenajat în Căminul Cultural. Am inaugurat și un teren de joacă pentru copii și o zonă dedicată fitness-ului în aer liber. Parcul din centrul comunei a fost împodobit cu foarte multe flori. S-au pus peste 500 de jardiniere cu flori", a subliniat primarul comunei. Potrivit șefului autorității locale, parcul de distracții amplasat pe Valea Izvorului va fi deschis și-n zilele următoare. „Ne dorim ca oamenii să petreacă în această zonă frumoasă și relaxantă și-n ziua de 1 Mai", a declarat Valentin Vrabie. Cei ce vor alege să petreacă minivacanța de 1 Mai la Peștera nu vor regreta niciun moment alegerea făcută întrucât vor găsi aici toate ingredientele unei bune dispoziții.

Ca în fiecare an s-au alăturat petrecerii și personalități ale județului pentru a saluta inițiativa primarului Valentin Vrabie. Îi amintim pe Claudiu Palaz, candidatul UNPR la șefia Consiliului Județean Constanța, Vasile Delicoti, primarul de la Poarta Albă și Gheorghe Cojocaru, primarul din Murfatlar.


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

ionut

24 May, 2012 23:58

foarte frumos

un preot

02 May, 2012 09:58

pe langa aceasta petrecere frumoasa de 1 mai muncitoresc,primarul a inaugurat si sfintit cu un sobor de preoti muzeul etnografic din cadrul caminului cultural,o mainunatie ce nu se gaseste nici in orase,nemaivorbind la nivelul unei comune!domnule primar,multumim pentru tot!hristos a inviat!

unde sunt carcotasii???

01 May, 2012 12:54

a-ti mutit nu mai aveti de criticat nimic ...daca 20 de mii de oameni au fost in delir la ziua comunei pestera ce a-ti mai putea manca.?

Cernavodeniiiiiii

30 Apr, 2012 22:48

Felicitari primarului din Comuna Pestera, sunt din Cernavoda si vreau sa va spun ca am fost la zilele "comunei" unde am vazut ceva senzational, nemaintalnit, ceva ce rar vezi in zilele noastre de criza. Felicitari inca o data primarului.

george mra

30 Apr, 2012 20:53

Este un om iubit de Dumnezeu si de semeni.muncitor,modest,intelegator ,amabil,deschis,increzator si plin de optimism,va avea multe realizari,pentru ca nu a uitat niciodata de unde a plecat si ca cineva acolo Sus il iubeste.Felicitari!

mirela

29 Apr, 2012 16:30

evenimentul de ieri de la Pestera este, pentru unii poate,incredibil. Incredibil dar adevarat. Totul la superlativ. Nu poti sa nu observi si sa nu apreciezi ca aceasta comuna este administrata de un bun gospodar. Felicitari d-le Vrabie si nu in ultimul rand felicitari pesterenilor! nu-l scapati din mana....acordati-i in continuare votul de incredere!!!!!

Articole asemanatoare

Firme din Constanța Adunarea Generală a Acționarilor Salport SA, convocată pentru decizii importante!

02 May 2024 414

Afaceri Constanța Punct de lucru al SC Vivinco Winery SRL deschis la Murfatlar

01 May 2024 494

Firme Constanța Sterk Plast SRL nu mai este administrată de Erkan Genc

01 May 2024 389

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 396

Decizii AGA Asociatul minoritar, municipiul Constanța a încasat în ultimii ani dividende de aproape 2 milioane de lei de la Telegondola-Mamaia SRL

22 Apr 2024 434

Firme Constanța AGA Vinvico SA! Se stabilește bugetul pe 2024

21 Apr 2024 486

Firme Constanța AGA la Șantierul Naval 2 Mai SA! Acționarii, chemați să stabilească repartizarea profitului din 2023 și fixarea dividendului

19 Apr 2024 508

Transilvania Investments Alliance SA contestă convocatorul AGA a Neptun Olimp SA. Dosarul, pe masa Tribunalului Constanța

19 Apr 2024 562

Ce au decis magistrații în cauza Matichescu &Micu vs. AGA Airtours SRL

12 Apr 2024 582

Firme Constanța Acționarii Neptun-Olimp, convocați în AGA. Vor supune la vot închirierea terenului Complexului Maramureș din Olimp

05 Apr 2024 438

Convocator privind Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SC CAMPIO ICM SA

03 Apr 2024 376

Firme Constanța Decizii ale Adunării Generale a Acţionarilor Mamaia SA!

28 Mar 2024 568

Știri Portul Constanța Verdict amânat pentru profitul din port! Fondul Proprietatea SA, în așteptare

28 Mar 2024 725

Firme din Constanța Revocări, numiri și prelungiri de mandate ale administratorilor societății Telegondola Mamaia SRL!

21 Mar 2024 705

Acționarii Comcereal SA Tulcea, convocați în adunare generală ordinară. Pe odinea zi, aprobarea indemnizaţiilor membrilor Consiliului de Administraţie

20 Mar 2024 594