Constanța Incendiul de pe Nicolae Grindeanu, la bilanț. 150 din totalul de 162 de apartamente, afectate. 37 de mașini distruse

În prag de sărbători, mai multe apartamente dintr-un bloc situat pe strada Nicolae Grindeanu din Constanța au fost avariate de incendiu, fum și apa folosită de către pompieri.




La mai puțin de 10 zile până la Crăciun, oamenii au ieșit, speriați, doar cu ce aveau pe ei, în pijamale și cu o geacă pusă în fugă. S-au refugiat pe terasa de la ultimul etaj sau țipau disperați de la balcoane să fie salvați de către pompieri.




Peste 100 de persoane au fost coborâte cu autoscările prezente, în număr de trei, la incendiu.



  Oficial de la IPJ Constanța 



Urmare a incendiului care a izbucnit în această dimineață, 16 decembrie a. c., în jurul orei 1.00, polițiști de investigații criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța efectuează cercetări, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, sub aspectul săvârșirii  infracțiunilor de distrugere prin incendiere și vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea tuturor cauzelor și împrejurărilor producerii incendiului, iar în funcție de probele administrate se vor dispune măsurile legale care se impun.




Bilanț  la ora 19.00, transmis de ISU Dobrogea, în urma incendiului de pe Nicolae Grindeanu 


- bloc p+5 cu 4 scari si 162 de apartamente 
- 150 de apartamente afectate 
-  35 apartamente au fost afectate de flacără prin balcoane si geamuri deoarece unele aveau balcon deschis cu livingul, altele nu si erau pe latura pe care s-a propagat incendiul
- 37 auto distruse
- 250 persoane, din care 70 copii au fost evacuați (tot blocul)
- 30 de persoane asistate medical la fata locului 
- 8 victime transportate la spitalul județean cu diferite afecțiuni (intoxicații, arsuri) dar constiente. 6 adulți si 2 copii.
- 5 adulti la transportați la spitalul modular militar instalat pe Stadionul Portul (4 bărbați 1 femeie). 
- 1 femeie cu 1 copil la camin Direcția Generală de Asistență Socială 
- pana la ora 18,  au fost întocmite documente specifice pentru 60 de apartamente și 27 auto afectate de incendiu.



Primaria a identificat un bloc cu 23 de apartamente disponibile in caz de nevoie, momentan nu este folosit. 




Până la această ora nu s-a intors nicio familie in apartament să locuiască, ele au venit doar pentru constatare pagube.




Echipajele ISU s-au retras la ora 18:04, la fața locului rămânând echipaje din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție, Inspectoratului Județean de Jandarmi și Poliția Locala 




Cauza incendiului este încă in curs de cercetare

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

UPDATE Incendiu la o casă din Mangalia, județul Constanța. Fumul este vizibil din Vama Veche (FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 1162

Incendiu la o casă din municipiul Constanța. Au intervenit pompierii

27 Apr 2024 541

ISU IașiEvenimente gestionate de către pompierii ieșeni în ultimele 48 de ore

26 Apr 2024 247

IGSU Recomandările pompierilor, în prag de sărbători

26 Apr 2024 391

Incendiu în Portul Constanța. Pompierii au intervenit

25 Apr 2024 626

ISU HarghitaCoșul de fum deteriorat sau necurățat de funingine vă poate distruge locuința!

24 Apr 2024 323

ISU BihorIncendiu la o societate comercială din Săcueni

24 Apr 2024 245

ISU Constanța – Incendiile pot pune în pericol viețile omenești!

24 Apr 2024 413

ISU GiurgiuMăsuri de siguranță în biserici, în apropierea Sărbătorilor Pascale

24 Apr 2024 285

Brigada 9 Mecanizată „Mărășești” a început antrenamentele cu ISU Medgidia (FOTO)

24 Apr 2024 331

Incendiu la un boiler, în Satu Nou, județul Constanța

23 Apr 2024 586

ISU GiurgiuIncendiu auto, într-o parcare din municipiu

23 Apr 2024 311

UPDATE Tulcea Intervenție de urgență - un apartament a explodat!

23 Apr 2024 617

ISU Harghita Incendiu violent, în această dimineață

23 Apr 2024 258

Intervenție a pompierilor ISU Constanța în Cimitirul Central. Ce s-a întâmplat (GALERIE FOTO+VIDEO)

21 Apr 2024 1418