Consiliile locale pot acorda reduceri ale impozitelor persoanelor fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge pe parcursul unui an




Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat proiectul de lege potrivit căruia consiliile locale au posibilitatea să acorde reduceri procentuale ale impozitelor pe clădiri şi pe teren datorate de persoanele fizice care fac dovada a minimum trei donări de sânge pe parcursul unui an calendaristic.

Reducerea astfel aplicată poate fi cumulată cu bonificaţia de 10% acordată pentru plata cu anticipaţie, până la data de 31 martie.

"Consiliile locale pot hotărî acordarea unei reduceri procentuale a impozitului pe clădiri pentru persoanele fizice care au în proprietate o clădire situată în România şi care fac dovada a cel puţin trei donări de sânge în cursul unui an calendaristic, realizate în conformitate cu prevederile Legii 282/2005. Reducerea se poate cumula cu bonificaţia acordată în condiţiile art. 462 alin. 2 şi se aplică diferenţei rezultate în urma scăderii bonificaţiei din impozitul datorat.

Scutirea sau reducerea de la plata impozitului/taxei se aplică începând cu data de 1 ianuarie a anului următor celui în care persoana depune documentele justificative.

Consiliile locale pot hotărî acordarea unei reduceri procentuale a impozitului pe teren pentru persoane fizice care au în proprietate un teren situat în România şi care fac dovada a cel puţin trei donări de sânge în cursul unui an calendaristic", se arată în proiect.


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 


Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Reduceri extraordinare la Heka Hospital Constanța!

12 Apr 2024 880

Cotaţia aurului a atins un nou maxim istoric!

21 Mar 2024 527

Ședință CLM Constanța Consilieri locali discută despre acordarea unei reduceri de 60% la impozit. Iată cine sunt cei vizați (DOCUMENT)

27 Feb 2024 1105

CFRReduceri de primăvară la Interrail Global Pass și Interrail One Country Pass

20 Feb 2024 376

Editorial! Bate vântul la aparatele de reciclat din parcările magazinelor! Cetățenii, nemulțumiți de recompensele primite

24 Jan 2024 1110

Apple acordă reduceri la iPhone-uri!

15 Jan 2024 1146

Rusia preconizează reduceri suplimentare ale exporturilor de petrol

17 Dec 2023 1190

Statiunea Costinesti, locul ideal al tinerilor?

27 Nov 2023 959

Reducerile la produse - motorul comerțului online, arată studiile realizate de PromoCodius

13 Nov 2023 845

De Black Friday la Brick, reduceri substanțiale la sute de produse

13 Nov 2023 782

De Black Friday, reduceri la hotelurile din stațiunea Mamaia, pentru vara 2024!

10 Nov 2023 833

Black Friday 2023. Cine a început deja campania

10 Nov 2023 831

Editorial V-ați făcut lista pentru Black Friday?

05 Nov 2023 1164

Black Friday 2023 Cumpărături online în siguranță. Cum să eviți fraudele și înșelăciunile

05 Nov 2023 844

Recomandări pentru Black Friday. Iată ce trebuie să știm

03 Nov 2023 1015